Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Chiricheș, aproape de Sassuolo

Ziarul de Vrancea
26 aug 2019 823 vizualizări

Vlad Chiricheș (29 de ani) este foarte aproape să se despartă de Napoli.

Potrivit presei din Italia, căpitanul naționalei României s-a înțeles cu Sassuolo, iar mutarea va fi oficializată până la încheierea ferestrei de transferuri.Potrivit jurnalistului Alfredo Pedulla, de la Sport Italia, Napoli a acceptat oferta clubului Sassuolo, în valoare de 10 de milioane de euro, la care se pot adăuga bonusuri. Deși Napoli nu ar fi fost dispusă inițial să-l cedeze pe român pentru mai puțin de 12 milioane de euro, se pare că ultima ofertă a celor de la Sassuolo este pe placul vicecampioanei Italiei. Transferul ar urma să fie oficializat în cel mai scurt timp, rămânând să fie puse la punct doar mici detalii.Chiricheș devenise a patra sau chiar a cincea variantă pentru postul de fundaș central din lotul lui Napoli. La Sassuolo, Vlad Chiricheș va fi antrenat de Roberto De Zerbi (40 de ani), fostul jucător de la CFR Cluj.  Sezonul trecut, echipa din Emilia-Romagna a încheiat pe locul 11 în campionat.

Kovacs arbitrează la Mondiale

Istvan Kovacs se află pe lista arbitrilor care vor oficia la turneul final al Campionatului Mondial U17, care va avea loc în Brazilia, în perioada 26 octombrie – 17 noiembrie, informează frf.ro.Centralul Kovacs îi va avea în brigada sa și pe arbitrii asistenți Vasile Marinescu și Mihai Artene.Kovacs a fost prezent în această vară la turneul final al Campionatului European U21, unde a arbitrat două meciuri, ambele în faza grupelor, meciul de debut al Europeanului, Polonia – Belgia, și partida Germania – Serbia.

Bradley Wiggins a devenit asistent social

Fostul ciclist Bradley Wiggins a declarat, pentru The Big Issue, că se pregătește pentru a lucra în domeniul asistenței sociale deoarece dorește să ajute oamenii. Wiggins, în vârstă de 39 de ani, a precizat că a avut o copilărie dificilă, care l-a întărit din punct de vedere psihic.Wiggins a menționat că vrea ca lumea să îl știe șipentru altceva în afara ciclismului: “Când oamenii spun: «A, ești acel ciclist», voi răspunde: ‘Nu, asta a fost acum câțiva ani. Acum sunt asistent social”.După ce s-a retras din ciclism, în decembrie 2016, Wiggins a încercat canotajul, dar a avut mai mult succes în televiziune, prin colaborările cu Eurosport.Bradley Wiggins a fost primul rutier britanic care s-a impus în Turul Franței (2012) și a câștigat opt medalii olimpice, dintre care cinci de aur, în probele de velodrom.

Arbitru concediat de ATP

Damian Steiner (44 de ani), arbitrul finalei masculine de la Wimbledon, desfășurată între Novak Djokovic și Roger Federer, scor 7-6, 1-6, 7-6, 4-6, 13-12 în favoarea sârbului, a fost concediat după ce a acordat o serie de interviuri, încălcând regulile impuse de ATP.Arbitrul argentinian a condus într-un mod exemplar partida dintre Djokovic și Federer, însă a fost concediat de ATP Tour din cauza unor interviuri acordate în țara sa natală, fără permisiunea asociației.ATP Tour nu le permite oficialilor să acorde interviuri.Damian Steiner are cel mai înalt grad în domeniul studiilor în tenis, insigna de aur. În urma concedierii sale, Steiner nu a pierdut acest statut și poate oficia în continuare meciuri de tenis în cadrul turneelor de GrandSlam.

Murray la munca de jos

Tenismanul britanic Andy Murray a câștigat, luni, primul meci de simplu după operația la șold suferită la finalul lunii ianuarie, învingând un jucător fără clasament, francezul de 17 ani Imran Sibille, cu 6-0, 6-1, la turneul challenger de la Mallorca.După acest meci, fostul lider ATP a declarat că va fi mai bine pregătit fizic la finalul anului.„Trebuie să fiu un pic mai rapid și mai în formă până când mă voi întoarce să evoluez la nivelul ATP din nou. De aceea am decis să cobor un nivel și să strâng câteva meciuri. Sunt șapte luni de la operație și mi s-a spus că între 9 și 12 luni se vor vedea îmbunătățirile, mușchii se vor vindeca și recupera, așa că sper ca la finalul anului să mă simt mai bine”, a declarat Murray, potrivit Reuters.Penturu a reveni la forma din trecut, Murray a decis să joace la competiții de categorie inferioară celor ATP, astfel că s-a înscris la un turneu challenger, organizat la Mallorca de tenismenul spaniol Rafael Nadal.

Un premiu pentru Cantona

Fostul internațional francez Eric Cantona va primi,astăzi, la Monaco, Premiul Președintelui UEFA, a anunțat forul continental.Premiul reprezintă o recunoaștere a realizărilor, excelenței profesionale și calităților personale exemplare.Cantona a înscris 64 de goluri în 143 de meciuri disputate pentru Manchester United și a avut un rol important în obținerea de către echipaengleză aprimului titlu național după 26 de ani în 1993. De-a lungul carierei, a câștigat de patru ori campionatul Angliei cu United.Francezul a mai evoluat pentru Auxerre, Marseille, Nimes și Leeds United.După retragerea din activitatea de fotbalist, în 1997, la vârsta de 30 de ani, Cantona s-a orientat către actorie și fotbal pe plajă,dar s-a și implicat în numeroase acțiuni caritabile.Printre starurile fotbalului care au obținut anterior Premiul Președintelui UEFA se numără Alfredo Di Stefano, Bobby Charlton, Eusebio, Raymond Kopa, Johan Cruyff, Francesco Totti și David Beckham.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.