Sport

“N-am făcut nimic până acum”

Ziarul de Vrancea
8 oct 2018 545 vizualizări

Selecționerul naționalei de tineret, Mirel Rădoi, își previne elevii să nu piardă calificarea în meciuri iimportante

Selecționerul U21 Mirel Rădoi a declarat, ieri, la Buftea, că echipa națională nu a realizat nimic înaintea ultimelor două meciuri din preliminariile Campionatului European și a avertizat că fotbaliștii români în general au „meteahna” de a se încurca în momentele importante.  „Aș vrea ca înaintea acestei partide jucătorii să fie conștienți de ceea ce urmează pentru că nu am realizat încă nimic. Aș vrea ca după această dublă lumea să vorbească despre ei că sunt o generație bună, nu să vorbească la trecut. Trebuie să înțeleagă că are o importanță capitală. Pare mai greu pentru că suntem la un singur pas. Noi avem meteahna asta să ne încurcăm tocmai la sfârșit. Sper să  reușim să-i capacităm pe băieți că pot fi un imbold pentru celelalte generații. și am gânduri că am putea rata calificarea, dar după cum i-am văzut pe băieți cred că au înțeles mesajul nostru, ce trebuie să facă și nu cred că ar fi niciun fel de problemă dacă ar aborda această dublă la fel ca data trecută”, a spus Mirel Rădoi.

Tehnicianul crede că în cazul în care selecționata de tineret va câștiga primul meci, cu Țara Galilor, dar va pierde cu Liechtenstein, nu merită să se califice la CE din 2019: „Dacă vom reuși să câștigăm, în primul meci și în cel de-al doilea nu vom reuși să obținem acel punct, din punctul meu de vedere nu avem ce căuta la un campionat european”. Mirel Rădoi a spus că jucătorii au negociat cu președintele FRF primele de calificare, care însă nu sunt importante în momentul de față.

Tinerii tricolori întâlnesc Țara Galilor (12 octombrie, ora 19.00, Stadion Dr. Constantin Rădulescu – Cluj) și Liechtenstein (16 octombrie, ora 21.00, Stadion Ilie Oană – Ploiești) în două meciuri din care mai au nevoie de patru puncte pentru calificarea directă la Campionatul European ce va fă găzduit anul viitor de Italia și San Marino.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.