Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Izolare în stil nemțesc

Ziarul de Vrancea
10 mai 2020 828 vizualizări

Echipele din campionatul Germaniei au intrat în izolare începând de luni, cu cinci zile înainte de reluarea campionatului. Meciurile se vor disputa fără spectatori, cu un număr redus de oficiali și personal, pentru a reduce riscul de infecție.

Mai multe echipe, precum Bayern Munchen, Borussia Dortmund și VfL Wolfsburg, au ales hoteluri din orașele lor, pentru a reduce timpul de deplasare la centrele de antrenament și aeroporturi pentru meciurile din week-end. Altele, precum Schalke 04 sau Borussia Mönchengladbach vor sta în hoteluri de la bazele lor de antrenament. Jucătorii și personalul vor purta măști de protecție pe drumul către antrenament și hoteluri, iar în timpul meselor va trebui să se respecte distanțarea socială. De asemenea, jucătorii vor fi nevoiți să-și facă singuri paturile, pentru a reduce contactul.

Ce doresc spaniolii

Președintele Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas, își dorește ca partidele din primele două divizii să se reia începând cu 12 iunie. „Aș dori ca meciurile să se reia de la 12 iunie. Dar totul va depinde de evoluția virusului. Prima și a doua divizie se vor termina în același timp. Vor fi meciuri în fiecare zi timp de 35 de zile”, a declarat Tebas, pentru cotidianul As. Săptămâna trecută, Liga Spaniolă de Fotbal a anunțat că echipele din primele două ligi își pot prelua antrenamentele individuale. Liga a precizat că toate cluburile vor urma un protocol pentru revenirea la antrenamente, convenit cu autoritățile sanitare pentru a se garanta siguranța jucătorilor și a personalului. Campionatul Spaniei este întrerupt de la mijlocul lunii martie.

 Fără sport, luna aceasta în UK

Guvernul britanic a interzis orice formă de sport profesionist, chiar și fără spectatatori, cel puțin până la 1 iunie. Guvernul a publicat, ieri, un document de 50 de pagini care detaliază modul în care Anglia va începe să relaxeze restricțiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus. Etapa a doua a acestui plan - care nu va înceape înainte de 1 iunie - include „desfășurarea evenimentelor culturale și sportive cu porțile închise pentru difuzare, pentru a evita riscul contactului social pe scară largă”.Documentul afirmă că redeschiderea locurilor care atrag mulțimi mari de persoane, cum ar fi terenurile de sport, „poate fi posibilă pe deplin doar semnificativ mai târziu, în funcție de reducerea numărului de infecții”.Cluburile din Premier League se întâlnesc pentru a continua discuțiile cu privire la Proiectul Restart.

Calificări pentru Cupa Mondială

Cupa Mondială la baschet masculin din 2023 va avea loc în intervalul 25 august - 10 septembrie, pentru prima dată găzduită de trei națiuni, Japonia, Indonezia și Filipine, a anunțat, ieri, FIBA. La turneul final vor lua parte 32 de echipe naționale, care vor lupta pentru trofeul deținut de Spania, la ediția din China, de anul trecut. Precalificările europene au început în luna februarie, iar în urma acestora opt echipe vor continua în calificările pentru World Cup 2023. Calificările vor avea loc între noiembrie 2021 – februarie 2023, cu 80 de echipe naționale implicate.România este angrenată în preliminariile EuroBasket2022, cu două înfrângeri până în prezent (cu Spania și Israel) și va continua campania în noiembrie. Potrivit regulamentului, primele trei echipe din fiecare din cele opt grupe se vor califica la turneul final, care va fi găzduit între 1-18 septembrie 2022 de patru națiuni – Cehia, Georgia, Germania și Italia. Inițial, competiția era programată între 2-19 septembrie 2021, dar a fost amânată pentru anul următor, după reprogramarea Jocurilor Olimpice.Echipele de pe locul 4 în grupe, care nu ajung la EuroBasket 2021, vor intra în faza a doua a calificărilor pentru turneul final al World Cup 2023.

Galerie virtuală

Campionatul Danemarcei se va relua la finalul acestei luni, însă fără spectatori. Echipa Aarhus, aflată pe locul trei în campionat, a recurs la o inițiativă mai puțin obișnuită pentru a face față acestei crize. Astfel, vor fi instalate ecrane uriașe, unde fanii locali, dar și cei ai echipelor adverse, vor apărea prin intermediul aplicației Zoom pentru a-și susține favoriții. Aarhus a pus deja în vânzare bilete online gratuite pentru ca fanii să-și ocupe locul virtual la primul meci, cu Randers, informează lefigaro.fr.

CFG se extinde în Belgia

City Football Group (CFG), holdingul care deține Manchester City, a achiziționat clubul belgian de ligă secundă Lommel SK. Pe lângă Manchester City, CFG mai deține cluburile New York City FC (SUA), Yokohama Marinos (Japonia), Girona (Spania), Melbourne FC (Australia), Club Atlético Torque (Uruguay), Mumbai City FC (India) și Sinchuan Jiuniu FC (China). „Belgia este una dintre cele mai bune țări de fotbal din Europa, așa cum demonstrează succesul echipei naționale și formarea jucătorilor la nivel mondial, cum ar fi Kevin de Bruyne et Vincent Kompany”, a declarat Ferran Soriano, președintele holdingului.

Piqué. îngrijorat de Cupa Davis

Fotbalistul Gerard Piqué, proprietarul grupului care se ocupă de faza finală a Cupei Davis, nu și-a ascuns îngrijorarea față de organizarea evenimentului programat la Madrid, în luna noiembrie.  „Există multă incertitudine. Vom încerca să ținem cont de ceea ce spune Guvernul în legătură cu sportul și să știm dacă putem aduce spectatori în incinta Caja Magica”, centrul de tenis de la Madrid, a declarat Piqué. „Sunt puțin pesimist, deoarece Cupa Davis fără spectatori, este cam greu... Cred că nimeni nu poate spune cu certitudine în acest moment dacă vom avea fani sau vom juca fără spectatori”, a mai spus Piqué

Wenger s-a săturat de „zei”

Tehnicianul francez Arsène Wenger a afirmat că „domnia” lui Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, jucători care au dominat fotbalul în ultimul deceniu, se apropie de final. „Nu am văzut niciodată jucători precum Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, care pot face absolut orice într-o situație dificilă, dar cred că domnia lor se apropie de final. Acum vine o nouă generație”, a declarat Wenger la postul BeIN Sports. Arsène Wenger a apreciat că următoarea generație va fi dominată de un jucător francez. „Următoarea generație este probabil franceză: momentan actorul principal ar putea fi Mbappé, dar evident și Neymar”, a mai spus el.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.