Sport

Opt românce la Wimbledon

Ziarul de Vrancea
1 iul 2018 567 vizualizări

Performanța a fost întregită prin calificarea pe tabloul principal a Alexandrei Dulgheru și Elenei Ruse * Buzărnescu joacă astăzi în semifinale de dublu, la Eastbourne

Tenisul feminin românesc a obținut o performanță istorică. Pentru prima oară, opt jucătoare române se vor afla pe tabloul principal al celui mai prestigios, Wimbledon, în frunte cu liderul mondial, Simona Halep care este și favorita numărul 1. Această performanță s-a împlinit ieri, după ce Elena Ruse (197 WTA) și Alexandra Dulgheru (126 WTA) și-au câștigat meciurile din ultimul tur de calificări. Elena Ruse se află la prima ei prezență pe tabloul principal al unui Grand Slam. Ea are amintiri frumoase de la Wimbledon, fiind semifinalistă la juniori, în 2014. Ruse a trecut în ultimul tur al calificărilor, de austriaca Barbara Haas (215) scor 6-0, 7-5, după o oră și 27 de minute de joc.  Alexandra Dulgheru, care a trecut în ultimul tur al calificărilor de slovena Tamara Zidansek (l96 WTA), scor 5-7, 7-6, 6-0, va juca pe tabloul principal la Wimbledon pentru prima dată după trei ani. În 2015, Alexandra Dulgheru a fost învinsă în primul tur de sportiva franceză Kristina Mladenovic, scor 2-6, 1-6.  Din România, sunt direct acceptate pe tabloul principal Simona Halep (1 WTA), Mihaela Buzărnescu (28 WTA), Irina Begu (33 WTA), Sorana Cîrstea (47 WTA), Monica Niculescu (59 WTA) și Ana Bogdan (63 WTA). Simona Halep și Alexandra Buzărnescu vor fi capi de serie în turneu, numărul 1, respectiv, 29. Tragerea la sorți a partidelor de pe tabloul principal de la Wimbledon va fi vineri, 29 iunie, de la ora 12.00.

* Dacă Mihaela Buzărnescu ar fi câștigat partida cu letona Jelena Ostapenko din turului II al turneului de categorie Premier de la Eastbourne ar fi scăpat de coșmarul Petra Kvitova, care a urmărit-o în ultima vreme. Petra, considerată cea mai bună jucătoare pe iarbă din lume, a renunțat la participarea la acest turneu și astfel poloneza Agnieska Radwanska s-a calificat în sferturi, fază în care a trecut cu 6-2, 7-5 de Ostapenko. Ajunsă pe locul 31 în ierarhia mondială, Radwanska încearcă să-și relanseze cariera și va avea în semifinale meci cu Arîna Sabalenka (Belarus, 45 WTA), care a reușit să o elimine pe Karolina Pliskova, scor 6-3, 2-6, 7-6. Caroline Wozniacki a ajuns și ea în semifinale, după 6-4, 6-3 cu australianca Ashleigh Barty, iar Angelique Kerber a trecut de rusoaica Daria Kasatkina, scor 6-1, 6-7, 7-6/

La dublu, româncele Irina Begu și Mihaela Buzărnescu vor juca astăzi semifinala cu perechea Nadia Kîcenok / Ekaterina Makarova (Ucraina / Rusia), care a beneficiat de abandonul cuplului Elise Mertens / Demi Schuurs (Belgia / Olanda) la scorul de 6-2, 2-1 pentru perechea slavă. Tot de un abandon a beneficiat și echipa Hsieh Su Wei / Arîna Sabalenka (Taiwan/ Belarus), slovena Andreja Klepac și americanca Maria-José Martinez părăsind terenul la 0-3 în primul set. Hsieh și Sabalenka vor întâlni în semifinală perechea Gabriela Dabrowski / Xu Yifan (Belarus/ China).

* Eastbourne (ATP, sferturi de finală): Lukas Lacko (Slovacia) – Cameron Norrie (Marea Britanie) 6-3, 6-4; Mario Cecchinato (Italia) – John Millman (Australia) 5-7, 6-3, 6-2; Mischa Zverev (Germania) – Denis Shapovalov (Canada) 6-3, 6-3; Mihail Kukușkin (Rusia) – Kyle Edmund (Marea Britanie) 5-7, 6-3, 6-1. Semifinale: Lacko – Cecchinato, Zverev – Kukușkin.

* Antalya (ATP, sferturi de finală): Jiri Vesely (Cehia) – Nikoloz Basilașvili (Georgia) 7-6, 6-2; Damir Dzumhur (Bosnia) – Pierre-Hugues Herbert (Franța)  6-4, 6-1; Adrian Mannarino (Franța) – Joao Sousa (Portugalia) 7-6, 6-4; Gaël Monfils (Franța) – Guillermo Garcia (Spania) 7-6, 6-4. Semifinale: Vesely – Dzumhur, Mannarino – Monfils.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.