Sport

Simona Halep, favorita numărul 5 la Australian Open 2020

Ziarul de Vrancea
21 dec 2019 2773 vizualizări

Deși ne pregătim de mult așteptata vacanță de iarnă, în presă, mai ales cea din străinătate, se vorbește din ce în ce mai mult despre Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului 2020.

Nici nu ar trebui să ne mirăm prea tare, deoarece de startul evenimentului de la Melbourne ne desparte deja mai puțin de o lună. Primele partide ale ediției cu numărul 108 Australian Open se vor disputa pe 20 ianuarie 2020, în timp ce ultima, finala masculină, va avea loc pe 2 februarie.

Conform cotelor oferite de bookmakerii celor mai populare case pariuri online, Simona Halep este creditată cu șansa a cincea la turneul din Țara Cangurilor, turneu la care cea mai bună performanță a româncei rămâne finala din 2018.

Top 5 favorite la Australian Open 2020

  1. Serena Williams (numărul 10 WTA) cota 7.00
  2. Bianca Vanessa Andreescu (numărul 5 WTA) cota 8.00
  3. Ashleigh Barty (numărul 1 WTA) cota 10.00
  4. Naomi Osaka (numărul 3 WTA) cota 12.00
  5. Simona Halep (numărul 4 WTA) cota 13.00

1. În vârstă de 38 de ani, Serena Williams are la activ 23 de trofee de Grand Slam, ultimul fiind câștigat în 2017, chiar în Australia. Astfel, după doi ani (2018 și 2019) în care nu a reușit să pună mâna pe cel de-al 24-lea prețios trofeu (cu care ar egala-o pe australianca Margaret Court, deținătoarea recordului mondial), americanca este hotărâtă să aibă un 2020 plin de succes. La ultimul turneu important, US Open, Serena a ajuns până în finală, acolo unde a fost învinsă de canadianca Bianca Andreescu. Nu a fost singura finală de Grand Slam pentru Serena în 2019, care a reușit să ajungă în ultimul act și la Wimbledon, cedând chiar în fața Simonei Halep. De 7 ori a câștigat Serena Australian Open (2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015, 2017).

2. La doar 19 ani, canadianca cu origini române Bianca Vanessa Andreescu a reușit să atragă atenția întregii lumi în cursul acestui an, impunându-se la Indian Wells (prima posesoare a unui Wild Card care a reușit acest lucru) în luna martie, apoi la Canadian Open în august, totul culminând cu câștigarea US Open chiar la prima participare. Pentru a realiza mai bine proporțiile succesului din America, să notăm faptul că Andreescu pornea cu șansa a 11-a la US Open, la o cotă stabilită de casele de pariuri la 18:00. În plus, BIBI (așa cum o alintă fanii) a fost prima jucătoare din Canada ce s-a impus vreodată la Flushing Meadows, iar finalul anului o găsește pe sportiva cu părinți români pe poziția a 5-a în topul WTA și printre primele 3 favorite la toate turneele importante din 2020.

3. Sfert-finalistă la Australian Open, câștigătoare la Roland Garros și Turneul Campioanelor, australianca Ashleigh Barty (23 de ani) a avut un an 2019 de excepție, la capătul căruia se află, așa cum era și normal, pe prima poziție în topul WTA. Un amănunt interesant din cariera sa este faptul că între 2014 și 2016 Barty a renunțat la tenis, jucând cricket în Liga Feminină Big Bash.

4. Fostul număr 1 mondial, Japoneza Naomi Osaka (22 de ani), nu a avut parte de un 2019 extraordinar, însă a reușit totuși o performanță excelentă, impunându-se chiar la Australian Open. A fost cel de-al doilea trofeu de Grand Slam din cariera sa, după US Open 2018.

5. La fel ca Barty și Osaka, Simona Halep (28 de ani) are și ea două trofee de Grand Slam în palmares, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019. Cea mai bună performanță a româncei la Melbourne este participarea în finala din 2018. Anul trecut nu a fost pentru constănțeancă la fel de bun ca precedentul, în 2018 fiind desemnată Jucătoarea Anului WTA și Cel mai dominant jucător de tenis al anului de canalul TV din America ESPN. A fost însă un an în care problemele medicale nu au lipsit, iar antrenorul cu care a făcut performanță, Darren Cahill a revenit alături de ea abia spre finalul sezonului. Odată aceste două lucruri rezolvate, Simona are toate șansele la un 2020 excelent.

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.