Sport

Rădoi, doi ani la tineret

Ziarul de Vrancea
2 aug 2018 763 vizualizări

Fostul internațional stelist a fost numit pentru două campanii la conducerea naționalei U21

Propunerea Comisiei Tehnice pentru postul de selecționer al reprezentativei Under 21 a României, Mirel Rădoi, a fost aprobată de Comitetul Executiv al FRF în cadrul ședinței de joi, informează forul de la Casa Fotbalului. În vârstă de 37 de ani, Mirel Rădoi va conduce echipa naționala U21 atât în finalul actualei campanii de califcare la CE, cât și în cea viitoare. Acesta va fi prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă ce va avea loc astăzi. Începând din martie 2018, fostul internațional român, Mirel Rădoi, a ocupat funcția de manager sportiv al echipei naționale U21 a României, iar acum va prelua banca tehnică, după ce Daniel Isăilă a decis să accepte o ofertă din Arabia Saudită. Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat într-o conferință de presă, că noul selecționer al echipei naționale de tineret, Mirel Rădoi, va avea drept obiectiv calificarea la Campionatul European. "Începând de astăzi, antrenorul naționalei de tineret este Mirel Rădoi, aceasta a fost propunerea Comisiei Tehnice în Comitetul Executiv, propunere care a fost votată în unanimitate. Contractul va fi încheiat pe perioada campaniei din acest an, dar și pe perioada campaniei următoare, vorbim de aproape doi ani de zile. Pentru că ne dorim să construim alături de Mirel Rădoi. Cunoaște foarte bine jucătorii, e un fost jucător de mare performanță și cel mai bun antrenor absolvent de licență A din această generație. îl vom regăsi pe Mirel Rădoi colaborând cu staff-ul primei reprezentative, ceea ce ne va ajuta foarte mult. Eu cred că va face o treabă foarte bună la nivelul echipei naționale de tineret. Cu această numire, Mirel Rădoi devine membru în cadrul Comisiei Tehnice. Obiectivul este unul foarte clar, orice antrenor trebuie sa facă performanță. Iar obiectivul lui Mirel Rădoi este să ne calificăm la Campionatul European. Știm că nu e ușor, întâlnim Portugalia, va fi un meci foarte dificil. Nu ne așteaptă meciuri foarte ușoare, dar suntem foarte încrezători", a declarat Burleanu. Rădoi are în plamares 67 de meciuri pentru echipa națională a României, pentru care a marcat două goluri. Ca fotbalist, a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale la Steaua București, între anii 2000 și 2009, Al-Hilal Riyadh, între 2009 și 2011, Al-Ain, între anii 2011 și 2014. Cu o scurtă experiență de tehnician la Steaua, Mirel Rădoi a obținut cea mai mare notă, 9,86, la examenul pentru obținearea licenței UEFA A de antrenor, care a avut loc luna trecută.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.