Sport

Nu-l vor pe Lucescu

Ziarul de Vrancea
15 mai 2019 659 vizualizări

Fanii de la Beșiktaș îl preferă pe Sergen Yalçin de la Alanyaspor, iar “Il Luce se află pe locul IV în preferințele lor

Conducerea clubului Beșiktaș, în frunte cu președintele recent reales, Fikret Orman, vrea să îl readucă la echipa din Istanbul pe tehnicianul Mircea Lucescu, cu care s-ar fi înțeles deja. Însă fanii nu sunt de acord și insistă pentru numirea lui Sergen Yalçin, relatează cotidianul Türkiye.  “În ultima perioadă, suporterii au scandat împotriva lui Fikret Orman și se opun variantei Lucescu. Fanii echipei Beșiktaș au arătat foarte clar pe cine vor antrenor la ultimul meci de pe Vodafone Park, cu Alanyaspor. Înainte și în timpul partidei tribunele și-au arătat afecțiunea față de Sergen Yalcin și au transmis un mesaj clar conducerii clubului”, notează jurnalul din Turcia. Sergen Yalçin, în vârstă de 45 de ani, este în prezent antrenorul formației Alanyaspor. El a salutat publicul și la conferința de presă de la finalul meciului a spus: “Evident că ne vom reîntâlni într-o bună zi”. Türkiye scrie că Fikret Orman este acum nehotărât în privința concretizării înțelegerii de principiu cu Mircea Lucescu deoarece nu vrea să își strice și mai mult relația cu suporterii. Unii oficiali din club au menționat însă că fanii au fost și împotriva aducerii jucătorului Burak Yilmaz, iar din această cauză fotbalistul a fost trasferat târziu la Beșiktaș, ceea ce acum se regretă.

Într-un sondaj de opinie pe rețelele de socializare, favoritul fanilor pentru Beșiktaș este Sergen Yalçin, cu 57,44 la sută din voturi. Pe locul doi este Guti, cu 23,78 la sută, iar apoi Okan Buruk are 6,31 la sută și Lucescu 6,05 la sută. Mircea Lucescu a fost tehnicianul echipei Beșiktaș în perioada 2002-2004 și a câștigat titlul în Turcia cu această formație, în 2003. Ultima dată, Lucescu a antrenat reprezentativa Turciei. Sergen Yalçin a fost pregătit de Lucescu la Beșkitaș. Actualul antrenor al Alanyaspor a jucat pentru Beșiktaș în perioada 2002-2006. Yalcin și Mircea Lucescu au colaborat anterior și la Galatasaray.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.