Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Final de turneu la Cluj

Ziarul de Vrancea
4 iul 2020 859 vizualizări

Jucătoarea Gabriela Ruse, locul 177 WTA, a câștigat, duminică, turneul demonstrativ de tenis Winners Open, de la Cluj-Napoca. Ruse a învins-o în finală pe Irina Begu, locul 81 WTA, scor 6-4, 6-3. Turneul are premii în valoare de 30.000 de dolari, câștigătoarea urmând să primească 10.000 de dolari. Într-un meci demonstrativ de dublu mixt, perechea Simona Halep / Horia Tecău a învins cu 6-3, 6-4 cuplul format din câștigătoarea turneului și Marius Copil. Pentru Simona Halep, Horia Tecău și Marius Copil, acesta a fost primul meci disputat după întreruperea competițională cauzată de pandemia de coronavirus.

Pușcaș în mare vervă

Formația Reading a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 5-0, echipa Luton, într-un meci din etapa a 41-a a ligii secunde din Anglia, în care George Pușcaș a înscris un gol și a reușit două assist-uri. Pușcaș a marcat în minutul 57 și a pasat decesiv pentru Meite în minutele 17 și 62. Celelalte goluri au fost înscrise de același Meite, în minutele 18 și 35. George Pușcaș a jucat până în minutul 78. Reading ocupă locul 13 în clasament, cu 52 de puncte, în timp ce Luton estee pe ultima poziție (24), cu 40 de puncte.

Bayern a făcut eventul

Formația Bayern München a câștigat, sâmbătă seară, pentru a 20-a oară Cupa Germaniei, a doua oară consecutiv. Bavarezii, care au câștigat în acest an și titlul național, au reușit și eventul a doua oară consecutiv. Bayern Munchen a învins în finala Cupei, pe Stadionul Olimpic din Berlin, cu scorul de 4-2, echipa Bayer Leverkusen. Învingătorii au marcat prin Alaba (’16), Gnabry (’24) și Lewandowski (’59, ’89). Pentru Leverkusen au înscris Bender, în minutul 63, și Havertz, în minutul 90Â5, din penalty. Bayern va juca în grupele Ligii Campionilor, iar Bayer Leverkusen în grupele Ligii Europa, datorită clasărilor din campionat (locul 1, respectiv locul 5). De aceste clasări ale finalistelor Cupei beneficiază echipele de pe locurile 6 și 7, Hoffenheim și Wolfsburg, care vor evolua în grupele Ligii Europa, respectiv în turul doi preliminar al Ligii Europa.

Băluță părăsește Slovan

Mijlocașul Alexandru Băluță și-a anunțat plecarea de la Slovan Liberec, printr-un mesaj postat pe Instangram, în care le-a mulțumit coechipierilor, antrenorilor și fanilor pentru modul în care l-au tratat. Formația Sparta Praga, cu Florin Niță rezervă, a câștigat, miercuri seară, Cupa Cehiei, învingând în finală echipa lui Alexandru Băluță, Slovan Liberec, scor 2-1. Băluță a fost titular la Slovan și a jucat până în minutul 84. La Slovan Liberec, locul IVîn prima ligă cehă, internaționalul român a jucat 28 de meciuri în toate competițiile, a marcat șase goluri și a oferit tot atâtea pase decisive. Băluță, 26 de ani, a fost împrumutat în acest sezon de Slavia Praga la echipa Slovan Liberec. El revine la campioana Cehiei, în lotul căreia se află Nicolae Stanciu. Alexandru Băluță a fost transferat în vara anului 2018 de Slavia de la CSU Craiova.

Emoții pentru condorul Quintana

Ciclistul Nairo Quintana, care a fost lovit de o mașină în timpul unui antrenament, în Columbia, nu a suferit nicio fractură și va reveni la antrenamente peste două săptămâni, a anunțat echipa sa, Arkea-Samsic. Potrivit sursei citate, Nairo Quintana a fost lovit de un vehicul la antrenament. El a fost supus unor teste și a efectuat un RMN, care a arătat că are un politraumatism la genunchiul drept, din cauza căruia are nevoie de două săptămâni de pauză. Nairo Quintana a câștigat în 2014 Turul Italiei și în 2016 Turul Spaniei.

 

Real s-a lansat spre titlu

Real Madrid a învins, duminică, în depalsare, cu scorul de 1-0 (0-0), formația Athletic Bilbao, în etapa a XXXIV-a a campionatului spaniol de fotbal LaLiga. Sergio Ramos a marcat din penalti, în minutul 73. În urma acestui succes, al șaptelea la rând, și cu patru runde rămase de jucat, Real Madrid a acumulat 77 de puncte, șapte peste FC Barcelona, care evoluează, duminică, de la ora 23.00, în deplasare, cu Villarreal, în această etapă. Athletic Bilbao ocupă locul 8, cu 48 de puncte.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.