Sport

Semenya a pierdut procesul la TAS

Ziarul de Vrancea
30 apr 2019 553 vizualizări

Atleta sud-africană cu exces de testosteron a contestat regula stabilită de IAAF privind de reducerea nivelului hormonal pentru a concura în probele feminine

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins apelul formulat de atleta Caster Semenya și de Federația Sud-africană de Atletism (ASA) împotriva regulii Diferenței de Dezvoltare Sexuală (DDS) stabilită de IAAF, care presupune că sportivele cu hiperandrogenie vor trebui să-și reducă nivelul de testosteron și să-l mențină apoi pentru a putea să concureze pe plan internațional. TAS a explicat, într-un comunicat, că a “respins cele două solicitări de arbitraj, estimând că atleta Caster Semenya și ASA nu sunt în măsură să stabilească faptul că regula DDS este “invalidă”.

TAS a stabilit că regula DDS este discriminatorie, dar că, pe baza probelor aduse de părți în cursul procedurii, o astfel de discriminare constituie un mijloc necesar, rezonabil și proporțional pentru a atinge obiectivul propus de IAAF, de a conserva integritatea atletismului feminin în cadrul anumitor discipline (de la 400 de metri la o milă)”, se mai arată în comunicatul tribunalului de la Lausanne. Cu toate acestea, într-un text de 165 de pagini, TAS a exprimat “serioase preocupări cu privire la viitoarea aplicare practică a acestui regulament DDS”.

Aceste rezerve au fost rezumate în comunicat și privesc în mod particular următoarele probleme: dificultatea de a aplica un principiu al răspunderii obiective prin stabilirea unui prag al nivelului de testosteron ce trebuie respectat și consecințele eventuale în caz de depășire temporară și involuntară a acestei limite; dificultatea de a demonstra un adevărat avantaj atletic în cazul sportivelor supuse regulamentului DDS, la cursele pe distanțele de 1.500 de metri și o milă; eventualele efecte secundare ale tratamentului hormonal (prin administrarea de contraceptive pe cale orală), care ar putea demonstra ulterior în cazul unor anumite sportive că sunt în imposibilitatea practică de a se supune regulamentului DDS. Decizia TAS poate fi atacată al Tribunalul federal elvețian în termen de 30 de zile.

Federația Internațională de Atletism, IAAF, a anunțat, în urmă cu un an, o clasificare separată a atleților, pe baza Diferenței de Dezvoltare Sexuală (DDS), care presupune că sportivele cu nivel natural de hormoni ridicat, cum este și Semenya, să urmeze un tratament de diminuare, reducându-și nivelul de testosteron și menținându-l apoi pentru a putea să concureze pe plan internațional.  Atletele care doresc să ia parte la competiții internaționale, dar nu-și scad nivelul testosteronului, vor putea concura împotriva bărbaților.

Semenya a câștigat titlul mondial la Berlin, în 2009, în proba de 800 de metri, iar apoi a fost supusă unor teste cu privire la identitatea sa sexuală. Până în iulie 2010, ea s-a retras din competițiile internaționale. În 2015, IAAF a impus ca atletele cu nivel ridicat de testosteron să obțină permisiunea medicilor înainte de concurs, dar această regulă a fost suspendată de TAS în 2016, pe o durată de doi ani.

Caster Semenya, în vârstă de 28 de ani, a cucerit medalia de argint la JO de la Londra, din 2012, în proba de 800 de metri, dar a devenit campioană olimpică după ce câștigătoarea probei, rusoaica Maria Savinova, a recunoscut că s-a dopat. Atleta sud-africană a luat aurul olmpic la 800 de metri și la Rio de Janeiro, patru ani mai târziu. 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.