Norvegia peste tot
Încă două victorii nordice la Mondialele de la Oberstdorf *românul Andrei Feldorean, în finala de la trambulina mare
Norvegianca Maren Lundby a câștigat primul său titlu mondial feminin la sărituri cu schiurile de la trambulina mare, miercuri, la Campionatele Mondiale de schi nordic de la Oberstdorf (Germania), care au avut în program în premieră o astfel de probă feminină.Lundby (26 ani), campioană mondială în 2019 la trambulina normală și medaliată cu argint săptămâna trecută, s-a impus cu un total de 296,6 puncte, după sărituri de 128 m și 130,5 m. Pe locul secund s-a clasat japoneza Sara Takanashi, cu 287,9 puncte (sărituri de 126 m, respectiv 134 m), podiumul fiind completat de slovena Nika Kriznar, cu 287,1 puncte (126 m, respectiv 129 m).Takanashi (24 ani) și-a trecut în palmares a patra sa medalie individuală la Mondiale, însă niciuna nu este de aur. În schimb, Kriznar (20 ani) a cucerit prima sa medalie mondială. Românca Daniela Haralambie a încheiat pe locul 31, cu 71,9 puncte (săritură de 95 m), ratând calificarea în manșa finală. În schimb, ieri, săritorul român Andrei Feldorean a reușit calificarea în finala concursului masculin pe trambulina mare, clasânsdu-se pe locul 42 din 62 de concurenți.
*Norvegia a câștigat joi ștafeta feminină de schi fond de 4x5 km la Mondialele de schi nordic de la Oberstdorf (Germania) în timp ce campioana en titre, Suedia, a ratat complet cursa terminând pe locul 6. Rusia, care concurează sub steag neutru, a ocupat locul 2, la 26.6 sec, iar Finlanda a învins SUA la sprint pentru locul 3, la 46.2 de locul I. Norvegiencele (Tiril Udnes Weng, Heidi Weng, Therese Johaug, Helene Fossesholm) s-au detașat în al treilea schimb, când în cursă a intrat cea mai bună schioară din lume, Therese Johaug, care a câștigat al 13-lea titlu mondial. Suedezele nu au făcut față în primele două schimburi, rămânând mult în urmă.