Prunea și-a încheiat contractul cu Dinamo
El a dat în judecată gruparea patronată de Negoiță pentru neplata drepturilor salariale
Contractul de manager general al lui Florin Prunea cu clubul de fotbal Dinamo București a expirat, fostul portar anunțând ieri că a intentat o acțiune în instanță pentru recuperarea drepturilor salariale din perioada în care a fost angajat. „Contractul meu s-a terminat sâmbătă, mi-am luat la revedere de la băieți. Cu colegii mei ne-am întâlnit la RIN și i-am asigurat că dacă voi putea îi voi ajuta oricând. Lucrurile erau previzibile de foarte mult timp, nu era o noutate. Din momentul în care m-am opus transferului lui Nistor. Sunt adevărate zvonurile că am acționat clubul în judecată pentru recuperarea banilor. Am avut o discuție cu avocatul clubului, să fie măcar o înțelegere pe cale amiabilă, pentru că e urât să ne dăm în judecată, avocații sunt cei care se ocupă. Lucrurile sunt simple, e vorba de drepturile financiare pe perioada cât eu am activat. Aș fi vrut să ajung la o înțelegere pe cale amiabilă. Eu m-am simțit folosit și asta mă doare. Îmi pare rău că nu am reușit să țin echipa departe de toate problemele care parcă nu se mai terminau”, a declarat Prunea.
El consideră că transferul lui Dan Nistor la Universitatea Craiova l-a ajutat pe jucător, dar nu și clubul Dinamo: „Sigur că pentru el e foarte bine, am vorbit cu el. Craiova cred că este la momentul actual cel mai bine organizat club din România la toate nivelurile. La jucători și la antrenori nu le lipsește absolut nimic. Dar pentru noi s-a luat inima echipei. Suma care s-a luat a fost una ridicolă”. Referitor la situația cazurilor de coronavirus apărute în Liga I, Florin Prunea a spus că sunt greu de gestionat, mai ales pentru antrenorul dinamovist Adrian Mihalcea.
Florin Prunea, 51 de ani, a devenit, la 11 iunie, manager general al FC Dinamo București, după ce anterior a fost președintele clubului Poli Iași.