Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: România joacă azi cu Kazahstan

Ziarul de Vrancea
1 dec 2019 842 vizualizări

Ieri la Campionatul Mondial din Japonia, s-au disputat partide în runda a doua din grupele A și D, încheiate astfel: Serbia – Cuba 46-25, Olanda – Angola 35-28, Norvegia – Slovenia 46-30 (A), Rusia – Argentina 35-22, Japonia – RD Congo 28-16, Suedia – China 32-19. Astăzi, competiția va continua cu etapa a treia în toate grupele, iar în grupa C, a României, vor avea loc meciurile: Ungaria – Muntenegru, Spania – Senegal și România – Kazahstan (ora 12.00).

Revanșa cu Sporting

Campioana en-titre a României la handbal masculin, Dinamo București, va întâlni formația portugheză Sporting, în barajul pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor. Dinamo București a încheiat lider al grupei D, cu 17 puncte și fără înfrângere, fiind urmată în clasament de Orlen Wisla Plock, cu 11. În grupa C, lider a fost Bidasoa Irun (15 puncte), urmată de Sporting (14). Astfel, în baraj se vor juca meciurile Sporting – Dinamo București și Orlen Wisla Plock - Bidasoa Irun. Partidele e vor avea loc între 19-23 februarie 2020 (turul), respectiv 26 februarie – 1 martie (returul), iar echipele câștigătoare din dubla manșă se vor califica în optimile de finală ale Ligii Campionilor. În sezonul trecut, Dinamo București a cedat ambele manșe din baraj cu Sporting, la doar un gol diferență (31-32 și 26-27), ratând faza optimilor de finală în Liga Campionilor.

Barty a câștigat mai mult ca Federer

Australianca Ashleigh Barty, locul I WTA, este prima jucătoare care urcă pe podiumul. câștigurilor din tenis într-un sezon, atât la masculin, cât și la feminin, după spaniolul Rafael Nadal, locul I ATP, și sârbul Novak Djokovic, locul 2 ATP, întrecându-l pe elvețianul Roger Federer, locul 3 ATP. Simona Halep, locul 4 WTA, câștigătoarea de la Wimbledon, este pe poziția a opta în această ierarhie mixtă, în care patru jucătoare au intrat în Top 10. Între primii zece jucători, se află încă două fete, Naomi Osaka (locul IX) și Bianca Andreescu (X).

Anglia și Irlanda vor Cupa Mondială

Anglia și Irlanda doresc să organizeze în comun Cupa Mondială de fotbal din 2030 și au prezentat intenția lor federațiilor europene, la București, cu ocazia tragerii la sorți a grupelor Euro-2020, informează dailymail.co.uk. Cu o zi înaintea evenimentului care a avut loc, sâmbătă, la Romexpo, președinții asociațiilor naționale și secretarii generali au avut, la București, reuniunea anuală de lucru, în cadrul Top Executive Programme UEFA. Oficialii forurilor naționale au fost informați de cele două federații de intenția lor de a organiza CM-2030. Potrivit sursei citate, Anglia și Irlanda au un singur obstacol în a obține dreptul de a găzdui competiția: renunțarea de câtre FIFA la principiul rotației continentelor la organizarea CM.

Pușcaș &Co au sărbătorit

Atacantul George Pușcaș și coechipierii lui de la Reading au sărbătorit, duminică, într-un restaurant din Paris, victoria obținută în meciul cu Wigan din Championaship. Potrivit presei engleze, fotbaliștii ar fi mers la Paris pentru tradiționala sărbătoare de Crăciun. Ei au cinat la restaurantul Cesar Etoile, cu specific italian, din apropiere de Champs-Elysées. Formația Reading a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-1, echipa Wigan, într-un meci din etapa a XIX-a a ligii secunde din Anglia, în care George Pușcaș a înscris toate cele trei goluri ale oaspeților, într-un interval de cinci minute.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.