Sport

Schimbări spectaculoase la fete

Ziarul de Vrancea
12 iun 2017 976 vizualizări
Alexandra Cadanțu revine spectaculos în elita tenisului
Alexandra Cadanțu revine spectaculos în elita tenisului

*ST: Clasamentele tenisului - Simona Halep este pe locul II în clasamentul WTA, Irina Begu cade spectaculos, iar Alexandra Cadanțu revine și mai spectaculos

După turneul de tenis de la Roland Garros, în care a ajuns până în finala pierdută cu Jelena Ostapenko, Simona Halep a urcat pe poziția a doua în topul WTA și – așa cum am anunțat deja – se află acum pe primul loc în clasamentul “Road to Singapore”, care asigură calificarea în Turneul Campioanelor de la sfârșitul anului. Firește, până la sfârșitul toamnei e cale lungă și se pot întâmpla multe. Surprinzătoarea învingătoare de la Paris, letona Jelena Ostapenko, a urcat pe locul 12 de pe 47 în clasamentul WTA, cu 3.155 de puncte, iar în ierarhia pentru Singapore este a patra, cu 2.877 de puncte.  Revenind la clasamentul WTA, trebuie specificat că distanțele în puncte între primele trei clasate sunt relativ minore, iar Angelique Kerber, care are de apărat foarte multe puncte în sezonul de iarbă poate fi ușor detronată de urmăritoarele sale. Este de asemenea de remarcat “prăbușirea” spaniolei Garbiñe Muguruza (câștigătoarea de anul trecut), iar în următoarele săptămâni ne putem aștepta și la ieșirea unui alt nume greu din Top 10, Agnieszka Radwanska. Dintre celelalte jucătoare române, o cădere dramatică de 18 locuri a înregistrat Irina Begu, care era a doua româncă din clasament (în schimb, Irina a revenit în top 100 la dublu!) În schimb, a revenit înTop 200, o jucătoare de talent, Alexandra Cadanțu, refăcută total după o accidentare nefericită. Clasamentul ATP este relativ mai stabil, doar urcarea pe locul II a câștigătorului de la Roland Garros, Rafael Nadal. Merită remarcat și Marius Copil, care a ajuns la un nou record de clasament, poziția 91

Top 10 WTA: 1 (1). Angelique Kerber (Germania) – 7.035 p; 2(4). Simona Halep (România) – 6.850 p; 3(3). Karolina Pliskova (Cehia) – 6.690 p; 4 (2). Serena Williams (SUA) – 4.810 p; 5 (6). Elina Svitolina (Ucraina) – 4.765 p; 6(7). Dominika Cibulkova (Slovacia) – 4.420 p; 7 (-). Caroline Wozniacki (Danemarca) – 4.345 p; 8 (8). Johanna Konta (Marea Britanie) – 4.330 p; 9 (9). Svetlana Kuznețova (Rusia) – 4.310 p; 10 (10). Agnieszka Radwanska (Polonia) – 3.985 p.  Pozțiile celorlalte jucătoare române din Top 200:  Monica Niculescu – 50 (54); Sorana Cîrstea – 59 (64); Irina Begu –64 (46); Ana Bogdan – 111 (106); Patricia Țig – 118 (119); Alexandra Cadanțu - 172 (-). La dublu: Monica Niculescu – 24 (24); Raluca Olaru – 43 (53); Irina Begu – 70 (-); Simona Halep – 77 (77);

Top 10 ATP: 1 (1). Andy Murray (Marea Britanie) – 9.890 p; 2 (4). Rafael Nadal (Spania) – 7.285 p; 3 (3). Stanislas Wawrinka (Elveția) – 6.175 p; 4(2). Novak Djokovic (Serbia) – 5.805 p;  5(5). Roger Federer (Elveția) – 4.945 p; 6 (6). Milos Raonic (Canada) – 4.450 p;  7(8). Marin Cilic (Croația) – 4.115 p; 8(7). Dominic Thiem (Austria) – 3.985 p; 9 (9). Kei Nishikori (Japonia) – 3.830 p; 10(10). Alexander Zverev (Germania) – 3.070 p.   Jucătorii români din top 200: Marius Copil – 91 (94). La dublu: Horia Tecău – 19 (21); Florin Mergea – 36 (28).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.