Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Burleanu se laudă cu tineretul

Ziarul de Vrancea
12 dec 2017 275 vizualizări

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, ieri, că nu poate trece numirea lui Christoph Daum la conducerea naționalei drept o nerealizare, ci doar necalificarea la Cupa Mondială din 2018, apreciind însă că niciun antrenor din lume nu poate garanta performanța.

"A fost un an bun, cu o singură excepție, prima reprezentativă. Unde am eșuat. În ce privește celelalte loturi pot spune că a fost un an bun, la under-21 suntem pe primul loc în grupa de calificare, ceea ce nu s-a mai întâmplat de mulți ani. Iată că se văd pe termen scurt rezultatele acelei cote obligatorii de jucători under-21. E o campanie pe care mi-o asum, dar una e una și alta e alta. Cunoașteți bine detaiile rezilierii contractului și motivele. Nu aș trece numirea lui Daum la nerealizări, ci doar necalificarea, pentru că niciun antrenor din lume nu îți poate garanta performanța", a declarat Burleanu.Răzvan Burleanu a fost prezent, ieri la inaugurarea școlii de Fotbal Lucian Sănmărtean - Lumina, deschisă copiilor pasionați de fotbal cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani.

Votați pentru Simona!

Simona Halep și alte 25 de sportive din circuitul profesionist, între care Serena și Venus Williams, Caroline Wozniacki, Karolina Pliskova, Maria Șarapova, Agnieszka Radwanska, Elina Svitolina, Johanna Konta, Angelique Kerber, Eugénie Bouchard și Garbiñe Mugurza, au fost nominalizate în ancheta WTA pentru titlul de “jucătoarea preferată a fanilor". Simona Halep este singura jucătoare română nominalizată în acest sondaj. Fanii își pot alege jucătoarea preferată până joi, pe site-ul WTA, iar câștigătoarea va fi anunțată vineri. De la prima ediție a acestui sondaj, în 2011, poloneza Agnieszka Radwanska a fost desemnată în fiecare an jucătoarea de tenis preferată a fanilor.

Meci de Cupa Davis la Piatra Neamț

Federația Română de Tenis anunță că întâlnirea România - Luxemburg din Cupa Davis se va desfășura în Sala Sporturilor din Piatra Neamț, pe o suprafață ce va fi stabilită ulterior. Întâlnirea va conta pentru turul I al Grupei a II-a a Zonei Europa/Africa a competiției și se va disputa în 3 și 4 februarie 2018. România a retrogradat din Grupa I pentru prima oară după 1993, ca urmare a înfrângerii din confruntarea cu Israel, scor 0-5. La Ramat Hasharon din echipa română au lipsit cei mai buni jucători, Marius Copil, Horia Tecău și Florin Mergea. Pentru a reveni în Grupa I, România trebuie să treacă trei tururi. Dacă pierd cu Luxemburg, tricolorii vor juca un tur play-off pentru menținere/retrogradare. Începând de anul viitor, Federația Internațională de Tenis (ITF) testează întâlniri de două zile în grupele zonale ale Cupei Davis, cu meciuri care să se dispute după sistemul cel mai bun din trei seturi. Conform acestui proiect, în prima zi se vor juca două partide de simplu și cea de dublu, iar în cea de-a doua zi ultimele două meciuri de simplu, toate după sistemul cel mai bun din două seturi.

Luis Alberto, râvnit de Barcelona

Mijlocașul echipei Lazio, Luis Alberto, a atras interesul formației FC Barcelona, în urma evoluțiilor avute în acest sezon. Luis Alberto a jucat la echipa secundă a Barcelonei, în sezonul 2012-2013, sub formă de împrumut de la FC Sevilla, înainte ca gruparea andaluză să îl vândă la Liverpool. Acum, clubul catalan se intersează din nou de mijlocașul spaniol. În vârstă de 25 de ani, Luis Alberto și-a început cariera la Sevilla, în 2011, după care a mai evoluat la Barcelona B, Liverpool, Malaga și Deportivo La Coruña. În acest sezon, Luis Alberto a reușit cinci goluri și opt pase decisive, în 21 de meciuri jucate pentru Lazio, în toate competițiile. Pe 11 noiembrie 2017, fotbalistul aflat în vederile Barcelonei a debutat la prima reprezentativă a Spaniei, în meciul amical câștigat în fața selecționatei din Costa Rica, scor 5-0

Cadanțu, învinsă de Sara Errani

Jucătoarea Alexandra Cadanțu, locul 158 WTA, a fost eliminată, ieri, în runda inaugurală a turneului ITF de la Dubai, Emiratele Arabe Unite, desfășurat pe hard și dotat cu premii în valoare de 100.000 de dolari. Cadanțu a pierdut, cu scorul de 2-6, 1-6 într-oră și 29 de minute de joc, în fața italiencei Sara Errani, numărul 143 mondial. În optimi, Errani o va întâlni pe Vera Lapko din Belarus, cap de serie numărul 8 și locul 134 WTA. Cadanțu a părăsit, marți, și competiția de dublu de la Dubai. Perechea formată din Cadanțu și rusoaica Valentina Ivahnenko a fost învinsă, scor 6-4, 2-6, 5-10, de cuplul taiwanez Hsieg Shu Ying  / Hsieh Su Wei.În schimb, Mihaela Buzărnescu, împreună cu o altă rusoaică, Alena Fomina, a trecut în sferturi, după ce a învins cu 6-3, 6-7, 10-7 perechea Akgul Amanmuradova și Lisa Ponomar (Uzbekistan/Germania), beneficiare de wild-card. În sferturi, Buzărnescu și Fomina vor înfrunta cuplul format din italianca Sara Errani și poloneza Alicja Rosolska, favoritele cu numărul 4 la câștigarea turneului.

A început Mondialul cluburilor

Echipa japoneză Urawa Red Diamonds, deținătoarea Ligii Campionilor Asiei, a învins ieri cu scorul de 3-2, formația marocană Wydad Athletic, campioana Africii, în meciul pentru locul V la Campionatul Mondial al Cluburilor, desfășurat în Emiratele Arabe Unite. Golurile partidei disputate pe stadionul Hazza bin Zayed din Al Ain au fost marcate de Mauricio (‘18, ‘60) și Kashiwagi (‘26) pentru învingători, respectiv  El Haddad (‘21) și Hajhouj (‘90^4, din penalty). 

Pistorius, bătut la închisoare

Fostul atlet paralimpic Oscar Pistorius, aflat în detenție după ce și-a ucis logodnica, a fost rănit ușor într-o bătaie în penintenciar. Incidentul a avut loc, la 6 decembrie, în centrul corecțional din Atteridgeville, aproape de Pretoria, în urma unei dispute pentru folosirea telefonului public din închisoare, a declarat un purtător de cuvânt al administrației penitenciarelor, Singabakho Nxumalo. Pistorius a suferit o contuzie, după o altercație cu un alt deținut. Presa sud-africană scrie că mai mulți deținuți așteptau la coadă să folosească telefonul public, la care vorbea în acel moment Pistorius. Bătaia s-a produs după ce aceștia și-au pierdut răbdarea, nemulțumiți că fostul atlet nu mai încheia convorbirea. La 24 noiembrie, Curtea Supremă din Africa de Sud a hotărât o pedeapsă mult mai mare pentru atletul paralimpic Oscar Pistorius, care și-a ucis logodnica în 2013, condamnându-l la 13 ani și cinci luni de închisoare, după ce autoritățile au contestat decizia "șocant de blândă" a instanței anterioare, șase ani de închisoare.

Susținere de la centru

Președintele Comitetului Olimpic Rus (ROC), Alexander Jukov, a declarat că forul pe care îl conduce îi va susține pe sportivii ruși care doresc să participe la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang, chiar și sub steag neutru, informează Reuters. Rusia a fost suspendată de la JO din 2018 din cauza sistemulului de dopaj centralizat pus în practică la ediția precedentă, de la Soci, însă CIO a precizat că sportivi ruși pot participa în anumite condiții sub drapel neutru.  Un oficial ROC a anunțat luni că majoritatea sportivilor dorește să participe și sub drapel neutru. După acest anunț, Jukov a precizat că ROC va face tot ce este posibil pentru a-i susține pe cei care doresc să ia startul la JO de iarnă, urmând a lua legătura în curând cu CIO pentru a stabili detaliile participării acestora.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.