Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: “Baciul”, executat silit

Ziarul de Vrancea
15 apr 2019 302 vizualizări

Gică Popescu, consilierul onorific al guvernului și omul responsabil cu buna organizare a EURO 2020 în București, a dat, din nou, de probleme: va fi executat silit de o bancă de la care s-a împrumutat pentru a finanța o afacere deschisă în 2010 și care, ulterior, s-a dovedit neinspirată.

Acum nouă ani, fostul căpitan al Generației de Aur s-a gândit să deschidă un bazar, Doldora, în cartierul Rahova, investind zece milioane de euro în încercarea de a readuce ideea de concept supermarket în România. Doar că planurile sale nu au mers așa cum s-a așteptat și construcția ridicată pe un loc ocupat anterior de o fabrică de vopsele și-a găsit destul de rapid falimentul. Cum o parte din bani, două milioane de euro, a fost împrumutată de o bancă turcească alături de soția sa, Luminița, și doi parteneri de afaceri, acum a venit și nota de plată, instanța luând decizia de a-l executa silit pe fostul căpitan al echipei naționale.

Sepsi a uitat fotbalul

Formația Astra Giurgiu a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în ultimul meci al etapei a V-a a play-off-ului Ligii I.  Unicul gol al meciului a fost marcat de Mike Cestor, în minutul 88. În celelalte partide ale etapei din play-off, s-au înregistat rezultatele: FC Viitorul – CSU Craiova 2-1; CFR Cluj – FCSB 0-0. La încheierea turului clasamentul din play-off  arată astfel: 1. CFR – 38 p (5-1); 2. FCSB – 35 p (8-4); 3. CSU Craiova – 30  p (5-5); 4. Viitorul – 29 p (8-4); 5. Astra – 24 p (2-8); 6. Sepsi – 20 p (1-7). La sfârșitul săptămânii, prima etapă a returului arată astfel: Astra – Craiova (vineri), Sepsi – CFR Cluj (duminică) și Viitorul – FCSB (luni). Toate partidele încep la ora 21:00.

Când se joacă barajul

Meciurile de baraj pentru menținerea/promovarea în Liga I vor avea loc la 8  și 12  12 iunie, a stabilit, ieri, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal. Barajul pentru menținere/promovare va opune, la finalul sezonului, ocupanta locul III  în Liga a II-a și cea de pe locul 12 din Liga I. Comitetul Executiv al FRF a aprobat cu unanimitate de voturi ca următoarele persoane să facă parte din comisiile UEFA: Răzvan Burleanu – Comisia de Marketing, Radu Vișan – Comisia pentru Asociații Naționale, Mihai Stoichiță – Comisia de Fotbal, Adrian Stângaciu – Comisia Juridică, Ciprian Paraschiv – Comisia de Fotbal în Sală și de Fotbal pe Plajă; Ion Geolgău – Comisia de Asistență Tehnică.

Koljic a plecat la Barcelona

Golgeterul echipei CSU Craiova, Elvir Koljic, are probleme mai mari decât se anunțase inițial și va lipsi până în toamnă. Bosniacul accidentat la ultima acțiune a naționalei țării sale a plecat la Barcelona pentru o intervenție la tendonul femural. Din păcate pentru Corneliu Papură, aventura sa în funcția de antrenor la U Craiova începe cu un minus. Nu se va putea pe Koljic și va trebui să se descurce doar cu Carlos Fortes și Andrei Cristea în atacul echipei. Bosniacul ar urma să revină abia în sezonul următor pe “Ion Oblemenco”: “Pe Koljic nu ne mai bazăm pentru o perioadă lungă. A plecat de ieri la Barcelona să se opereze la tendonul femural și abia undeva octombrie ar putea reveni”, a precizat Sorin Cârțu. Atacantul bosniac a fost adus în Bănie după începerea sezonului actual și a reușit să marcheze 13 goluri, tot atâtea câte a înscris și Alex Mitriță, un alt jucător pe care nu se mai bazează Craiova, fiind transferat în SUA.

 

Bartomeu nu-l vrea pe Neymar

Președintele FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, a declarat la emisiunea El Rondo de TVE en Catalunya că atacantul francez Ousmane Dembélé este mai bun decât brazilianul Neymar, transferat în 2017 la Paris Saint-Germain. “Nu este posibil ca Neymar să revină la FC Barcelona, noi avem un alt proiect cu Dembélé și Coutinho. Dembélé este un jucător profesionist și mai bun decât Neymar. Este un tânăr care a ajuns la un mare club și nu este mereu ușor, dar s-a adaptat foarte bine. Coutinho esteun jucător excelent, care are încrederea antrenorului. El va rămâne la noi”, a spus Bartomeu. Ousmane Dembélé evoluează la FC Barcelona din 2017, când a fost transferat de la Borussia Dortmund. El are o clauză de reziliere de 400 de milioane de euro.

 

50.000 de spectatori în liga secundă

Derbiul ligii a doua germane FC Köln - Hambürger SV s-a jucat, luni, cu 50.000 de spectatori în tribune. Gazdele au anunțat că au primit cereri de 150.000 de bilete pentru acest meci. Meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1. În urma acestui rezultat, FC Köln șia- consolidat prima poziție în clasament, cu 59 de puncte, la șapte puncte de ocupanta locului II, Hambürger SV. Din acest sezon mai sunt cinci etape, iar ocupantele primelor două poziții vor promova în prima ligă. Echipa de pe locul III, în acest moment Union Berlin, cu 49 de puncte, va da un baraj cu echipa de le locul XVI din 1.Bundesliga. Popularitatea fotbalului în Germania este foarte mare, chiar și în liga a doua. Asistența medie la partidele din 2.Bundesliga este de 18.814 spectatori/meci, apropiată de cea din Franța, din Ligue 1, de 21.556 spectatori/meci.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.