Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: CFR rămâne lider

Ziarul de Vrancea
29 oct 2018 502 vizualizări

După victoria de la Sfântu Gheorghe, formația clujeană termină turul sezonului regulat pe primul loc, la două puncte față de FCSB

CFR Cluj a revenit în fruntea campionatului duminică seara, câștigând titlul neoficial de campioană a turului sezonului regulat al Ligii I (“campioană de toamnă” a devenit o expresie improprie, din moment ce mai sunt destule etape de jucat în sezonul de toamnă și, în plus, mai există și “plaiuri”). Meciul a început monton și golul marcat rapid de Bilel Omrani (’14) părea că va omorî o partidă  ce se arăta a fi derbiul etapei terminale a turului SR. Însă evenimentele s-au precipitat în repriza secundă, jocul fiind condimentat de două decizii controversate ale arbitrului Andrei Chivulete, decizii care s-au dovedit, până la coadă, cât se poate de corecte. În min. 64, Mate Males de la CFR a primit cartonașul roșu pentru o intrare foarte dură la glezna lui Tandia. În zece oameni, clujenii se descurcau greu în fața asaltului covăsnenilor, iar Florin Ștefan, fundașul stânga al naționalei U21, a înscris primul său gol în Liga I, după o fază pornită de la Tandia și continuată cu o centrare a lui Mensah. În primul minut adițional, Chivulete a văzut o împingere în careu a lui Mureșan de către Vașvari și a acordat penalty, pedeapsă executată de Ciprian Deac, la prima prezență ca titular în echipa feroviară după accidentarea din vară. Antrenorul “secuilor”, Eugen Neagoe, s-a arătat cătrănit la conferința de presă, criticând evoluția elevilor săi la fazele fixe, dar și arbitrajul:  “Cred că am făcut un joc bun, păcat de acele două cornere. Băieții merită felictări. Din păcate ăsta este fotbalul, este foarte dureros când pierzi așa cum am făcut-o noi. și eu muncesc, stau de dimmineață până seara aici, am familie departe de mine și când sunt tratat la modul cum sunt tratat nu îmi place. Suntem singura echipă care după 13 etape n-am avut niciun penalty. Ar trebui să fim și noi respectați mai mult. Au fost multe faze care trebuie comentate. Cu tot respectul pentru cei de la CFR, dar același arbitru a fost anul trecut. Sunt lucruri care s-au văzut. Cei de la CFR în afară de acele cornere au avut o singură șansă în prima repriză când noi le-am dat mingea”, a spus “Geană”, în timp ce adversarul său, Toni Conceiçao, a lăudat atitudinea clujenilor: “Joc greu, știam că avem un adversar foarte bun. Sepsi joacă foarte bine acasă. Noi am venit să câștigăm. A fost un joc intens, foarte disputat. Cred că am meritat victoria. Se putea termina la egalitate. După eliminarea lui Males a fost un pic mai greu pentru noi. Echipa a avut atitudine bună”, a spus Conceiçao la Digi Sport.

În urma acestui rezultat, CFR se află pe primul loc al clasamentului, cu 26 de puncte, urmată de FCSB (24), CSU Craiova (22) și Viitorul (22).

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.