Semifinale surpriză la Cupa Adi Olteanu
Duminică au avut loc partidele ultimei etape de la Cupa Adi Olteanu la minifotbal. Întrecerea, destinată jucătorilor peste 40 de ani, avea să aducă surprize mari pentru semifinale. Astfel, campioana şi vicecampiona ediţiei precedente, respectiv echipele Poliţiei şi Prietenii lui Adi au rămas în afara semifinalelor, la capătul unor meciuri spectaculoase. Prietenii lui Adi au învins în primul joc, scor 8-3 pe Foresta Gugeşti. Soveja avea avantajul meciului direct cu Prietenii lui Adi, dar putea pierde semifinalele şi în cazul unui succes în ultima etapă. Dacă partida Poliţia şi Doctor GSM s-ar fi încheiat la egalitate, atunci trei echipe se vor avea 10 puncte, iar în semifinale ar fi mers Poliţia şi Prietenii lui Adi. Poliţia a condus cu 1-0 la pauză, după golul lui Tudorel Ivan, dar, repriza a doua a adus o răsturnare neaşteptată de scor. Petculescu, Bari şi Pîslaru au dus scorul la 3-1 şi au calificat-o pe Doctor GSM în semifinale. Acolo va avea loc meciul dintre Doctor GSM şi GS Mobile. Soveja este a patra calificată în semifinale după succesul cu 7-2 în faţa celor de la Vrancea Media. Echipa Finanţelor a câştigat sezonul regulat de la Cupa Adi Olteanu, după victoria cu 2-1 în partida cu a doua clasată GS Mobile. Finanţele aveau şi varianta unui rezultat de egalitate pentru a rămâne pe primul loc. În clasament, Finanţele au 21 puncte, urmată de GSM 18 puncte, Doctor GSM 11p, Soveja 10p, Prietenii lui Adi 10p, Poliţia 9p, Vrancea Media 3p şi Foresta Gugeşti 0 p. A doua semifinală va opune Finanţele şi Soveja. (D.C.)