MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Duplantis, „țarul” suedez
Suedezul Armand Duplantis a stabilit un record mondial la săritura cu prăjina în sală, după ce a reușit 6,19 metri, din a treia încercare, la o competiție de la Belgrad.
Suedezul de 22 de ani și-a depășit propriul record, 6.18 metri, care fusese stabilit la 15 februarie 2020, la Glasgow. Campion olimpic la Tokyo, el deține și cea mai bună performanță mondială în aer liber, cu 6,15 metri în 2020. El a ai cucerit și titlul european în 2020, la Berlin.
Se pregătesc de georgieni
Naționala de rugby a României va întâlni sâmbătă în cel de-al patrulea meci din Rugby Europe Championship, Georgia. Pentru această partidă, staff-ul tehnic a stabilit un lot de 35 de jucători. Partida va avea loc pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, de la ora 17:30 (în direct pe TVR 1), face parte și din campania de calificare la Cupa Mondială din Franța, echipele care termină pe primele două locuri, edițiile 2021 și 2022, cumulat, urmând să se califice direct la competiția din Franța, iar cea de pe locul trei va juca în recalificări. Pentru această partidă, staff-ul tehnic a stabilit un lot de 35 de jucători, 20 înaintași și 15 treisferturi. Față de lotul care a pregătit meciul cu Spania, nu se regăsesc Alexandru Țăruș – accidentat, Alexandru Savin – a dorit să rămână la echipa de club, Marius Antonescu – nu a fost convocat pentru acest meci. De asemenea, Taylor Gontineac, aflat pe lista de selecție a fost indisponibil fiind accidentat. În schimb, merită de remarcat revenirea lui Andrei Ursache, căpitanul echipei Carcassonne, a lui Constantin Pristaviță și convocarea în premieră a pilierului moldovean de la Stade Aurillac, Gheorghe Gajion.
Bani de la UEFA pentru juniori
Conform principiului adoptat începând cu sezonul 2020/21, Federația Română de Fotbal anunță că va distribui primelor 20 de cluburi profesioniste din topul clasificării academiilor suma provenită din plățile de solidaritate UEFA. În fiecare an, forul continental alocă un procent de patru la sută din veniturile înregistrate de forul continental în urma organizării edițiilor precedente ale competițiilor Liga Campionilor și Europa League. Suma rezultată este distribuită asociațiilor naționale spre a fi direcționată către cluburile profesioniste (condiție obligatorie impusă de UEFA). Față de sezonul precedent, plățile de solidaritate pentru fotbalul românesc au crescut cu 10 la sută. Astfel, suma de 1,5 milioane de euro va fi împărțită primelor 20 de cluburi profesioniste din clasificarea academiilor, indiferent de eșalon, cu obligativitatea ca banii să fie investiți la nivel de copii și juniori.
„Prometeii”, retrași oficial
Oficialii BCL au anunțat oficial retragerea din competiție a echipei ucrainene BC Prometei, locul II în grupa K din Top 16, grupă din care face parte și campioana României, „U” Banca Transilvania Cluj, lider înaintea ultimelor două partide. BC Prometey se afla pe locul 2 în grupă cu 5 puncte, după U BTCluj, cu 6.În urma retragerii formației din Ucraina, U BT Cluj continuă să fie lider, cu 4 puncte, iar marți va juca penultimul meci din grupa K, pe teren propriu, cu Unicaja Malaga (3 puncte). Pe locul III se află Filou Oostende (2 puncte), cu care U BT Cluj va juca în 22 martie, în deplasare. Însă, indiferent de rezultatul acelei partide, dacă U BT Cluj învinge marți pe Unicaja Malaga va obține calificarea în sferturile de finală ale competiției.
Bicfalvi lovește la ruși
Mijlocașul Eric Bicfalvi a marcat pentru FC Ural în meciul luni, în deplasare cu FC Krasnodar, scor 1-2, în etapa a XX-a a campionatului Rusiei. Bicfalvi, care a fost integralist, a marcat în minutul 79. Pentru Krasnodar au punctat Sperțian ('59) și Ilijin ('65). În clasament, Ural este pe locul XIII, cu 19 puncte, iar Krasnodar este pe V, cu 32 de puncte. Lider este Zenit Sankt Petersburg, cu 44 de puncte. În ciuda invaziei din Ucraina, campionatul Rusiei se desfășoară după programul stabilit.
Mazepin, înlocuit cu Fittipaldi
Brazilianul Pietro Fittipaldi, nepotul lui Emerson Fittipaldi, dubu campion mondial de Formula 1 în anii 70, îl va înlocui pe rusul Nikita Mazepin la echipa Haas, la antrenamentele programate în această săptămână (10-12 martie), în Bahrain. Patronul echipei, Gene Haas, ața lui Fittipaldi la testele din Zona Golgului, dar a precizat că pentru sezonul care va începe la 20 martie își dorește un pilot cu ceva mai multă experiență. În vârstă de 25 de ani, Pietro a mai concurat în 2020 pentru echipa americană la marile premii de la Sakhir și Abu Dhabi, când l-a înlocuit pe Romain Grosjean, după teribilul accident suferit la Bahrain Grand Prix.