Quick-Step, în ritm iute
Lansat de colegul său Remco, francezul Julian Alaphilippe a câștigat la sprint masiv etapa a II-a din Turul Țării Bascilor
Luni a început Turul Țării Bascilor,cea mai importantă competiție ciclistă a săptămânii cu un contratimp de 7,5 km. Duelul pentru primul tricou de lider s-a dus între favoriți, iar slovenul Primoz Roglic (Jumbo-Visma), câștigătorul competiției din 2021, a luat un avans de cinci secunde față de belgianul Remco Evenepoel (Quick-Step) și 16 secunde față francezul Remi Cavagna (Quick-Step).
Ieri s-a disputat a doua etapă, pe 207,9 km în Navarra, între Leiza și Viana, care s-a încheiat cu prima victorie din 2022 pentru francezul Julian Alaphilippe (Quick-Step). „Juju” a câștigat la sprint după ce a fost excelent lansat de colegul său Remco Evenepoel.Podiumul a fost completat de Fabien Doubey (Total Energies) și Quinten Hermans (Intermarche). Lider la general a rămas Primoz Roglic, grație succesului din contratimpul de ieri, urmat la cinci secunde de Remco.
Etapa care s-a încheiat cu un sprint masiv a avut parte de o evadare încă de la începutul cursei, cu un grup de cinci rutieri toți de origine bască, care părea să aibă șanse de reușită, dar a eșuat din lipsă de cooperare. La 12 km de la sosire,unul dintre ei, Ibon Ruiz (Kern Pharma) și-a luat inima în dinți și a plecat în solitar. Până la urmă, Ibon, care vizează tricoul cățărătorilor, a fost ajuns de pluton la 500 metri de finiș și a renunțat să mai lupte. Astfel, finalul s-a terminat cu un sprint masiv, spre bucuria specialiștilor de la Quick-Step care au profitat din plin. Astăzi va avea loc o altă etapă complicată, cu cinci cățărări repertoriată și se așteaptă ca oamenii clasamentului general să nu mai rateze ocazia.













