S-a întors haiducul Hamza
Fostul golgeter al Petrolului a revenit la echipa ploieșteană și vrea să se retragă de la echipa „găzarilor”
Fotbalistul tunisian Younes Hamza (33 ani) și-a încheiat conturile cu gruparea elenă de prim eșalon Aris Salonic, alegând să-și continue cariera la FC Petrolul Ploiești. Născut la Monastir, Hamza Younes a evoluat în țara natală pentru US Monastir, CS Sfaxien și ES Sahel, înainte de a avea o primă experiență europeană, la Petrolul Ploiești. În ianuarie 2014, după despărțirea de „lupi”, jucătorul tunisian a semnat cu Botev Plovdiv (Bulgaria), pentru ca, după o jumătate de an, să treacă la mai titrata Ludogoreț Razgrad, jucând, cu campioana Bulgariei, inclusiv în grupele Champions League. În 2015 a ajuns în Iran, la Tractor Sazi Tabriz, iar din vara lui 2016 s-a întors pe continent, semnând cu gruparea elenă Skoda Xanthi. Ulterior, Hamza Younes a mai jucat în Turcia, la BB Erzurumspor, și în Qatar, la Al Ahli, pentru ca, din vara lui 2018, să fie sub contract cu Aris Salonic, având 24 de prezențe și 9 goluri marcate în ultima ediție a primului eșalon din Grecia. Deși mai avea un an de contract cu gruparea elenă de prim eșalon Aris Salonic, pentru care a bifat 24 de prezențe și a înscris nouă goluri în stagiunea precedentă, Hamza Younes a ales să-și rezilieze înțelegerea cu grecii și să-și continue cariera la FC Petrolul Ploiești.
Atacantul tunisian, devenit și cetățean român după ce s-a căsătorit la Ploiești, a explicat și care au fost motivele ce l-au determinat să facă pasul acesta, informează site-ul oficial al clubului ploieștean. „Am promis că mă voi întoarce și am făcut-o! Mă bucur foarte mult că, după toți acești ani, am revenit, practic, acasă! Mai aveam un an de contract cu Aris, dar mi-am dorit foarte mult să mă întorc și să îmi termin cariera aici. Am 33 de ani și sper să rămân la Petrolul până când mă voi retrage”, a spus Hamza Younes, cel care, între 2012 și 2014 a îmbrăcat de 64 de ori tricoul „galben-albastru”, marcând 37 de goluri.
Tunisianul a efectuat, marți, primul antrenament alături de noii săi coechipieri, și așteaptă perfectarea documentelor pentru a avea, cât mai curând, ocazia să redebuteze în tricoul „lupilor”. Cel cu numărul 9, pe care Derlis David Meza Colli, purtătorul de până acum în acest sezon, i l-a cedat. „Am văzut câteva meciuri ale echipei în acest sezon, și cred că pot evolua alături de oricare dintre jucătorii care sunt în lot. Dar, cine va juca va decide doar antrenorul, nu eu sau oricine altcineva! Iar cei care vor intra pe teren vor trebui să dea 100%, pentru că va trebui să luptăm pentru a reveni în prima ligă”, a spus Younes. Cu aceeași ocazie, a fost prezentat la clubul Petrolul și un alt jucător nou, Gabriel Deac, de la FC Voluntari.