Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Liga I revine pe tapet

Ziarul de Vrancea
13 oct 2021 407 vizualizări

Programul etapei a XII-a (15-18 octombrie); Gaz Metan Mediaș - Dinamo (vineri, ora 20:30), Sepsi OSK – FC Voluntari (sâmbătă, 17:30), FCSB – CS Mioveni (sâmbătă, 20:30); FC Argeș - Farul Constanța (duminică, 15:00), UTA – FCU Craiova (duminică, 17:30), Rapid – CFR Cluj (duminică, 20:30), FC Botoșani – Chindia Târgoviște (luni, 17:30), CSU Craiova – Academica (luni, 20:30). Toate meciurile vor fi transmise pe canalele Look, Digi și Telekom.

Dinamo transferă un camerunez

Mijlocașul Michel Espinosa a semnat, ieri un contract cu FC Dinamo până la finalul acestui sezon competițional, cu opțiune de prelungire pentru încă un an, a anunțat gruparea bucureșteană. Născut pe 15 septembrie 1993 în Camerun, la Yaounde, Michel Espinosa are cetățenie franceză și a evoluat ultima oară pentru bulgarii de la Botev Plovdiv, în 25 de meciuri, marcând trei goluri în sezonul precedent. Format la Acdemia clubului francez Toulouse, Michel Espinosa a mai jucat în carieră pentru Trelissac, Clermont, Laval, Istra, Lyon-Duchère și Botev Plovdiv.

Înfrângere la set de aur

Campioana României la volei masculin, Arcada Galați, a ratat miercuri, în deplasare, calificarea în turul secund al Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă în manșa a doua din primul tur al competiției, de formația cehă CEZ Karlovarsko, scor 2-3 (-19, 22, -30, 22, -9).. A fost nevoie de „setul de aur” pentru departajare, câștigat de cehi cu 14-10.În preliminarii sunt angrenate 17 echipe și doar două vor face pasul spre grupe, unde sunt deja calificate 18 echipe. Cele 15 formații eliminate în preliminarii, între care și Arcada Galați, au drept de joc în Cupa CEV.

Portar nou la AC Milan

Gruparea AC Milan a anunțat oficial transferul portarului Antonio Mirante până la finalul sezonului. Mirante are 38 de ani și era liber de contract după ce a plecat de la AS Roma în iulie. Portarul a fost achiziționat după ce Mike Maignan a fost operat și va fi indisponibil zece săptămâni. La AC Milan evoluează și Ciprian Tătărușanu.

Închisoare pentru tanti cu pancarta?

Procurorii au cerut o pedeapsă de patru luni de închisoare cu suspendare în cazul spectatoarei care a provocat o căzătură în masă la ediția din acest an a Turului Franței. Franțuzoaica în vârstă de 31 de ani, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, femeia fiind ținta unui val de abuzuri online, le-a spus procurorilor că îi este rușine de “prostia” sa. Conform legislației în vigoare, femeia risca o pedeapsă constând într-o amendă de până la 15.000 de euro și un an de închisoare. Deliberarea în acest caz va avea loc la 8 decembrie. La 26 iunie, prima etapă a ediției din acest an a Turului Franței a fost marcată, la mai puțin de 50 de kilometri de sosire, de căderea a zeci de concurenți, cauzată de o spectatoare cu o pancartă, care era cu spatele la pluton și cu un picior pe șosea.

 

Clauză gigantică pentru Pedri

FC Barcelona a anunțat că fotbalistul Pedro Gonzalez ‘Pedri’ își va prelungit ieri contractul și că noul acord va avea o clauză de reziliere de un miliard de euro. Contractul va fi valabil până la 30 iunie 2026. Pedri este legitimat la FC Barcelona din 20 august 2020 și a jucat în sezonul în 53 de meciuri.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.