Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Sepsi are antrenor maghiar

Ziarul de Vrancea
28 mai 2019 695 vizualizări

Sepsi OSK a anunțat, miercuri, că Laszlo Csaba (55 de ani) este noul antrenor al echipei din Sfântu Gheorghe. Tehnicianul cu dublă cetățenie, maghiară și germană, a semnat un contract valabil un an.

După despărțirea de Eugen Neagoe, Marin Barbu a asigurat interimatul în play-off-ul Ligii I, unde Sepsi a încheiat fără victorie în cele 10 meciuri disputate. Laszlo Csaba și-a început cariera ca secund al lui Lothar Matthäus la naționala Ungariei, în 2004, iar apoi a devenit principal. A pregătit echipe precum Ferencvaros (Ungaria), Hearts (Scoția), Charleroi (Belgia) și, cel mai recent, pe Dundee United (Scoția), de care s-a despărțit în septembrie 2018. Csaba a pregătit și două echipe naționale - Uganda, în perioada 2006-2008, și Lituania, în intervalul ianuarie 2012 - septembrie 2013.

Barcelona rămâne cu Valverde

Deși presa catalană a scris că Ernesto Valverde va fi demis de la FC Barcelona, tehnicianul a fost confirmat în funcție de președintele clubului, Josep Maria Bartomeu. Acesta a intervenit marți seara la emisiunea El Larguero de la postul Cadena SER, subliniind că nu are nicio intenție să renunțe la serviciile tehnicianului, care va rămâne în funcție și sezonul viitor. Un post de radio spaniol, a susținut că FC Barcelona va anunța, marți, despărțirea de antrenorul Ernesto Valverde, tehnicianul care a pregătit echipa în ultimele două sezoane. Roberto Martinez, selecționerul Belgiei, ar urma să-l înlocuiască.

Rapid a adus un argentinian

Rapid a făcut astăzi primul transfer după ce a realizat promovarea în Liga 2. Argentinianul Matias Ezequiel Roskopf (21 de ani), un atacant de 1.83 m, de picior stâng, va juca în eșalonul secund pentru echipa antrenată de Daniel Pancu. Acesta a semnat un contract valabil pe doi ani.  Roskopf nu este însă prima achiziție a Rapidului din această vară, ci a doua, după mijlocașul Geroge Tudoran de la Pandurii Târgu Jiu, cu care semnaseră încă din iarnă. Matias Roskopf a ajuns în România în iarnă, la FC Botoșani, însă transferul său nu s-a mai efectuat. Ulterior, jucătorul impresariat de Florin Manea, cel care este un apropiat al Rapidului, a ajuns la FC Hermannstadt, însă nici acolo nu a evoluat, fiindcă nu a mai fost legitimat.

Victorie în Silver League

Naționala de volei masculin a României a învins miercuri, pe teren propriu, reprezentativa Danemarcei, cu scorul de 3-0 (15, 21, 30), în al doilea meci din grupa B a competiției Silver League. Scorul pe seturi a fost 25-15, 25-21, 32-30, după 83 minute de joc. În primul meci al grupei B, tricolorii au învins, în deplasare, Azerbaidjan, cu 3-1. În următoarea partidă, România va juca pe teren propriu cu Georgia (1 iunie), apoi cu Azerbaidjan (8 iunie, pe teren propriu), cu Danemarca (12 iunie, în deplasare) și cu Georgia (15 iunie, în deplasare). În grupa A joacă echipele Grecia, Ungaria, Bosnia și Austria.

Radu mai vrea la Genoa

Portarul Ionuț Radu a declarat, miercuri, că și-ar dori să mai rămână încă un an la echipa Genoa, unde se înțelege foarte bine cu antrenorul de portari. “Sunt foarte bucuros că am reușit să ne salvăm cu Genoa, tensiunea a fost enormă. Am văzut și eu câteva echipe, dar momentam îmi doresc doar să joc, mi-aș dori să mai rămân un an la Genoa, îmi place mult de antrenorul de portari de acolo. Am crescut enorm datorită lui, a folosit tehnici pe care nu le știam”, a declarat Radu la Digisport. Ionuț Radu, care a împlinit, marți, 22 de ani, face parte din lotul naționalei de tineret pentru Campionatul European din Italia.

Raul antrenează la satelit

Fostul fotbalist emblematic al echipei Real Madrid, Raul Gonzalez Blanco, va prelua conducerea tehnică a formației a doua a clubului, Castilla. Raul calcă astfel pe urmele lui Zinédine Zidane și Santiago Solari, care au antrenat Castilla înainte de fi numiți principali la echipa mare. În vârstă de 41 de ani, Raul a jucat 741 de meciuri pentru Real și a marcat 323 de goluri.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.