Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Salarii cu cizme roșii

Ziarul de Vrancea
14 ian 2018 691 vizualizări

Internaționalul argentinian Lionel Messi are la FC Barcelona câștiguri cumulate de peste 100 de milioane de euro brut pe an, conform unor documente Football Leaks. L’Equipe scrie că la 30 iunie 2017, pentru cel mai recent contract al lui Messi, tatăl jucătorului și clubul s-au înțeles ca argentinianul să aibă un salariu de 400 de milioane de euro pe patru ani.

Este prima dată în istoria fotbalului când un jucător obține un venit garantat care depășește 100 de milioane de euro pe sezon”, notează Mediapart, conform L’Equipe. Anterior, salariile cunoscute ale lui Messi au fost de 12 milioane de euro în 2012 și 22,8 milioane în 2014, iar apoi de aproximativ 40 de milioane de euro.  Fiscul spaniol anchetează dacă plățile grupării FC Barcelona către fundația Lionel Messi, pentru circa 12 milioane de euro, ar fi putut fi salarii deghizate, informează cotidianul El Mundo. Cotidianul, care a avut acces la documente Football Leaks, susține că FC Barcelona a plătit "cel puțin 12,7 milioane de euro Fundației Messi în perioada 2010/2016".

Ianis a revenit la Vitorul

Formația FC Viitorul a fost învinsă, duminică, scor 0-2, de echipa Galatasaray, într-un meci amical disputat la Belek.  Golurile au fost marcate de Rodrigues ('61) și Horj (’68 - autogol). Ianis Hagi a jucat prima repriză la Viitorul, iar Carlo Casap a evoluat  în acest meci pentru prima dată după accidentarea care l-a ținut șase luni departe de teren. FC Viitorul are programat următorul meci astăzi cu echipa albaneză Skenderbeu.

Simona nu se bagă în ciorba LGBT

Simona Halep nu se implică în scandalul legat de schimbarea numelui arenei Margaret Court și nici nu va boicota partidele care vor avea loc pe acest teren, în cadrul Australian Open. La conferința de presă dinaintea turneului, Halep a fost întrebată despre afirmațiile fostei jucătoare americane de tenis Billie Jean King, care a cerut ca numele lui Margaret Court să nu mai fie folosit pe o arenă de la Melbourne Park, după afirmațiile homofobe ale deținătoarei recordului de turnee de Grand Slam câștigate. "Mai întâi, eu respect pe toată lumea. Fiecare face ce vrea. Nu am să comentez asta. Fiecare are viața lui. Cât despre a juca pe acel teren, joc oriunde sunt programată. Organziatorii decid aceste lucruri. Nu au nicio legătură cu mine. Dar dacă voi fi programată pe Margaret Curt, o să joc pe Margaret Court", a spus jucătoarea română, potrivt beinsports.com.

Torje schimbă echipa în Turcia

Conducerea clubului turc Aytemiz Alanyaspor s-a înțeles în toate privințele cu Gabriel Torje și urmează să îl achiziționeze pe român, informează futbolarena.com. Potrivit cursei citate, Torje este dorit la Alanyaspor de tehnicianul Hikmet Karaman. Cele două părți vor semna contractual în câteva zile, adaugă site-ul turc. Gabriel Torje a mai jucat în Turcia la echipele Konyaspor, Osmanlispor și Karabukspor. Alanyaspor ocupă, după 17 etape, locul 13 în clasamentul primei ligi din Turcia, cu 18 puncte. Lider este Bașakșehir, cu 36 de puncte.

Insucces la limită

Campioana en-titre a României la polo, Steaua Stirom București, a fost învinsăsâmbătă, pe teren propriu, de formația germană Spandau 04 Berlin, cu scorul de 5-6 (1-0, 1-3, 2-1, 1-2)  în cea de-a șasea partidă din grupa B a Ligii Campionilor. Pentru Steaua au marcat Filipovici, Gheorghe, Buljubasic, Delgado și Murisic, fiecare câte un gol. Anterior, Steaua a obținut următoarele rezultate în grupa B: 3-8 cu ZF Eger, 3-15 cu deținătoarea trofeului, Szolnoki VK, 6-15 cu Pro Recco, 4-8 cu Jadran Carine și 11-10 cu CN Sabadell. Steaua București joacă pentru prima dată în grupele Ligii Campionilor. Din grupa B mai face parte echipa AZC Alphen (Olanda). În meciul următor, Steaua Stirom va juca în deplasare, în 24 ianuarie, chiar fu formația oland

Turan s-a repatriat

FC Barcelona a anunțat, sâmbătă, că a ajuns la un acord cu Istanbul Bașakșehir pentru împrumutul lui Arda Turan la gruparea din Turcia. Turan a fost împrumutat pentru două sezoane și jumătate. “Arda Turan revine astăzi în țara lui, în echipament portocaliu. Acesta nu este doar transferul clubului Bașakșehir, este transferul Turciei”, a notat clubul din Istanbul, pe site-ul oficial. Arda Turan a fost achiziționat de FC Barcelona în 2015. El a jucat de atunci în 55 de meciuri și a înscris 15 goluri. A câștigat șase trofee cu echipa catalană: titlul în Spania, de două ori Cupa Spaniei, Supercupa Spaniei, Campionatul Mondial al Cluburilor și Supercupa Europei. Istanbul Bașakșehir este lider în clasamentul campionatului turc, cu 36 de puncte, cu unul mai mult decât Galatasaray și cu trei mai multe decât Fenerbahçe.

Real Madrid, în vrie

Formația Real Madrid a fost învinsă de Villarreal, scor 0-1 sâmbătă, în etapa a XIX-a a campionatului Spaniei. Madrilenii nu au mai câștigat în campionat din 9 decembrie. Unicul gol al meciului a fost marcat de Fornals, în minutul 87. În clasament, Real Madrid se află pe locul IV, la 15 puncte de liderul FC Barcelona.

Schimbare de antrenor la Malaga

Tehnicianul José Gonzalez Lopez a fost numit antrenor al echipei Malaga, a doua zi după demiterea lui Michel, din cauza rezultatelor nefavorabile. În vârstă de 51 de ani, José Gonzalez a jucat la Malaga în 1996. El va conduce echipa până la finalul sezonului, având ca obiectiv salvarea de la retrogradare. După 19 etape din LaLiga, Malaga este pe locul 19, penultimul, cu 11 puncte.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.