Sport

Până la Tottenham, te papă Pap

Ziarul de Vrancea
17 sep 2020 905 vizualizări

*FC Botoșani a pierdut cu 0-1 meciul cu FK Shkëndija și a fost eliminată din turul II preliminar al Ligii Europa

Mulți se așteptau, poate, la un scor fluviu în partida FC Botoșani – FK Shkëndija echipa comunității albaneze din localitatea nord-macedoneană Tetovo, clasată pe locul III în campionatul trecut și neînvinsă în cel actual. Până și antrenorul echipei, Ernest Gjoka este un albanez chiar din „patrie”. Conducătorii de la FC Botoșani, în frunte cu Valeriu Iftime, se gândeau doar cum să-i primească pe faimoșii elevi ai „specialului” Mourinho de la Tottenham și au fost crunt dezamăgiți că inspecția UEFA nu a acceptat stadionul din Botoșani pentru turul III preliminar. În zilele premergătoare partidei din turul II preliminar, botoșănenii negociau cu ploieștenii pentru disputarea acestui joc pe stadionul „Ilie Oană”. Shkëndija, o bagatelă, nu conta, cum poate să conteze Alde Ibrahimi și Alimi în fața mult-lăudaților Dugandzic și Ofosu?. Din nefericire, FC Botoșani mai înseamnă și portarul Eduard Pap, postat aiurea la ceea ce se vroia o centrare a lui Ibrahimi, și mingea boltită a trecut peste Edi și s-a odihnit în poartă. Golul timpuriu și-a pus amprenta asupra evoluției elevilor lui Marius Croitoru, care au dominat în permanență dar mingea a ocolit poarta.Eliminarea lui Alimi din min. 67 n-a contat prea mult, pentru că Shkëndija s-a baricadat în careu, încercând să apere rezultatul, iar ghinionul moldovenilor s-a numit, de fapt, portarul oaspeților, Zahov.

Singurul precedent prin care o echipă românească a fost eliminată de una macedoneană s-a petrecut exact acum 20 de ani, când Universitatea Craiova a fost scoasă (1-1, 0-1) de Pobeda Prilep în turul preliminar al Cupei UEFA.

FC Botoșani: Pap – Haruț, Chindriș, Șeroni, Țigănașu – Florescu ('71 – Patache), Rodriguez, Babunski ('79 – Roman) – Askovski ('46 – Keyta), Dugandzic Ofosu.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.