S-a găsit epava
Agenția britanică de investigare a accidentelor aviatice a reușit să depisteze în Canalul Mânecii resturile avionului în care se afla fotbalistul Sala * epava se afla în stare bună, iar pe imaginile apărute se distinge silueta unei persoane
Epava avionului în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala și pilotul David Ibbotson a fost găsită, duminică, pe fundul Canalului Mânecii, informează lequipe.fr. David Means, conducătorul echipei private de căutare, a menționat că epava se află într-o stare bună : “Am localizat epava avionului pe fundul mării la o adâncime de 63 de metri în primele ore de căutare. Anchetatorii AAIB au folosit vehiculul lor telecomandat, un submarin prevăzut cu camere și lumini și au confirmat că avionul era într-o stare bună. Au văzut numărul de înmatriculare și, în mod surprinzăor, mare parte din avion este acolo. Ne așteptam să-l găsim împrăștiat pe o suprafață mare. E rupt, dar mare parte din el e acolo”, a declarat Mearns pentru BBC, adăugând că este posibil să fie găsite corpurile celor două persoane.
De recuperarea epavei se ocupă AAIB, organizația britanică de investigare a accidentelor aviatice, care are o navă în zonă, Geo Ocean III. Tot ieri, AAIB precizat că o persoană aflată în avionul Piper Malibu, prăbușit în Canalului Mânecii, apare în imaginile transmise de submarinul telecomandat. “AAIB ia în considerare pașii următori, consultându-se cu familiile pilotului și pasagerului și cu poliția”, a anunțat AAIB, într-un comunicat. Familiile celor două persoane dispărute au fost informate de poliție. Căutările autorităților britanice pentru găsirea avionului în care se aflau fotbalistul Emiliano Sala și pilotul David Ibbotson au fost reluate duminică.