Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Drumul spre Cupa Mondială

Ziarul de Vrancea
6 iun 2020 955 vizualizări

World Rugby, federația internațională a sportului cu balonul oval, a dezvăluit modalitățile de calificare la Cupa Mondială 2023, care va avea loc în Franța, într-un comunicat postat luni pe site-ul său oficial

Din cele 20 de selecționate care vor lua parte la competiția din Hexagon, 12 sunt deja calificate, după ce s-au clasat pe primele trei locuri în grupele lor de la CM 2019: Africa de Sud (noua campioană a lumii), Anglia, Noua Zeelandă, Țara Galilor, Japonia, Franța, Australia, Irlanda, Scoția, Italia, Argentina și Fiji. În Europa, selecționata României va avea ocazia să își asigure biletul pentru CM 2023 prin intermediul Cupei Europene a Națiunilor. Astfel, primele două clasate în această competiție, care vor fi cunoscute în martie 2022, vor obține calificarea directă la Mondialul din Franța, în timp ce ocupanta locului al treilea va mai avea încă o șansă, la turneul de calificare din luna noiembrie 2022.

Unde joacă Lautaro?

Atacantul echipei Internazionale Milano, Lautaro Martinez, ar putea ajunge la Real Madrid sau Manchester United, după ce discuțiile cu FC Barcelona se află în impas. Martinez este cel mai dorit jucător în această vară, iar discuțiile cu FC Barcelona păreau să fi ajuns la final. Însă, catalanii nu sunt dispuși să achite clauza de reziliere de de 111 de milioane de euro. În schimb, catalanii oferă 70 de milioane de euro și pe tânărul Junior Firpo, care este evaluat la 41 de milioane de euro. Potrivit Mirror, problema este că Inter Milano nu este de acord cu această ofertă, astfel că diriguitorii de la Manchester United și Real Madrid au intrat pe fir, pentru a face o altă propunere în vederea achiziționării atacantului. Atacantul de 22 de ani a marcat 16 goluri în 27 de meciuri în acest sezon, el fiind transferat de Inter în 2018 pentru 25 de milioane de euro.

Soluții de avarie pentru Serie A

În Italia se va juca un play-off și un play-out, dacă Serie A va fi din nou întreruptă, în urma apariției vreunui caz de infectare cu noul coronavirus în rândul jucătorilor. Formatul acestora va fi stabilit până la 20 iunie. În cel mai rău caz, un algoritm ar putea fi utilizat pentru a stabili clasamentul final. În plus, Consiliul Federal a validat, luni, promovarea echipelor Monza, Vicenza și Reggina în Serie B. Serie A, campionat întrerupt de pandemia de coronavirus, se va relua sâmbătă, 20 iunie. Sezonul este programat să se încheie la 2 august. Din actuala ediție a campionatului mai sunt de jucat 12 etape și patru restanțe.

Furiosul McGregor se retrage

Starul MMA (arte marțiale mixte), irlandezul Conor McGregor, și-a anunțat retragerea din activitate, într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter. Conor McGregor și-a făcut debutul în artele marțiale mixte în 2007 și și-a anunțat retragerea prima dată în aprilie 2016, dar a revenit asupra decizie la scurt timp, înainte de a lupta cu Habib Nurmagomedov, doi ani mai târziu . El a fost campion al UFC în 2015 și 2016, câștigând 21 din cele 25 de lupte disputate în artele marțiale mixte. În 2018, McGregor a fost obligat să urmeze cursuri de stăpânire a furiei și să presteze cinci zile în folosul comunității, după ce a atacat un autovehicul în care se aflau mai mulți luptători UFC, între care Habib Nurmagomedov. În august 2017, el a luptat cu Floyd Mayweather, americanul câștigând prin KO în repriza a zecea.

Pacquiao vrea să fie președinte

Pugilistul Manny Pacquiao vrea să candideze la alegerile pentru funcția de președinte în Filipine, în 2022, conform fostului său promotor Bob Arum. „Am discutat cu el și m-a spus: „Bob, voi candida la alegerile din 2022 și când voi câștiga, vreau să fiu alături de mine”, a spus Arum, în timpul unei discuții cu Mauricio Sulaiman, președintele World Boxing Council (WBC). În vârstă de 41 de ani, Manny Pacquaio este senator în Filipine. El nu a mai disputat niciun meci din iulie 2019, dar nu a anunțat că s-ar fi retras din box.

S-a stins primul mare gimnast american

Fostul sportiv Kurt Thomas, primul gimnast american care a câștigat medalia de aur la Campionatele Mondiale, a încetat din viață vineri, la vârsta de 64 de ani, după ce a suferit un accident vascular cerebral. “Mi-am pierdut universal, pe cel mai bun prieten și suflet pereche timp de 24 de ani. Kurt și-a trăit viața la maxim și voi fi mereu onorată că îi sunt soție”, a declarat soția lui Thomas, Beckie. Nadia Comăneci s-a numărat printre personalitățile care au transmis condoleanțe după decesul fostului sportiv. De-a lungul carierei, Thomas a câștigat opt medalii la Campionatele Mondiale, inclusiv trei de aur. La ediția din 1978 a CM de gimnastică, Thomas a obținut prima medalie de aur pentru gimnastica americană masculină.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.