Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Eșec la polo, în fața campioanei

Ziarul de Vrancea
17 iul 2018 641 vizualizări

Naționala de polo a României a fost învinsă, la Barcelona, de campioana europeană en-titre, Serbia, cu scorul de 5-11 (1-3, 1-3, 2-3, 1-2), în primul meci al grupei D de la Campionatul European. Pentru România au marcat Negrean 3 goluri, Fulea 1, Priotiasa 1, iar din tabăra sârbă s-a remarcat Cuk (3 reușite).  în cealaltă partidă a grupei, Rusia – Slovacia a învins Slovacia cu 12-6.  Mâine,  tricolorii se vor duela cu Slovacia (14.00), iar în 20 iulie cu Rusia (17.00). Prima clasată în grupe se califică direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 2-3 vor juca eliminatoriu, în 22 iulie, pentru aceeași fază, programată în 24 iulie. Câștigătoarele se vor duela apoi în semifinale (26 iulie), pentru ca două zile mai târziu să aibă loc finalele pentru medalii. Serbia este campioana europeană en-titre.

Lasă televiziunea pentru banca tehnică

Fostul internațional francez Thierry Henry nu va mai fi consultant pentru Sky Sports, deoarece vrea să se concentreze pe cariera de antrenor. "Am decis să părăsesc Sky Sports pentru a petrece mai mult timp pe teren și mă concentra la cariera de antrenor", a scris Henry, pe Instagram. Henry este secundul lui Roberto Martinez la naționala Belgiei și deocamdată  va rămâne în această funcție. Thierry Henry era consultant pentru postul englez din 2014.

Tim Cahill se retrage

Atacantul Tim Cahill, în vârstă de 38 de ani, cel mai bun marcator din istoria fotbalului australian, și-a anunțat retragerea din echipa națională a Australiei, după Cupa Mondială din Rusia.  "Pun capăt astăzi carierei mele internaționale cu Socceroos. Nu există niciun cuvânt pentru a descrie ce a reprezentat să joc pentru țara mea. Mulțumesc tuturor pentru sprijinul vostru în acești ani", a scris pe Twitter, jucătorul de 38 de ani, autor a 50 de goluri în 107 selecții.Cahill a jucat la patru ediții ale Cupei Mondiale, ultima oară la meciul cu Peru, din Rusia, când a intrat pe teren în minutul 53.

Mai pleacă un selecționer

Heimir Hallgrimsson nu mai este selecționerul Islandei, a anunțat, ieri, federația de la Reykjavík, într-un comunicat.  Inițial secundul lui Lars Lagerbäck în 2011, apoi co-selecționer din 2014, Hallgrimsson a preluat conducerea echipei la Euro 2016. Medicul stomatolog din Heimaey a reușit să ducă Islanda la primele două participări la un turneu major, după Euro 2016 și apoi Cupa Mondială. "După șapte ani la federație, am decis să nu mai continui. Sunt fericit că am făcut parte din acest grup, care a arătat calea generațiilor viitoare și care a realizat atâtea lucruri pentru prima oară în istorie", a spus Hallgrimsson.

Fotbalistul Bolt, la Antipozi

Fostul atlet jamaican Usain Bolt este aproape de semnarea unui contract cu echipa australiană de fotbal Central Coast Mariners, pentru a-și îndeplini visul de a deveni fotbalist profesionist. În vârstă de 31 de ani, recordmanul mondial la 100 și 200 metri, s-a antrenat în iunie cu echipa norvegiană Strømsgodset, iar în martie cu formația germană Borussia Dortmund. Bolt va participa la un test de șase săptămâni începând din luna august, iar acesta ar putea fi urmat de semnarea unui contract. "Discutăm de patru-cinci luni, dar mai sunt lucruri de pus la punct. Dacă totul merge bine, el ar putea juca în campionatul Australiei în acest sezon", a declarat patronul clubului, Shaun Mielekamp.

Contestație la TAS

AC Milan a contestat la TAS decizia UEFA de a exclude echipa italiană din cupele europene pentru nerespectarea regulamentului fair-play-ului financiar. TAS va judeca această speță joi, începând cu ora 10.30. O decizie este așteptată în 24 de ore de la audieri. Corpul de Control Financiar al Cluburilor (CFCB) a decis, la finalul lunii iunie, ca gruparea AC Milan să fie sancționată cu interdicție de participare în cupele europene pe un sezon, pentru încălcarea regulamentelor UEFA cu privire la licențiere și la fair-play-ul financiar. La 11 iulie, fondul american Elliott a anunțat că a preluat controlul AC Milan și a promis o investiție inițială de 50 de milioane de euro. Investiția are ca scop stabilizarea situației financiare a clubului. Elliott a preluat controlul grupării după ce investitorul chinez Li Yonghong nu a onorat o datorie de aproximativ 32 de milioane de euro ajunsă la scadență.

 

Maradona vrea poză cu Lukașenko

Argentinianul Diego Maradona a sosit, luni, la Brest, unde a fost numit președintele clubului local Dinamo, și a declarat că își dorește să se întâlnească cu președintele Aleksandr Lukașenko. "Îmi aduc foarte bine aminte de Fidel Castro, Chavez, Kadhafi, îl cunosc și pe Putin, dar acum îmi doresc să mă fotografiez alături de Lukașenko. Sper că va fi fanul nostru", a declarat Maradona.

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.