Sport

O provocare pentru atletismul românesc

Ziarul de Vrancea
15 ian 2020 982 vizualizări

*România concurează cu Spania și Italia la organizarea Campionatului European de juniori din 2023, iar ținta pe termen lung este competiția similară de seniori

Campionatele Europene pentru juniori din 2023 ar putea fi organizate în România, la Cluj, o premieră pentru atletismul românesc, se arată într-un comunicat. Pentru prima dată în istorie, Federaţia Română de Atletism şi-a depus candidatura la organizarea unei ediţii a Campionatelor Europene, o competiţie de reală anvergură. Israel, Finlanda, Letonia, Spania, Italia şi România au intrat, initial, în lupta pentru organizarea CE de juniori din 2023. După prima etapă de analiză, România, Spania şi Italia au rămas în cursă. Câştigătoarea va fi stabilită în septembrie 2020. "Am primit de la Federaţia Europeană de Atletism informarea că, după prima etapă de analiză, am rămas printre favoriţii la organizarea Campionatului European de Juniori din 2023. Este o veste foarte bună, este prima dată când facem aşa ceva în România. Un Campionat European de pistă, chiar dacă este de juniori, este un început. În 2022 se împlinesc 110 ani de când s-a înfiinţat Federaţia Română de Atletism, un eveniment care ne marchează şi pe care ar trebui să îl încununăm cumva. Am avut, de-a lungul timpului, mulţi campioni olimpici, mondiali, recordmeni şi cred că a venit momentul ca România să faca un pas şi către organizarea de competiţii", a declarat Florin Florea, preşedintele FR Atletism.

Organizarea CE presupune o impresionantă desfăşurare de forţe. Aproape 2000 de sportivi şi tehnicieni din 50 de ţări participante şi 500 de voluntari ar urma să ajungă la Cluj.  Costurile organizării unei astfel de competiţii se ridică la un million de euro. "Am fost felicitaţi, mai în glumă, mai în serios, că «voi ar trebui să deschideţi şampania numai pentru faptul că aţi avut curajul să vă înscrieţi». E măgulitor, dar în acelaşi timp e trist. Eu cred că avem şanse să câştigăm, în proporţie de 90 la sută depinde de noi", a spus Florea.

Preşedintele Federaţiei Române de Atletism are planuri mari. Florin Florea îşi doreşte ca România să organizeze Campionatele Europene de seniori. O asemenea competiţie ar necesita şi construirea unui nou stadion de atletism. "Dorinţa noastră este ca acest Campionat European de juniori să pregătească unul de seniori. Nu cred că se poate întâmpla asta mai repede de 2028-2030. Pentru un campionat de asemenea anvergură se lucrează cam cu zece ani înainte, deci acesta ar fi startul. Pentru asta ne mai trebuie un stadion. Am un proiect pe care îl putem pune în aplicare împreună cu autorităţile locale din Braşov, Timişoara, poate chiar Cluj, nu ştiu Bucureştiul în ce zonă se mişcă", aadăugat şreşedintele FRA. România a mai găzduit până acum doar două competiţii internaţionale de atletism, dar nu de anvergura unui campionat de pistă. Campionatul European de 24 de ore de alergare a avut loc în mai 2018, la Timişoara, în vreme ce Campionatul Mondial de Alergare de 50 km s-a desfășurat în septembrie 2019, la Brașov


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.