Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Simona a intrat în carantină

Ziarul de Vrancea
14 ian 2021 990 vizualizări

Simona Halep a ajuns, ieri, la Adelaide și a intrat în carantină, înainte de a participa la Melbourne Summer Series și la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.”Sunt foarte fericită că am ajuns în Australia. Mulțumesc foarte mult Tennis Australia și tuturor celor care au ajutat. Îmi încep carantina în frumosul oraș al lui Darren, Adelaide”, a scris Halep, pe Twitter.

Bine ai revenit în Australia, Simona”, i-au transmis organizatorii AusOpen, pe aceeași rețea de socializare.Din cauza pandemiei de coronavirs, organizatorii au impus tuturor jucătorilor obligativitatea de a ajunge la Melbourne până la 17 ianuarie și apoi efectuarea unei perioade de carantină de 14 zile. Un grupă restrâns de jucători și jucătoare va efectua carantina la Adelaide, unde este programat un turneu demonstrativ. Ceilalți sportivi vor fi în izolare la Melbourne.

Burleanu candidează pe liste tari

Comitetul Executiv UEFA și cele 55 de asociații membre UEFA au fost informate cu privire la lista candidaților pentru alegerile care vor avea loc cu ocazia celui de al 45-lea Congres UEFA la Montreux, Elveția, la 20 aprilie 2021. Printre candidații la un post de membru în Consiliul FIFA se află și președintele FRF, Răzvan Burleanu. Până la data limită stabilită, 2 ianuarie 2021, Administrația UEFA a primit următoarele nouă candidaturi pentru cele opt locuri de membri ai Comitetului executiv UEFA. În plus, până la data de 2 decembrie 2020 administrația UEFA a primit candidaturile.Răzvan Burleanu este pe ambele liste.Candidatura sa la Consiliul FIFA este o premieră pentru România, Obținerea mandatului echivalează și cu poziția de membru al Comitetului Executiv UEFA.

Barcelona, în febra alegerilor

FC Barcelona a anunțat, joi, că pentru postul de președinte al clubului catalan au fost validate candidaturile lui Joan Laporta, Victor Font și Toni Freixa. Printre cei care și-au anunțat intenția de a candida s-a numărat și Emili Rousaud, însă acesta și-a retras candidatura. Joan Laporta a prezentat 10.272 de semnături, dintre care au fost validate 9.625. Victor Font a prezentat 4.713 semnături (4.431 validate), iar Antoni Freixa a prezentat 2.822 de semnături (2.634 validate). Alegerile vor avea loc la 24 ianuarie. Autor: Leila Bolat

 

Madison Keys ratează Melbourne

Jucătoarea americană de tenis Madison Keys, locul 16 WTA, a anunțat, ieri, că a fost testată pozitiv cu coronavirus, astfel că nu poate face deplasarea în Australia pentru primul turneu de Grand Slam al anului.Keys, care în februarie va împlini 26 de ani, a primit rezultatul pozitiv al testului chiar înainte de plecarea spre Melbourne, ea menționând ulterior că s-a autoizolat la domiciliu.

„Sunt dezamăgită că nu voi putea juca la acest turneu și despre care știu că s-au făcut eforturi enorme pentru a putea fi organizat”, a scris Keys pe contul său de Twitter.


Selecționeri noi în Buglaria și Columbia

Federația Bulgară de Fotbal a anunțat, ieri,că noul selecționer al echipei naționale este Iasen Petrov. Tot ieri, federația columbiană a anunțat numirea lui Reinaldo Rueda la conducerea tehnică a echipei Columbiei. Petrov, în vârstă de 52 de ani, în succede la naționala Bulgariei lui Gheorghi Dermendjiev, demis din cauza rezultatelor dezamăgitoare. Rueda, 63 de ani, va trebui să relanseze naționala Columbiei după două înfrângeri dure în preliminariile Cupei Mondiale, scor 0-3 cu Uruguay și scor 1-6 cu Ecuador.

 

Înotătorul terorist

Fostul sportiv Klete Keller, dublu campion olimpic la natație, a fost pus sub acuzare, miercuri, pentru că a participat la luarea cu asalt a Capitoliului, săptămâna trecută, la Washington, Keller, în vârstă de 38 de ani, este acuzat că a obstrucționat activitatea forțelor de ordine, a pătruns cu bună știință și a rămas în zone restricționate, a intrat făcând uz de violență și a avut un comportament neadecvat. Klete Keller apare în imagini cu cei care au pătruns în Capitoliu și au împins polițiștii care încercau să elibereze zona.Keller are în palmares aurul olimpic la ștafetă 4x200 m liber, în 2004 și în 2008. El a obținut și bronzul olimpic în 2000 și în 2004 la 400 m liber și argintul olimpic în 2000, la ștafetă

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.