Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Iordănescu vrea naturalizarea lui Omrani

Ziarul de Vrancea
19 aug 2018 318 vizualizări

Anghel Iordănescu este impresionat de prestația lui Billel Omrani de la CFR Cluj. Fostul selecționer este de părere că atacantul trebuie naturalizat și folosit în echipa națională. România va debuta în Liga Națiunilor pe 7 septembrie, împotriva Muntenegrului. Cosmin Contra a anunțat lista stranierilor, iar singurul atacant selecționat este Claudiu Keșeru. Din campionatul intern, singurul care a dat randament și poate apărea pe listă este George Țucudean, de la CFR. Anghel Iordănescu a fost atras de un alt atacant al campioanei, Billel Omrani. Fostul selecționer consideră că francezul trebuie naturalizat și luat în calcul pentru viitor. ”Sincer, sunt și câțiva jucători străini interesanți, care merită atenție pentru naturalizare. Omrani a facut meciuri foarte bune. Sunt și alții", a spus Iordănescu la PRO X. Iordănescu atrage atenția și asupra reconstrucției prin care trebuie să treacă naționala lui Contra, fiind de părere că tinerii trebuie luați mai mult în calcul.

Și Rădoi și-a chemat “stranierii”

Atacanții Andrei Ionuț Radu (Genoa), Ionuț Nedelcearu (Ufa), Alexandru Pașcanu (Leicester) și Andrei Ivan (Rapid Viena) au fost convocați de noul selecționer al reprezentativei Under 21 a României, Mirel Rădoi, pentru meciurile cu Portugalia și Bosnia-Herțegovina.  Alți cinci jucători care evoluează în străinătate au fost convocați de principiu. Aceștia sunt Vladimir Screciu (Genk), Adrian Petre (Esbjerg), Marco Dulca (Swansea City) Mihai Dobre (Bournemouth) și Andrei Rațiu (Villarreal). La 7 septembrie, tricolorii întâlnesc selecționata Portugaliei, în deplasare, pentru ca în 11 septembrie naționala U21 să joace la Ovidiu împotriva Bosniei-Herțegovina.

Roman, doi ani la FCSB

Mijlocașul Mihai Roman, în vârstă de 33 de ani, a semnat un contract valabil două sezoane cu FCSB și va îmbrăca tricoul cu numărul 28. Mihai Roman este un jucător născut pe 16 octombrie 1984, la Suceava. Acesta a început fotbalul la echipa locală Cetatea Suceava, fiind transferat în 2007 de FC Brașov. După trei ani la echipa de sub Tâmpa, a fost transferat de Rapid, pentru care a evoluat până în 2013, când a fost legitimat de FC Toulouse, din postura de jucător liber de contract. în iulie 2016 a semnat cu FC Botoșani, pentru care a înscris 16 goluri în 70 de partide. La nivelul echipei naționale, Mihai a adunat 10 partide oficiale între 2009 și 2012.  "Sunt fericit că am ajuns la cel mai mare club din România. Sper din tot sufletul să ajut echipa să își îndeplinească obiectivele. Cel mai important este să fiu sănătos și să reușesc să răsplătesc încrederea acordată", a declarat Roman

Betis vrea să scape de Toșca

Clubul Betis Sevilla caută un club la care să îl transfere definitiv pe fundașul Alin Toșca. Clubul andaluz nu mai contează pe serviciile lui și speră să-l vândă în următoarele zile, a precizat sursa citată. Toșca mai are contract cu Betis până în vara anului 2021, iar în ianuarie a fost împrumutat în Serie A, la Benevento, formație care a retrogradat la finalul sezonului. Fundașul nu a fost nici pe bancă la meciul Betis - Levante, scor 0-3, din prima etapă a campionatului spaniol LaLiga. În această vară, Toșca a fost în discuții cu gruparea PAOK Salonic, la care antrenor este Răzvan Lucescu, dar transferul nu s-a perfectat. În ianuarie 2017, Betis a plătit un milion de euro clubului FCSB pentru internaționalul român de 26 de ani.

Chipciu, din pasa lui Stanciu

Mijlocașul Alexandru Chipciu a marcat, din pasa lui Nicolae Stanciu, un gol pentru echipa Sparta Praga în meciul cu Pribram, scor 2-2, din etapa a cincea a campionatului Cehiei. Chipciu a marcat în minutul 69. El și Stanciu au fost integraliști, la fel ca și portarul Florin Niță. Bogdan Vătăjelu a intrat pe teren în minutul 66. Pentru Sparta Praga a mai marcat Kanga ('38 – penalty), în timp ce pentru Pribram au înscris Slepicka('6) și Antwi ('86). .

Amabilități Ronaldo – Sorentino

La debutul la Juventus, Cristiano Ronaldo l-a accidentat serios pe portarul echipei Chievo, Stefano Sorrentino, lovindu-l cu piciorul în figură pe acesta, fără intenție. Starul portughez i-a transmis după meci un mesaj în care îi ura refacere rapidă golakeeper-ului. "Am primit un mesaj de solidaritate și de recuperare rapidă din partea lui Cristiano Ronaldo. Mulțumesc, legendă", a scris portarul de 39 de ani, pe Twitter. La faza la care s-a accidentat, Sorrentino a suferit o fractură de piramidă nazală și un traumatism la umărul stâng. El nu a mai putut continua meciul, fiind înlocuit de Seculin. Cristiano Ronaldo a debutat, sâmbătă, la Juventus Torino, în meciul câștigat, cu scorul de 3-2 (1-1), la Verona, cu Chievo, din etapa I a campionatului italian, Serie A.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.