Sport

Și zis-a Modric: „Nevermore”

Ziarul de Vrancea
22 iun 2021 328 vizualizări

Euro2020: nici la al 11-lea turneu final major la care s-au calificat, scoțienii n-au reușit să treacă de grupe

Anglia, Croația și Cehia s-au calificat în optimile de finală ale Euro-2020, după rezultatele meciurilor de marți, din ultima etapă a grupei D. Scoția a părăsit competiția. În meciul de pe Wembley, Anglia a învins Cehia cu 1-0 printr-un gol marcat în min. 12 de Raheem Sterling după un serviciul excelent al lui Jack Grealish. Fără a impresiona, echipa antrenată de Gareth Southgate, a dominat jocul, iar în repriza secundă a fost avantajată și de o cădere inexplicabilă a cehilor care au impresionat în câteva momente din prima parte. Șuturile lui Holes și Soucek au fost blocate de portarul Pickford și fundașul Maguire (min. 28-30) Anglia a mai fost periculoasă în min. 37, când centrarea lui Shaw a fost deviată de Coufal, dar Vaclik a respins de lângă bară.

Repriza secundă a fost anostă, englezii nedorind să mai riște prea mult, în timp ce cehii nu au putut mai mult, astfel că jocul s-a desfășurat mai mult între cele două careuri, fără ocazii de gol Anglia a marcat în min. 87, prin Henderson (aflat la selecția cu numărul 60), dar golul a fost anulat pentru ofsaid.

Mult mai interesant a fost meciul dintre Croația și Scoția disputat pe „Hampden Park” din Glasgow. Fanii scoțieni sperau la o primă calificare din grupe din istoria naționalei lor, după 11 calificări în turneele finale. Echipa „cimpoierilor” pregătită de Steve Clake a făcut o primă repriză generoasă, dar – pe ansamblu-croații au fost superiori. Scoțienii au atacat din start, dar au calmați de mai experimentații lor adversari iar în min. 16, mijlocașul Nikola Vlasic (ȚSKA Moscova) – fratele cunoscutei săritoare în înălțime Blanka - a profitat de o ezitare a lui Stephen O'Donnell în careul Scoției și a deschis scorul. Scoțienii au muncit pentru egalare și au obținut-o prin șutul de la marginea careului al lui Callum McGregor ('42), dar remiza trimite ambele echipe, de mânuță, acasă. După pauză, vicecampionii mondiali și-au impus punctul de vedere prin vedetele lor: Galacticul Modric trimite un „exterior” de la marginea careului în min. 62, după o minge întoarsă de Kovacic, iar Perisic ('77) i-au făcut pe scoțienii mai cultivați să se gândească la corbul lui Edgar Poe, cu al său funest „Nevermore”.

Clasamentul grupei D: Anglia – 7 p; 2. Croația – 4 p; 3.Cehia -4 p (calificate): 4.Scoția – 0 p.

„Manita spaniolă și mâna lui Dubravka

Un meci ca un thriller s-a disputat aseară în grupa E, la Sankt Petersburg, între Suedia și Polonia, încheiat cu victoria nordicilor cu 3-2 (1-0). Golurile au fost marcate de Forsberg ('2, '55) și Claesson ('90^4), respectiv Lewandowski ('61, '84).Leșii au fost de nerecunoscut în prima parte, doar Lewandowski a atras antenția cu o ratare de tot râsul, trăgând în aceeași fază în două dintre cele trei bare și a treia oară în adversar. Însă Polonia are un bun antrenor străin, și acesta se numește Paulo Sousa și nu Christoph Daum. Lusitanul a făcut schimbări excelente, Zielinski și Frankowski l-au servit ideal pe „Lewa” care a ieșit din letargie. O altă rezervă, Swierczok, a marcat în min. 66, dar a fost ofsaid.

Dincolo, la Sevilla, Spania a arătat „manita” Slovaciei. Scor, evident, 5-0. După ce Morata ('12) a ratat un penalty, în min. 30: portarul slovac Martin Dubravka a realizat cel mai caraghios autogol al campionatului: spaniolul Sarabia a șutat din afara careului, mingea a lovit bara transversală și a luat înălțime, iar portarul Dubravka, cu fața la poartă, a așteptat-o să coboare pentru a o respinge în corner. Însă, în loc să împingă balonul peste bară, goalkeeper-ul de la Newcastle United, în vârstă de 32 de ani, l-a împins în poartă. În continuare au înscris: Laporte ('45^3), Sarabia ('56), Ferran Torres ('67) pentru ca slovacii să închidă tabela tot printr-un autogol, Kucka ('71),

Clasamentul grupei E: 1.Suedia – 7 p; 2.Spania- 5 p (calificate); 3. Slovacia – 3 p; 4.Polonia-1 p.

Faza grupelor s-a încheiat aseară cu meciurile Portugalia – Franța și Germania – Ungaria. Urmează două zile de pauză, iar Euro 2020 se reia sâmbătă, cu primele meciuri din optimi: Țara Galilor – Danemarca și Italia - Austria

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.