Sport

MOZAIC ŞTIRI SPORTIVE: Torje l-a bătut pe Șumudică

Ziarul de Vrancea
15 oct 2017 281 vizualizări

Jucătorul Gabriel Torje a adus victoria formației Karabukspor în meciul cu echipa Kayserispor, pregătită de Marius Șumudică, în etapa a opta a campionatului Turciei.

Torje, integralist, a marcat în minutul 77. Karabukspor a evoluat cu un jucător mai puțin din minutul 57, când a fost eliminat Paul Papp, pentru cumul de cartonașe. La Karabukspor au mai jucat Cristian Tănase și Gheorghe Grozav, în timp ce la Kayserispor portarul Silviu Lung a fost integralist iar Cristian Săpunaru rezervă.

 

Țenter nu mai e selecționer

Antrenorul Marcel Țenter și FR Baschet au decis de comun acord încheierea contractului la cârma naționalei masculine. FRB negociază cu un antrenor străin, care va avea drept obiectiv clasarea pe unul din primele trei locuri în grupele preliminare ale Cupei Mondiale, meciurile debutând luna viitoare. Marcel Țenter a condus echipa națională în ultimii patru ani, iar luna trecută România a participat la EuroBasket cu el pe banca tehnică. Bilanțul tricolorilor a fost de cinci înfrângeri, în grupa C, cu campioana europeană en-titre, Spania, Croația, Muntenegru, Cehia și Ungaria. Țenter a trecut prin această experiență, fără a avea obiectiv de calificare mai departe, după aproape șase luni de la un transplant renal. El a revenit la cârma naționalei cu trei luni mai devreme decât specifica recomandarea medicală.

 

Răzvan Lucescu, lider în Grecia

Formația PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins,ieripe teren propriu, cu scorul de 4-0, echipa Lamia, într-un meci din etapa a șaptea campionatului Greciei.  Golurile au fost marcate de Leovac (’10), Prijovic (’24, ’88) și Pelkas (’50). În minutul 71, de la oaspeți a fost eliminat Anastasopoulos. PAOK este lider în clasamentul campionatului elen, cu 15 puncte. Pe locul doi se află AEK Atena, cu 13 puncte și un joc mai puțin.

Mare derby în Liga a IV-a

Aproximativ 12.000 de spectatori, între care 1.000 de fani steliști, au fost prezenți, sâmbătă seară, pe stadionul Giulești - Valentin Stănescu, la meciul Academica Rapid - CSA Steaua, scor 1-1, din liga a patra. Pentru CSA Steaua a marcat Predescu, în minutul 27, iar pentru Academia Rapid a punctat Daniel Niculae, în minutul 39. La meci a fost prezent și selecționerul Turciei, Mircea Lucescu. "A fost o atmosferă extraordinară, vedeți ce înseamnă publicul prezent la stadion, influențează și calitatea jocului și ritmul, nici nu-ți dai seama că au fost echipe de liga a patra. Am fost emoționat că mi s-a scandat numele, e o mândrie, pentru că sunt ani petrecuți pe stadionul ăsta și e impresionant să vezi că oamenii nu te uită", a spus Lucescu.

 

Medalii pentru paralimpicii români

Delegația României a obținut nouă medalii la Jocurile Europene Paralimpice de tineret, de la Genova, care se încheie duminică. Echipa de goalball pentru nevăzători a câștigat medalia de bronz la prima participare în această competiție. România a avut 12 sportivi înscriși în competiție la patru ramuri sportive: para- atletism, goalball pentru nevăzători, para-natație și para- tenis de masă. Tricolorii au încheiat cu nouă medalii, după cum urmează: cinci medalii la para - atletism (una de aur, trei de argint și una de bronz), medalie de bronz la goalball, trei medalii la para- tenis de masă (două de aur și una de argint).

Maxim marchează în start

Mijlocașul Alexandru Maxim a marcat un gol pentru FSV Mainz în meciul cu Hambürger SV, scor 3-2, din etapa a opta a campionatului Germaniei.  Maxim, titular, a marcat în minutul 2, el fiind înlocuit în minutul 61. Pentru FSV Mainz au mai marcat Bell ('52) și Latza (’58), în timp ce pentru Hamburg au punctat Walace ('9) și Salihovic ('90^2- penalty).

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.