Sport

Pogacar a răsturnat Bastilia

Ziarul de Vrancea
14 iul 2021 672 vizualizări

De ziua națională a Franței, ciclistul sloven a câștigat cea mai dificilă etapă din „Marea Buclă”

Rutierul sloven Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) a câștigat, miercuri, etapa a XVII-a Turului Franței, finalizată la Col du Portet, la altitudine de 2215 metri. El i-a devansat cupe danezul Jonas Vingegaard (Jumbo-Visma, la 3 sec) și ecuadorianul Richard Carapaz (Ineos Grenadiers, la 4 secnde), singurii care au reușit să-l urmeze până la sosire. Locul al IV-lea i-a revenit franncezului David Gaudu (Groupama-FDJ), la 1:19. Slovenul de 22 de ani este la al doilea succes în această ediție, după contratimpul de la Laval din etapa a V-a. El s-a impus în trei etape anul trecut, la prima sa participare.

Etapa de astăzi a fost extrem de dificilă, cu trei cățărări de categoria I și una de categorie specială. Din cei șase cicliști care au format evadarea inițială, patru erau francezi care sperau la un succes de ziua lor națională. Deși evadații au avut avans chiar și de opt minute, doar doi au rezistat, Anthony Perez (Cofidis) și Dorian Godon (AG2R). Dar o astfel de etapă specială nu putea să nu stârnească „poftele” favoriților din pluton, astfel încât la începerea chinului de pe Col du Portet (aproximativ la 16 km) , cei doi au pierdut jumătate de ecart. Ei n-au rezistat prea mult la atacul furibund al lui Pogacar cu 8,5 km înaintea finișului, atac la care au răspuns doar Jonas Vingegaar (Jumbo Visma), Rigoberto Uran (Education Nippo) și Richard Carapaz (Ineos), Uran fiind primul care a cerat. Danezul și slovenul au colaborat la trenă, dar Carapaz a stat la cutie, păstrându-și resurse de a ataca cu 1,5 km înainte de finiș. În cele din urmă, Pogacar a declanșat atacul final, Vingegaard care părea „rupt” a revenit și l-a depășit pe ecuadorian

Clasamentul general reflectă pe cel al etapei. Uran a dispărut de pe podium, Pogacar are 5:39 în fața lui Vingegaard și 5:43 față de Carapaz. Astîzi, va avea loc etapa a XVIII-a, ultima în Pirinei, între Pau și Luz-Ardiden, lungă de 129,7 km.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.