Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Petrolul, atinsă de pandemie

Ziarul de Vrancea
1 iul 2020 1146 vizualizări

Cinci jucători ai echipei FC Petrolul au fost testați pozitiv cu noul coronavirus, cu o zi înainte de începerea play-off-ului Ligii a II-a.

Testele au fost făcute la un laborator acreditat. E o anchetă mai complexă, fiindcă trebuie să indentificăm contacții nu doar din lot, ci și la nivel de club și familii. Din păcate, toată lumea s-a relaxat și ajungem la astfel de situații complicate”, a declarat Bogdan Nica, șeful DSP Prahova, pentru sursa citată. Petrolul urma să joace sâmbătă, de la ora 17.00, la Arad, cu UTA, în prima etapă a play-off-ului Ligii a II-a, dar întâlnirea a fost amânată, printr-o decizie a FRF. Play-off-ul începe vineri, la ora 17.00, cu partida Turris-Oltul Turnu Măgurele – Campionii FC Argeș.

Cu cine debutăm în Liga Campionilor

Echipa de handbal feminin CSM București va debuta pe teren propriu, cu Krim Ljubljana, iar SCM Râmnicu Vâlcea în deplasare, cu Podravka, în noua stagiune a Ligii Campionilor, programată a începe în 12-13 septembrie. După tragerea la sorți de miercuri, EHF a anunțat programul din cele două grupe ale Ligii Campionilor la feminin, competiție în care sunt angrenate și echipele CSM București, respectiv SCM Râmnicu Vâlcea. Din grupa A mai fac parte echipele Metz Handball, Rostov-Don, Vipers, Team Esbjerg, FTC Budapesta, SG BBM Bietigheim, iar din grupa B, Gyor ETO, Buducnost, Borussia Dortmund, CSKA Moscova, Brest Handball.

Nici o româncă pe urmele Cristinei

Forul internațional de handbal (IHF) a anunțat, ieri, nominalizările pentru titlul de Jucătoarea anului 2019, iar în lista de cinci nume nu figurează vreo jucătoare din România. Cristina Neagu este singura din lume cu patru titluri câștigate. IHF le-a nominalizat, în vederea votării, care va dura până în 18 iulie, pe jucătoarele Anna Viahireva (inter dreapta, Rusia), Estavana Polman (inter/centru, Olanda), Stine Oftedal (centru, Norvegia), Lois Abbingh (inter stânga, Olanda) și Tess Wester (portar, Olanda). Cristina Neagu, căpitanul naționalei României, nu este prezentă acum pe lista nominalizărilor, dar rămâne deocamdată singura din lume care a obținut acest titlu de patru ori, în 2010, 2015, 2016 și 2018. Titlul de cea mai bună jucătoare a lumii în 2019 va fi anunțat de IHF în 18 iulie

Sparta a câștigat Cupa Cehiei

Formația Sparta Praga, cu Florin Niță rezervă, a câștigat, miercuri seară, Cupa Cehiei, învingând în finală echipa lui Alexandru Băluță, Slovan Liberec, scor 2-1. Învingătorii au marcat prin Karlsson (’65(și Kanga (’73-penalty). Pentru Slovan a înscris Pesek, în minutul 50.Băluță a fost titular la Slovan și a jucat până în minutul 84. În minutul 89, de la învinși a fost eliminat Rondic.Pentru Sparta Praga este a 15-a Cupă națională câștigată, prima de după 2014.

Virusul s-a săturat de „Nole”

Ultimul test pentru noul coronavirus la care a fost supus liderul ATP Novak Djokovic a ieșit negativ, informează lequipe.fr, care citează presa sârbă. Soția jucătorului, Jelena, care a purtat și ea virusul, a fost de asemenea testată negativ.Djokovic a fost testat pozitiv la sfârșitul lunii iunie, la fel ca alți jucători care au participat la Adria Tour, o serie de turnee caritabile pe care a inițiat-o tenismenul sârb. De atunci, Djokovic și familia lui au fost izolați în Serbia. Etapele de la Belgrad și Zadar ale Adria Tour s-au desfășurat cu spectatori, fără măsuri de precauție și de distanțare pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus.

Spectatori la Roland Garros

Ediția din acest an a turneului de la Roland Garros, care se va desfășura în perioada 27 septembrie – 11 octombrie, va avea loc cu public, a anunțat,ieri, Federația Franceză de Tenis (FFT). “Numărul de spectatori admiși în arenă va fi de 50 la sută până la 60 la sută din capacitatea normală. Această reducere va permite respectarea regulilor pentru perioada de pandemie”, se arată într-un comunicat al FFT. Între grupurile de cel mult patru persoane va exista un spațiu liber de un loc la cele trei terenuri principale. La terenurile anexe, unul din două locuri va fi liber. În plus, organizatorii vor adapta circulația între terenuri măsurilor legate de pandemie.  

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.