S-a stabilit cum se joacă Liga a II-a
Cele cinci etape ale play-off-ului se vor disputa în perioada 4 iulie-1 august.
Programul ultimei părți a sezonului Ligii 2 va fi stabilit printr-o tragere la sorți programată astăzi, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului. Prin decizia Comitetului de Urgență al FRF din 14 mai 2020, validată în cadrul ședinței Comitetului Executiv din 27 mai 2020, s-a decis ca sezonul 2019-2020 al Ligii a II-a să se încheie cu un play-off între primele șase clasate la momentul întreruperii cauzate de pandemia COVID-19. Astfel, cele șase cluburi – singurele care au solicitat licența pentru participarea în Liga 1 în sezonul 2020-2021, astfel încât integritatea sportivă să nu aibă de suferit – vor disputa un play-off constând în cinci etape (o singură manșă), cu mențiunea că echipele de pe primele trei poziții vor disputa trei din cele cincijocuri pe teren propriu. Clasamentul va fi actualizat cu rezultatele din aceste ultime cinci runde în urma înjumătățirii punctelor acumulate până la data de 16 martie 2020. Echipele clasate pe primele două locuri la finalul play-off-ului vor promova direct în Liga 1, în timp ce formația de pe poziția a treia va disputa cu joc de baraj cu locul VI din play-out-ul Ligii.
Clasamentul cu care cele șase echipe vor intra în play-off arată astfel: 1. UTA – 25 p; 2. CS Mioveni – 20 p; 3. Turris Turnu Măgurele – 20 p; 4. FC Argeș - 19 p; 5. Petrolul – 19 p; Rapid – 19 p.Mioveni, Turris și Rapid au beneficiat de rotunjirea cu 0,5 puncte. Cele cinci etape ale play-off-ului au loc în zilele de 4,11,18,25 iulie și 1 august. Meciurile de baraj pentru promovarea în Liga 1 la care va participa ocupanta locului 3 din acest play-off se vor disputa pe 5 și 9 august 2020.
Rămâne de văzut dacă Tribunalul Arbitraj Sportiv de la Lausanne va soluționa la timp contestația trimisă de clubul UTA care a reclamat FRF că a schimbat sistemul de disputatre în timpul competiției