Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Tineri scrimeri ieșeni, învingători la Burgas

Ziarul de Vrancea
11 iun 2018 713 vizualizări

În acest week-end, un grup de tineri sabreri de la CSȘ Unirea Iași au participat la un concurs de speranțe în Bulgaria, dotat cu Cupa Burgas

Scrimerii ieșeni au câștigat trofeul. Cei mai buni sportivi au fost Casian Cidu, locul I la categoria U13 și fratele său, Iustin Simeon Cidu, clasat al treilea la categoria U14.

Halep, “amendată” pentru depășire de viteză

Mașina Simonei Halep a fost oprită, ieri de poliție, la scurt timp după ce a părăsit Aeroportul Internațional Henri Coandă. Polițiștii au glumit spunându-i că o amendează pentru că a depășit viteza legală la serviciu, la Paris, unde a câștigat French Open. Polițiștii de la Rutieră au oprit-o pe Halep pentru ca fosta scrimeră Loredana Dinu să-i ofere Simonei Halep un buchet de flori. "Am decis să te sancționăm pentru că ai depășit viteza legală la serviciu, la Paris. Putem proba chiar acum, te-am prins cu 172 la oră chiar când ai câștigat setul I", i-a spus reprezentantul MAI, arătându-i o fotografie cu viteza serviciului. "La rever, nu la serviciu", a replicat Halep. "Noi nu-ți mai dăm acum puncte, că ai destule luate la Paris, Îți oferim un buchet ca de la o campioană la o campioană. O am alături de mine pe campioana olimpică la scrimă Loredana Dinu." Loredana Dinu este ofițer de presă în cadrul Direcției de informare și relații publice a MAI.

FCSB a făcut vizita medicală

Lotul echipei FCSB s-a reunit, ieri, la vizita medicală pe care a efectuat-o la Institutul Național de Medicină Sportivă, dintre jucătorii pregătiți de Nicolae Dică lipsind atacantul Denis Alibec. La vizita medicală au fost prezenți 19 jucători: Cristian Bălgrădean, Andrei Vlad, Răzvan Ducan (portari), Ștefan Cană, Valerică Găman, Marko Momcilovic, Bogdan Planic, Junior Morais (fundași), Mihai Pintilii, Robert Ion, Olimpiu Moruțan, Ovidiu Popescu, Florin Tănase, Florin Coman, Robert Băciuț, Lucian Filip, Ianis Stoica, Daniel Toma (mijlocași) și Cristian Dumitru (atacant). Antrenorul Nicolae Dică le-a acordat câteva zile de vacață în plus celor cinci jucători din lotul său care au fost convocați la partidele amicale ale naționalei României cu Chile și Finlanda: Mihai Bălașa, Dennis Man, Dragoș Nedelcu, Constantin Budescu și Romario Benzar. Mijlocașul Kamer Qaka și atacantul Harlem Gnohéré urmează să se alăture lotului FCSB la 19 iunie, în cantonamentul pe care formația bucureșteană îl va efectua în Brașov, în perioada 15-28 iunie. Cea de-a doua perioadă de pregătire a echipei FCSB este programată pentru perioada 1-14 iulie, în Olanda.

CFR și-a stabilit programul de pregătire

Campioana CFR Cluj se va reuni pe data de 14 iunie și va pregăti startul noului sezon la Brașov, în perioada 17 – 27 iunie, la Hotelul Kronwell. În ultima zi de cantonament, campioana României va disputa un meci amical cu Sepsi Sf. Gheorghe.  Mai apoi, în perioada 30 iunie – 12 iulie, CFR Cluj se va pregăti în Polonia, în localitatea Sochocin, la BoniFaCio Spa & Sport Resort.  

Partidele amicale din cel de-al doilea cantonament al verii vor fi anunțate în curând. În data de 14 iulie, ora 20:30, campioana CFR va juca Supercupa României, împotriva câștigătoarei Cupei, CS U Craiova, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.

 

Accident mortal la moto

Pilotul Andreas Perez, în vârstă de 14 ani, nu a putut fi salvat de medici după ce a suferit un accident pe circuitul de la Montmelo, de lângă Barcelona, în timpul unei curse de Moto3, din Campionatul Mondial de juniori. Decesul tânărului a fost anunțat de echipa lui, Reale Avintia Racing. Perez a căzut, duminică, în virajul 5, în timpul celui de-al șaselea tur al cursei, peste el trecând alți concurenți. Tratat inițial pe circuit, motociclistul a fost transportat cu elicopterul la Spitalul Sant Pau din Barcelona. El a suferit grave răni la cap și a decedat luni. Considerat un pilot de mare viitor, Perez a fost aproape anul trecut de a câștiga Europe Talent Cup, după ce a triumfat în câteva curse și s-a clasat de mai multe ori pe podium, performanțe ce l-au promovat în Moto3.

Spaniolii cer excluderea PSG

Președintele ligii spaniole de fotbal, Javier Tebas, a declarat că gruparea Paris Saint-Germain ar trebui exclusă din competițiile europene, deoarece nu respectă fair-play-ul financiar. "Cred că PSG ar trebui exclusă din competițiile europene. Clubul a trișat din punct de vedere economic și au existat victime ale acestei înșelătorii: echipele pe care le-a eliminat", a declarat Tebas la postul Onda Cero. În octombrie, Javier Tebas a anunțat că a depus o plângere la UEFA, în care arată că gruparea PSG trișează din punct de vedere economic, fiind finanțată de statul Qatar. Spaniolii urmăresc excluderea PSG din Liga Campionilor, după ce clubul francez a achitat suma de 222 de milioane de euro pentru clauza de reziliere a contractului atacantului brazilian Neymar cu FC Barcelona.

Încă un succes pentru “New Rapid”

Academia Rapid a învins, cu scorul de 3-1 (2-0), formația CSA Steaua și a câștigat finala Cupei României, faza pe București. În meciul care a avut loc, duminică, pe Stadionul Dinamo, au marcat Marian Vlada ('2 și '59), Daniel Niculae ('45^2), respectiv Eduard Radu ('74). Academia Rapid a câștigat și Liga a IV-a bucureșeană și va disputa barajul pentru promovare în Liga a III-a cu AS Singureni, campioana din Giurgiu.

Cutremur la naționala Argentinei

Selecționerul Argentinei, Jorge Sampaoli, este acuzat de agresiune sexuală, cu trei zile înainte de debutul Cupei Mondiale din Rusia. Jurnalistul Gabriel Anello a afirmat la postul argentinian Radio Mitre că Sampaoli ar fi încercat să violeze o femeie din personalul de la bucătărie, într-o sală a Federației Argentiniene de la Buenos Aires. "Federația face tot posibilul ca să nu apară detalii despre acest lucru, dar toate persoanele cu care am vorbit mi-au confirmat incidentul. Vorbim despre un lucru foarte periculos pentru selecționată și Sampaoli", a declarat Anello. Federația ar fi plătit o anumită sumă presupusei victime pentru a pune capăt acestui scandal.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.