Sport

Onorabilul domn Nadal

Ziarul de Vrancea
18 ian 2021 707 vizualizări

*Rafa rămâne pentru a 800-a oară în Top10 ATP *jucătoarele române de tenis rămân pe poziții

*Singura schimbare în Top 10 al clasamentului WTA este saltul făcut de jucătoarea din Belarus, Arîna Sabalenka, care a urcat de pe locul10 pe 7, cel mai bun din carieră, cu 4.580 de puncte, după ce a câștigat turneul WTA 500 de la Abu Dhabi. Jucătoarele române s-au menținut pe poziții sau au coborât câte un loc. În clasamentul ATP, spaniolul Rafael Nadal a înregistrat săptămâna consecutivă cu numărul 800 în Top 10.Performanța lui Nadal reprezintă mai mult de 15 ani petrecuți între primii zece jucători ai lumii,5.600 zile sau 134.400 ore.Din cele 800 de săptămâni, Nadal a fost pe locul 1 sau 2 timp de 570 de săptămâni, reprezentând 71 la sută din acest timp. Pe locul I a fost 209 săptămâni, iar pe a doua poziție, 361. Nadal a intrat prima dată în Top 10 ATP la 10 aprilie 2005, la vârsta de 18 ani și cu o lună înainte de a câștiga primul lui titlu la Roland Garros. Spaniolul de 34 de ani l-a depășit în noiembrie pe americanul Jimmy Connors, care a fost în Top 10 ATP timp de 789 de săptămâni la rând. Pe locul III în această ierarhie se află elvețianul Roger Federer, cu 734 de săptămâni, urmat de cehul Ivan Lendl, cu 619 și de americanul Pete Sampeas, cu 565 de săptămâni. În ceea ce privește numărul total de săptămâni în Top 10 ATP, Federer are cele mai multe, 931, el fiind urmat de Connors (816), și de Nadal (800). Djokovici ocupă locul 6, cu 656 săptămâni. Nadal ar putea atinge 1.000 de săptămâni consecutive între primii zece jucători în 2024, când va avea 37 de ani.

Top 10 WTA: 1 (1). Ashleigh Barty (Australia) – 8.717 p;2(2). Simona Halep (România) - 7.255 p; 3 (3). Naomi Osaka (Japonia) – 5.780 p; 4 (4). Sofia Kenin (SUA) – 5.760 p; 5 (5).Elina Svitolina (Rusia) – 5.260 p; 6(6). Karolina Pliskova (Cehia) – 5.205 p;7(10). Arîna Sabalenka (Belarus) – 4.580 p; 8 (7).Bianca Andreescu (Canada) – 4.555; 9 (8). Petra Kvitova (Cehia) – 4.516; 10(9). Kiki Bertens (Olanda) – 4.505 p.;. Pozițiile celorlalte jucătoare române din Top 200: Patricia Țig – 56 (56); Sorana Cîrstea 72 (71); Irina Begu – 79(78); Ana Bogdan – 93 (92); Irina Bara – 120 (119); Mihaela Buzărnescu – 137 (137); Monica Niculescu –144 (144); Gabriela Ruse – 160 (159); Jaqueline Cristian – 168 (168); Laura Paar –193 (193). La dublu:RalucaOlaru- 43 (43);MonicaNiculescu – 53(53); Andreea Mitu – 92 (92).

Top 10 ATP:1(1). Novak Djokovic (Serbia) – 12.030 p; 2 (2).Rafael Nadal Spania)- 9.850 p; 3 (3).Dominic Thiem (Austria) –9.125 p; 4 (4).Daniil Medvedev (Rusia) – 8.470 p; 5(5). Roger Federer (Elveția) – 6.630 p; 6 (6). Stefanos Tsitsipas (Grecia – 5.925 p ;7 (7). Alexander Zverev (Germania) – 5.615 p;8 (8). Andrei Rublev (Rusia) – 4.164; 9 (9). Diego Schwarzmann (Argentina) – 3.455 p; 10(10). Matteo Berrettini (Italia) –3.120 p. Ladublu:HoriaTecău – 22 (22).

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.