Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE Lazio a câștigat Cupa Italiei

Ziarul de Vrancea
17 mai 2019 564 vizualizări

Echipa Lazio Roma, cu Ștefan Radu intrat pe teren ca rezervă, a învins, ieri,  pe Stadio Olimpico din Roma, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Atalanta, în finala Cupei Italiei.

Golurile au fost marcate de Milinkovici-Savici, în minutul 82, și de Correa '90. Radu a intrat pe teren în minutul 36, în locul lui Bastos. Pentru echipa din Roma acesta este al șaptelea triumf în Cupa Italiei. Lazio cucerise ultima dată trofeul în sezonul 2012/2013.

Stoica nu mai stă pe bancă

Directorul sportiv al FCSB, MIhai Stoica, a anunțat pe rețele de socializare, că nu va mai sta pe banca de rezerve a echipei, pentru că nu mai vrea să fie înjurat. “Meciul cu Sepsi a fost ultimul pentru mine pe bancă. M-am săturat să fiu înjurat pe toate stadioanele. Dacă în Ștefan cel Mare poate merit, m-am tot contrat cu PCH, la Craiova - de exemplu - chiar nu înțeleg. Adresez rugămintea celor care se referă la persoana mea să-mi scrie pe whatsapp. Promit să răspund, chiar dacă monosilabic”, a afirmat Stoica. Într-o intervenție la Digi Sport, oficialul a explicat că nu mai propune tehnicieni pentru că echipa nu a avut rezultate atunci când a propus el antrenori.

Lăncierii sunt campioni

Ajax Amsterdam, formație la care va evolua din sezonul viitor Răzvan Marin de la Standard Liège, a câștigat, miercuri, titlul în Olanda cu numărul 34 din istorie, primul din 2014. Ajax a învins, în deplasare, cu 4-1, formația De Graafschap, în ultima etapă a sezonului, în care a reușit un golaveraj de excepție, 119-32.  Fosta campioană, PSV Eindhoven, a învins, acasă, cu 3-1, pe Heracles Almelo, dar a terminat la trei puncte de Ajax (83 față de 86). Deși a jucat în acest sezon în semifinalele Ligii Campionilor, echipa din Amsterdam va evolua în ediția viitoare în preliminarii, în turul al treilea, pe traseul campioanelor. PSV va juca în turul al doilea preliminar, pe traseul non-campioanelor.  Ajax a realizat eventul, după ce la 5 mai a câștigat și Cupa Olandei, scor 4-0, în finală, cu Willem Tilburg.

Valverde îl vrea pe Bartomeu

Președintele clubului FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, și-a declarat, joi, sprijinul pentru antrenorul Ernesto Valverde, extrem de criticat după eliminarea echipei în semifinalele Ligii Campionilor.  “Ernesto Valverde este antrenorul pe care îl dorim. Este un proiect pe termen mediu și lung, Ernesto are un contract și noi suntem foarte mulțumiți de el”, a declarat Bartomeu. Valverde a fost extrem de criticat de presă și suporteri după eliminarea în fața formației Liverpool, scor 0-4, în semifinalele Ligii Campionilor, după ce în tur câștigase, scor 3-0. Deși a fost eliminată din Liga Campionilor, FC Barcelona a reușit să își asigure un nou titlu de campioană a Spaniei.

Accidentat în meci caritabil

Fotbalistul echipei Chelsea Londra, Ruben Loftus-Cheek, ar putea rata finala Ligii Europa din cauza unei accidentări pe care a suferit-o la un meci amical cu New England Revolution, disputat în SUA. Loftus-Cheek s-a accidentat în repriza a doua la glezna stângă. helsea s-a impus cu scorul de 3-0 în partida disputată pe Gillette Stadium, la Foxborough. Au marcat Ross Barkley (2) și Olivier Giroud. Meciul a fost organizat în scop caritabil, cu această ocazie strângându-se 4 milioane de dolari pentru organizații care luptă împotriva discriminării și violenței.Echipa londoneză va disputa finala Ligii Europa în data de 29 mai, la Baku, în compania rivalei din Premier League Arsenal Londra.

Retragerea unei patinatoare

Sportiva sud-coreeană Lee Sang-hwa, dublă campioană olimpică la patinaj viteză, și-a anunțat, joi, retragerea din activitatea competițională, relatează presa internațională. Lee Sang-hwa a spus cu ochii în lacrimi, într-o conferință de presă, că nu va mai concura, deoarece nu s-a refăcut total după o accidentare la genunchi. Sportiva în vârstă de 30 de ani este multiplă campioană mondială și olimpică. Ea a obținut aurul olimpic în 2010 și în 2014, în proba de 500 m. În 2018, la Pyeongchang, a obținut medalia de argint. Lee Sang-Hwa a câștigat aurul mondial în 2012, 2013 și 2016 la 500 m și în 2010 la sprint.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.