O mare campioană tună și fulgeră
*Maria Kucina-Lasițkene, cea mai bună săritoare în înălțime a lumii, este indignată că nu poate concura sub drapelui Rusiei
Tripla campioană mondială la săritura în înălțime, rusoaica Maria Kucina-Lasițkene, a criticat ieri autoritățile sportive din țara sa pe care le-a acuzat că nu au făcut nimic în privința dopajului, care a afectat sportul de performanță, scrie AFP. Într-o scrisoare deschisă trimisă responsabililor din domeniu, Lasițkene a afirmat că aceștia au eșuat în luarea unor măsuri de prevenire și combatere a acestui flagel, iar vinovații nu au fost trași la răspundere. „De ce nu s-a schimbat nimic din 2015, de când a izbucnit scandalul, și până acum? De ce sportivii noștri continuă să utilizeze substanțe interzise, de ce antrenorii implicați în asemenea cazuri continuă să profeseze, iar responsabilii să falsifice documente? Eu sunt o sportivă din Rusia și vreau să am dreptul de a participa liberă la competiții, sub drapelul țării mele”, a spus Lasițkene.Ea a susținut că în prezent atletismul din Rusia este pe cale de dispariție.
Maria Kucina-Lasițkene este singura atletă rusă, care a câștigat titluri după suspendarea Rusiei din competițiile atletice. Deja campioană mondială în 2015 la Beijing, ea a repetat figura încă de două ori, la Londra (2017) și Doha (2019). Între timp, a câștigat și titlul continental la Berlin în 2018. Totodată, Maria este prima atletă rusă campioană mondială mondială sub titulatura „sportivi neutri autorizați” (ANA), a doua devenind în acest an prăjinista Anjelika Sidorova. La JO de la Rio de Janeiro, Kucina-Lasițkene nu a participat.Cea mai bună performanță a Mariei la săritura în înălțime este 2.06 metri realizată în două rânduri.
..................
Rusia a fost suspendată de Agenția Mondială Antidoping (WADA) timp de patru ani de la toate competițiile sportive majore. Acest lucru înseamnă că drapelul Rusiei și imnul național nu vor fi permise la competiții ca Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, JO de iarnă din 2022 de la Beijing și Cupa Mondială de fotbal din Qatar, din 2022. Sportivii neimplicați în scandalul de dopaj care a afectat sportul din Rusia vor putea concura sub steag neutru. Printre alte măsuri adoptate luni de WADA figurează interdicția pentru patru ani de a organiza competiții mondiale (JO și campionate mondiale). Rusia este suspendată de la competițiile atletice din 2015.