Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Echipa de handbal feminin CSM București a învins ieri în deplasare, formația HCM Râmnicu Vâlcea

Ziarul de Vrancea
26 apr 2018 784 vizualizări

Echipa de handbal feminin CSM București a învins ieri în deplasare, formația HCM Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 27-26 (12-15), și cucerește al patrulea titlu național consecutiv, de această dată cu patru etape înaintea finalului de sezon

Cristina Neagu nu a făcut deplasarea, invocând ”mici probleme medicale”.Meciul de joi, de la Râmnicu Vâlcea, a fost restant din etapa a XXI-a, iar rezultatul a consolidat poziția de lider al campioanei CSM București, care a adunat astfel 63 de puncte. Pe locul secund, SCM Craiova, cu 48, și patru etape rămase de disputat nu mai poate emite pretenții.În meciul de joi, vedeta celor de la CSM București, Cristina Neagu, nu a jucat, din motive medicale. CSM București va juca următoarea partidă luni, în deplasare, cu Universitatea Cluj, după care va întâlni HC Zalău pe teren propriu (4 mai), iar apoi va evolua la Turneul Final Four al Ligii Campionilor, de la Budapesta. în competiția internă mai rămân apoi de disputat meciul cu Dunărea Brăila (15 mai) și cu Dunărea Galați, în deplasare (18 mai).

PCH, acționar la Dinamo

FC Dinamo București anunță că a cooptat în rândul acționarilor Asociația Peluza Cătălin Hîldan, oferind noului acționar și unul dintre cele cinci locuri în Consiliul de Administrație al clubului. "Astfel, implicarea suporterilor va fi, din acest moment, una directă în viața administrativă și decizională a societății. Am apreciat foarte mult că, spre deosebire de alte situații, cei de la "Asociația Peluza Cătălin Hîldan" au fost adepții principiului fapte și nu vorbe. Mai multe detalii despre seriozitatea acestui proiect veți primi, în viitorul apropiat, chiar de la "Asociația Peluza Cătălin Hîldan". îi invităm pe toți dinamoviștii să strângă rândurile, ușa lui Dinamo fiind deschisă pentru toți! Doar uniți putem scrie istorie!", se arată într-un comunicat al clubului "alb-roșu".Asociația Peluza Catalin Hîldan Dinamo a luat ființă în anul 2011, fiind fondată de fanii care încurajează echipa de la peluza ce poartă numele fostului căpitan dinamovist.

Numai Iașul își cere scuze

CSM Poli Iași a notat într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că regretă scandările cu tentă xenofobă de la meciul de anul trecut cu Sepsi Sfântu Gheorghe, care au dus la sancționarea clubului de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. “Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iași își exprimă regretul cu privire la scandările cu tentă xenofobă care s-au auzit pe Stadionul Emil Alexandrescu, în timpul meciului contra Sepsi Sf. Gheorghe. Ne cerem scuze pentru că astfel de mesaje nu își au locul în niciun context, cu atât mai puțin pe un teren de sport, cu și mai puțin în al doilea oraș al României, un oraș al culturii pe care Politehnica îl reprezintă cu mândrie. Le mulțumim suporterilor noștri devotați, care ne-au încurajat așa cum o fac întotdeauna: cu pasiune, cu demnitate și fără a jigni echipa adverse”, se arată în comunicatul grupării ieșene. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis miercuri sancționarea cluburilor Dinamo și CSM Poli Iași, dar și a Federației Române de Fotbal, cu amenzi contravenționale de câte 10.000 de lei pentru scandările rasiste ale fanilor la meciurile cu Sepsi Sf. Gheorghe.

E clar, Zlatan nu merge în Rusia

Federația Suedeză de Fotbal a anunțat, joi, că Zlatan Ibrahimovic nu va participa cu naționala țării sale la Cupa Mondială din Rusia. “Am vorbit marți cu Zlatan. M-a anunțat că nu s-a răzgândit în privința naționalei: nu revine”, a declarat Lars Richt, director în cadrul federației. Astfel, Ibrahimovic, component al LA Galaxy, nu va face parte din lotul Suediei, care va fi anunțat la 15 mai. Zlatan Ibrahimovic a afirmat de mai multe ori, în ultima perioadă, că va fi prezent la Cupa Mondială, însă nu a spus și dacă va juca sau va fi spectator. Naționala Suediei va juca la Cupa Mondială în grupa F, din care fac parte și Germania, Mexic și Coreea de Sud.

Vor și  turcii  Euro 2024

Federația Turcă de Fotbal a depus, ieri, la sediul UEFA de la Nyon, dosarul de candidatură pentru Campionatul European de fotbal din 2024. Le ceremonia de la forul european, Turcia a fost reprezentată, printre alții, de președintele federației Yildîrîm Demirören, și de ambasadorul candidaturii, Bariș Telli, fotbalist paralimpic, care a avut un picior amputat. Forul turc a anunțat intenția de a organiza Euro-2024 în martie și a depus dosarul cu o zi înainte de expirarea perioadei, 27 aprilie. Pentru organizarea competiției europene mai candidează Germania, care a depus, marți, dosarul. Germania a organizat ultima dată CE în 1988, când era divizată în RFG și RDG, iar în 2006 a găzduit Cupa Mondială. Ediția următoare a CE va avea loc în 2020, în mai multe orașe europene, între care se numără și Bucureștiul. Ultima ediție avut loc în Franța, în 2016. Gazda competiției din 2024 va fi stabilită la 27 septembrie, de Comitetul Executiv al UEFA.

Marca Messi

Lionel Messi a câștigat în instanță, joi, un litigiu cu Casa Masferrer SA., privind înregistrarea unei mărci cu numele său în Uniunea Europeană. Vedeta echipei FC Barcelona a înregistrat, în 2011, marca Messi, cu intenția de a comercializa echipament sportiv cu numele său. În 2013, Casa Masferrer SA a contestat marca fotbalistului, deoarece aceasta se putea confunda cu Massi, brand al companiei care produce de asemenea echipament sportiv. Casa Masferrer a înregistrat marca Massi în 1996. Firma spaniolă a obținut câștig de cauză din partea organismului european care reglementează propritatea intelectuală, EUIPO. Messi a atacat cu succes în instanță decizia EUIPO la Tribunalul Uniunii Europene din Luxemburg.

 

Și rușii pedepsesc rasismul

Clubul Spartak Moscova a fost sancționat, ieri, de federația rusă, cu disputarea unui meci cu stadionul parțial închis, după ce, în urmă cu o săptămână, Nuno Rocha (FK Tosno), fost component al CSU Craiova, a fost ținta manifestărilor rasiste ale fanilor echipei din capitala Rusiei la un meci de Cupă. Tot miercuri, forul fotbalistic din Rusia a amendat clubul Zenit Sankt Petersburg cu 1.600 de euro pentru sloganuri naziste ale fanilor la un meci de campionat cu Anji Mahacikala, disputant la 14 aprilie. Miercurea trecută, Nuno Rocha a fost ținta manifestărilor rasiste ale suporterilor formației Spartak Moscova, la un meci din Cupa Rusiei. Incidentele au avut loc după ce Nuno Rocha a executat ultima lovitură de departajare, care a calificat Tosno în finala Cupei Rusiei. Ultrașii echipei Spartak și-au arătat nemulțumirea cu strigăte imitând maimuța, avându-l ca țintă pe Rocha.

Boateng poate pierde Cupa Mondială

Fundașul german al echipei Bayern München Jerome Boateng va lipsi de pe teren între patru și șase săptămâni, după accidentarea suferită la coapsa stângă, în meciul cu Real Madrid din Liga Campionilor. Boateng nu va mai evolua în acest sezon pentru Bayern, iar participarea lui la Cupa Mondială din Rusia (14 iunie-14 iulie) este în pericol. Miercuri, el a fost înlocuit de Niklas Sule, în minutul 34 al meciului de la München. Boateng, 29 de ani, are 70 de selecții la naționala Germaniei.

Este și în CONCACAF Liga Campionilor

Chivas a câștigat pentru a doua oară în istorie Liga Campionilor CONCACAF după ce a învins în finală pe Toronto FC, în dublă manșă, după executarea loviturilor de departajare. Chivas s-a impus cu 2-1 în prima manșă de la Toronto, dar canadienii au reușit să obțină același scor, miercuri, la Guadalajara. Au marcat Pineda ('19), respectiv Altidore ('25) și Giovinco ('44). Mexicanii s-au impus la loviturile de dEpartajare, cu 4-2. Chivas va reprezenta Concacaf la Cupa Mondială a cluburilor, care va avea loc, între 12 și 22 decembrie, în Emiratele Arabe Unite. Din 2006, Liga Campionilor acestei confederații a fost câștigată numai de echipe din Mexic.

Wembley este de vânzare

Federația Engleză de Fotbal (FA) a anunțat că a primit o ofertă pentru stadionul Wembley de la miliardarul Shahid Khan, patronul echipelor Fulham și Jacksonville Jaguars (NFL). Potrivit The Guardian, Khan ar fi oferit aproximativ 500 de milioane de lire sterline pentru arenă și federația ar urma să își păstreze drepturile pentru Club Wembley, care valorează aproximativ 300 de milioane de lire sterline. Dacă federația va ajunge la un acord cu Khan, semifinalele și finala Cupei Angliei se vor desfășura tot pe stadionul Wembley. În plus, FA ar vrea ca numele stadionului să includă cuvântul Wembley. Banii obținuți din vânzare vor fi investiți în infrastructură pentru formarea de jucători, de la nivelul de juniori. Dacă va vinde stadionul, federația va scăpa de restul datoriei făcute pentru reconstrucția arenei și de povara financiară de a întreține stadionul.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.