Sport

Pâinea și circul fotbalului

Ziarul de Vrancea
11 apr 2018 778 vizualizări

Juventus Torino a fost la un pas de eliminarea Realului, din Liga Campionilor chiar în fieful acestuia: a remontat deficitul de trei goluri de la Torino, însă în ultimul minut echipa gază a primit un penalty care a dus Realul mai departe * portarul Buffon s-a enervat la culme și a fost eliminat de arbitrul Oliver *

Nici chiar în fotbal minunile nu se prea înghesuie la coadă, dar n-a fost mult ca, după eliminarea Barcelonei de către AS Roma, să asistăm a doua zi la o boacănă și mai și, ieșirea Realului chiar pe stadionul care poartă numele mărețului Santiago Bernabeu, după ce madrilenii au câștigat cu 3-0 în Piemont. Ce-i drept, e drept, cu Juventus nu te joci, a pățit-o și Barcelona cu “Bătrâna Doamnă”. Acum, Juve venea să atace în fieful lui Cristiano Ronaldo și să marcheze de trei ori, fără să primească gol. În cele din urmă, sub ochii cât cepele ai fanilor “merengues”, “la vecchia signora” a recuperat avantajul din tur și meciul s-a încheiat cu un scandal imens, generat de decizia arbitrului englez Michael Oliver de a acorda madrilenilor un  penalty în min. 90^3. Până atunci, însă Juve a marcat rapid în min. 2, Mario Mandzukic trimițând cu capul în poartă la centrarea lui Khedira și, spre deosebire de ManCity în meciul cu Liverpool, a prins curaj. Primul gol al lui Mandzukic a însemnat și cel mai rapid gol încasat de Real în Liga Campionilor.  Iar în min. 37, datorită laboriosului tandem de pe banda dreaptă, faza s-a repetat la indigo în min. 37, singura diferență fiind servantul, fundașul Lichsteiner. La poarta cealaltă , Ronaldo a cerut un penalty, iar Isco a trimis mingea în poartă, golul fiind anulat pe motiv de ofsaid. 3-0 s-a făcut în min. 61, la o gafă de începător al portarului costarican, Keylor Navas, speculată de Matuidi. Meciul părea că se îndreaptă spre prelungiri când Real a primit un penalty, la un duel între Lucas Vazquez și marocanul Mehdi Benatia, care a stârnit furia torinezilor. Benatia l-a atacat din spate pe Lucas, cu piciorul ridicat, deci existau circumstanțe. Ceea ce mulți comentatori neutri au reproșat este momentul acordării acestui penalty. De la Juventus, cel mai vehement a fost căpitanul, marele portar Gianluigi Buffon, care a văzut cartonașul roșu. S-au mai scurs cinci minute până la echiparea portarului de rezervă, Szczesny, iar Cristiano Ronaldo  a transformat imparabil lovitura de pedeapsă în min. 90^8. Pentru Ronaldo a fost al 15-lea gol în acest sezon de Champions League, la a 150-a prezență în cea mai important competiție intercluburi de pe continent. Fiecare formație a avut în acest meci o absență de marcă, madrilenii neputând conta fundașul Sergio Ramos, iar torinezii pe Paulo Dybala. Real Madrid, care a câștigat trofeul la ultimele două ediții, a ajuns pentru a opta oară consecutiv în semifinalele Ligii Campionilor. Real nu mai fusese condusă cu 0-3 în Champions League de la eșecul cu 0-4 în fața FC Liverpool în ediția 2008/09.  Real nu mai pierduse acasă de trei ani și o lună, ultima oară fiind un eșec cu 3-4 în fața echipei Schalke 04, pe 10 martie 2015. În cealaltă partidă, disputată la München, Bayern și Sevilla au remizat fără gol. În minutul 90^3, de la FC Sevilla a fost eliminat Correa. Prin victoria cu 2-1 obținută în tur, formația bavareză s-a calificat în faza următoare. Tragerea la sorți a semifinalelor Ligii Campionilor va avea loc vineri, de la ora 14.00

Allegri lucid,  Buffon furios!

Massimiliano Allegri (antrenor, Juventus): "Juventus a făcut un meci mare și vreau să-i felicit pe jucătorii mei că au reușit să refacă diferența din tur. Echipa merita cel puțin prelungirile, mai aveam două schimbări și șanse bune de calificare. Dar nu folosește la nimic să plângem, chiar dacă sunt momente triste. Plecăm de aici cu un gust amar. Cred că ambele echipe au meritat să meargă mai departe, dar acest lucru nu era posibil". Andrea Agnelli (președinte, Juventus): "Trebuie să rămânem calmi și să analizăm foarte bine situația. Sunt unele țări care deja au implementat sistemul VAR. Procesul trebuie accelerat și introdus în competițiile europene. Aici câte un om decide cine să meargă mai departe și cine nu, cine merită să câștige trofeele". Gianluigi Buffon (Juventus): "Sunt foarte mândru că fac parte din această echipă. Am realizat ceva incredibil, deși eram într-o situație imposibilă. Ultima acțiune? Arbitrul a fluierat un fault pe care doar el l-a văzut. El are în loc de inimă un coș de gunoi. Dacă nu ai personalitate și curaj, atunci du-te în tribune și urmărește meciul alături de soție cu un Sprite și chipsuri. Este nevoie de o anumită sensibilitate pentru a înțelege importanța anumitor momente în teren".

Zinédine Zidane (antrenor, Real): "În retur s-a întâmplat exact ce a fost în tur dar în sens invers. Juventus a intrat bine în meci, noi deloc. Cred că, luând în calcul cele 180 de minute, am meritat calificarea. Chiar și azi am avut ocazii de a marca multe goluri. Dar nu am reușit. Important este că suntem în semifinalele Ligii Campionilor. Mie mi s-a spus că a fost penalty la ultima fază. Arbitrul l-a acordat și nu putem schimba nimic". Cristiano Ronaldo (Real):  "Am suferit mult în acest meci și trebuie să fie o lecție pentru a învăța că în fotbal nimic nu este gratuit și trebuie să te lupți până la final. Real ar fi putut marca, dar Buffon și ceilalți au jucat foarte bine. Cred că am obținut o calificare logică, am avut multe ocazii. Nu înțeleg de ce torinezii au protestat la penalty. Dacă fundașul nu ar fi faultat, Lucas ar fi marcat. în timpul meciului, Benatia și ceilalți au dat multe lovituri, așa joacă ei".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.