Sport

Nistor zice una, Dinamo alta!

Ziarul de Vrancea
5 ian 2020 930 vizualizări

Clubul și jucătorul se contrazic în privința transferului decarului la Craiova

Fostul dinamovist Dan Nistor a negat informațiile potrivit cărora s-ar fi înțeles de mai mult timp cu Universitatea Craiova. El a lăsat să se înțeleagă că a fost împins de fostul lui club, Dinamo, să se transfere la gruparea olteană. „Mă bucur foarte mult că cei de la Craiova s-au gândit la mine, pe această cale! Eu cred că este o lovitură foarte bună pentru Universitatea Craiova. La Dinamo au fost foarte multe probleme în ultimul timp. Este eronat că m-am înțeles cu Craiova înainte. Cei de la Dinamo și cei de la Craiova s-au înțeles înainte de a ști eu ceva. Este ultimul cuvânt pe care îl mai pronunț despre Dinamo. Îi iubesc pe suporterii dinamoviști și îi voi iubi toată viața, dar acum sunt la Craiova și îmi voi da viața pentru Craiova. Vreau să câștig titlul cupa și să particip într-o cupă europeană”, a declarat Nistor, în conferința de presă în care a fost prezentat.

Clubul Dinamo, printr-un comunicat oficial, îl contrazice pe Nistor: „Dinamo București a ajuns la un acord cu Universitatea Craiova, la solicitarea fostului căpitan al echipei pentru transferul definitiv al lui Nistor la clubul din Bănie”,se arată în comunicatul FC Dinamo.

Antrenorul Dusan Uhrin a fost jovial la conferința de presă susținută la reluarea pregătirilor echipei Dinamo, în ciuda faptului că a pierdut cel mai bun jucător, pe căpitanul Dan Nistor.„Trebuie să găsim alt jucător, alt număr 10-8, care dă pasa decisivă, dacă nu vom găsi, va trebui să schimbăm sistemul un pic, a spus Uhrin, care a negat zvonurile privitoare la plecarea sa la Craiova. El a precizat că noul căpitan al echipei va fi ales dintre fundașul Ante Puljii și mijlocașul Ioan Filip.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.