Sport

Scandalul clonei Ferrari

Ziarul de Vrancea
28 mar 2018 613 vizualizări

Force India și Ferrari cer o anchetă FIA în legătură cu performanțele echipei Haas, acuzând-o de o colaborare prea strânsă cu scuderia

Performanțele considerate miraculoase ale monoposturilor Haas din acest sezon au stârnit mânia rivalelor Force India și McLaren, care cer FIA să investigheze relația de colaborare dintre echipa americană și Ferrari, ce îi permite primeia aproape să "cloneze" mașinile scuderiei. Haas a impresionat în prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, desfășurată în Australia, și numai două incredibile erori ale mecanicilor i-au împiedicat pe Romain Grosjean și Kevin Magnussen să obțină rezultate istorice la Melbourne. Două roți insuficient fixate, una la monopostul lui Grosjean și alta la cel al lui Magnussen, au dus la abandonul ambelor mașini Haas la distanță de un tur, în momentul în care se aflau pe locurile V, respectiv IV, cu puține posibilități de a le ceda până la final, înaintea monoposturilor Red Bull, în prima cursă a sezonului, desfășurată duminică. Haas are un parteneriat cu Ferrari, prin care poate obține de la Maranello orice componentă a italienilor, cu excepția cockpit-ului și elementelor aerodinamice. Mai mult, Dallara, producătorul șasiului mașinilor Haas, poate folosi tunelul aerodinamic al Ferrari. Adversarii celor de la Haas consideră că americanii au aliniat la start o "clonă" a monopostului Ferrari, așa explicându-se performanțele înregistrate. Fernando Alonso a folosit termenul "replica Ferrari" când a vorbit despre Haas. Rivalii cred că parteneriatul Haas-Ferrari merge prea departe, încălcând regulamentul, care interzice schimbul de informații despre componentele  pe care o echipă este obligată să le producă și rotația personalului între proiecte. Șeful de operațiuni al echipei Force India, Otmar Szafnauer, cere discutarea cazului Haas în următoarea întrunire a Grupului de strategie din F1. "Nu știu cum fac, e magic. Nu s-a mai făcut înainte în Formula 1. Chiar nu știu cum poate fi corect ca o echipă care e în acest sport de doi ani, fără resurse, să producă o mașină ca asta. Nu se întâmplă prin magie? Dacă da, vreau bagheta. Toate suprafețele aerodinamice trebuie făcute de tine însuți. E ideea ta sau a altcuiva? Aceasta este întrebarea adevărată, iar eu nu știu răspunsul. Poate e a lor. Dar e supect cum ai obținut cunoștințele, fără istorie, fără instrumentele potrivite și fără oameni", a declarat Szafnauer, potrivit motorsport.com. "E ceva care trebuie studiat îndeaproape", a precizat, la rândul său, Zak Brown, directorul executiv al  echipei McLaren-Rénault. "Nu am dovezi că Haas ar trișa. Toată lumea știe că ei au o alianță foarte strânsă cu Ferrari și cred că trebuie să ne asigurăm că nu e prea strânsă. Ar putea fi o influență, sunt anumite componente ale mașinii care arată foarte asemănător cu cele de anul trecut. Dar asta trebuie cercetată atent de ingineri și de FIA”, a continuat Brown. Has se apără și spune că nu face nimic ce nu ar avea voie. "Suntem o echipă care poate fi mândră de ceea ce a realizat în acest moment. Nu facem nimic ce nu ar trebui sau nu am avea voie să facem", a declarat Günther Steiner, șeful Haas.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.