Sport

Simona, în finala pentru lovitura anului

Ziarul de Vrancea
10 dec 2018 436 vizualizări

Ea ocupă locul IX în topul sportivilor care și-au dominat disciplinele în anul 2018, top întocmit de ESPN

 

Simona Halep s-a "calificat" în finala pentru lovitura anului, în ancheta efectuată de WTA, trecând de "faza grupelor".  Halep a figurat cu două lovituri în această anchetă, una din martie, din meciul cu Agnieszka Radwanska, din turul al treilea al Miami Open, și alta din mai, un stop la fileu, impecabil, în partida cu Maria Șarapova, din semifinalele turneului de la Roma. În finală, liderul WTA a intrat cu cea din meciul de la turneul american, pierdut de româncă. La începutul setului decisiv cu Radwanska, Halep a condus cu 1-0, după o "contrascurtă" de efect, ea trimițând mingea în terenul adversarei sub un unghi foarte deschis din apropierea fileului. WTA a împărțit reușitele anului în două grupe, A (ianuarie - mai) și B (iunie-octombrie).  În grupa Simonei Halep au mai fost nominalizate Maria Șarapova, tot cu două lovituri, una de la Doha, dintr-un meci cu Monica Niculescu, și Agnieszka Radwanska. În grupa B au fost lovituri reușite de Caroline Wozniacki, Magda Linette, Maria Șarapova, Hsieh Su-Wei Hsieh și Ons Jabeur. Deși a avut trei nominalizări, Șarapova nu a intrat în finala de patru. în afară de Halep, au fost preferate de fani loviturile reușite de Agnieszka Radwanska, Su-Wei Hsieh și Ons Jabeur. Fanii pot vota pe site-ul WTA, iar câștigătoarea va fi anunțată la 14 decembrie.

Simona Halep ocupă locul IX în topul sportivilor care au dominat disciplinele lor în 2018.  "Acesta a fost anul în care în sfârșit Halep a erupt, câștigând primul ei turneu de Grand Slamdupă ce a pierdut finala Australian Open. Ea a început și a terminat anul ca numărul 1 mondial, cu 46 de victorii și opt înfrângeri și cu trei titluri. Și a făcut asta cu unul dintre cele mai bune jocuri de retur din tot tenisul. Halep și-a folosit uimitorii bicepși în a câștiga 49,6 la sută din ghemurile la primire, cea mai mare proporție din WTA. De asemenea, ea a fost letală cu serviciul, reușind 108 ași. Dar dominația ei de la un capăt la altul i-a gravat locul pe această listă", arată jurnalistul ESPN Sachin Dave Chandan. Simona este într-o selectă companie pe această listă, figurând înaintea unor mai sportivi, ca tenismenul Novak Djokovic (locul 10), pilotul de Formula 1, Lewis Hamilton (locul 12), baschetbaliștii LeBron James (locul 13) și James Harden (locul 19) și hocheistul Alex Ovecikin (locul 17).  Înaintea ei sunt, în ordine, gimnasta Simone Biles, maratonistul Eliud Kipchoge, luptătorul MMA Daniel Cormier, jucătoarea de golf Ariya Jutanugarn, înotătoarea Katie Ledecky, Chloe Kim, specialistă în probele de snowboard, baschetbalista Breanna Stewart și fotbalistul Luka Modrici.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.