Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Andone, în curtea lui Andone

Ziarul de Vrancea
29 dec 2020 1138 vizualizări

FC Voluntari a anunțat, ieri, că noul antrenor al echipei este Bogdan Andone, acesta semnând un contract pe un an și jumătate.Andone îi va avea ca secunzi pe Octavian Chihaia și Vasile Maftei.

 Eduard Stăncioiu va fi antrenor cu portarii, iar Massimo Stalteri preparator fizic. Bogdan Andone va conduce astăzi primul antrenament la FC Voluntari. Tehnicianul a pregătit ultima dată echipa Astra Giurgiu, de care s-a desopărțit la 1 octombrie. FC Voluntari s-a despărțit săptămâna trecută de antrenorul Mihai Teja, în ultimul joc fiind condusă de pe margine de directorul tehnic Ioan Andone.

Botoșani a transferat un african

Lotul FC Botoșani s-a reunit , pentru a efectua vizita medicală și testul COVID-19 înainte de a demara pregătirile returului acestui sezon competițional al Ligii 1, care va debuta pe 12 ianuarie. În acastă pauză competițională, Marius Croitoru a renunțat la trei jucători care în acest sezon au evoluat foarte puțin și care nu au reușit să devină titulari în echipă: mijlocașul David Babunski, fundașul francez Baba Toure și atacantul grec Minas Chalkiadakis. La capitolul veniri, singura certitudine este fundașul central ivorian Ulrich Meleke (21 ani), care a semnat deja cu FC Botoșani și va ajunge înainte de plecarea în cantonament.

Nadal, al treilea mușchetar

Spaniolul Rafael Nadal a intrat, ieri în săptămâna cu numărul 800 în care ocupă un loc între primii 20 de jucători profesioniști din lume. El este al treilea jucător care înregistrează această performanță, de la introducerea clasamentului ATP, în 1973, după elvețianul Roger Federer, 1.006 săptămâni, și americanul Jimmy Connors, 860. Nadal a intrat în Top 20 ATP, în 4 aprilie 2005, după finala pierdută la Miami, în fața lui Federer, în cinci seturi. Spaniolul avea 18 ani și de atunci nu a mai ieșit din primii 20 de jucători, chiar dacă a avut de înfruntat accidentări serioase, în 2015 și 2016. De remarcat că, din cele 800 de săptămâni, în 797 Nadal a fost în Top 10 ATP.

Tuchel, oficial pe margine

PSG a anunțat, ieri, oficial, despărțirea de antrenorul german Thomas Tuchel. Tehnicianul de 47 de ani a fost instalat în funcție în urmă cu doi ani și jumătate, în locul lui Unai Emery. Germanul a antrenat anterior echipele FC Augsburg II, Mainz și Borussia Dortmund. În 127 de meciuri în care el a pregătit PSG, echipa a obținut 95 de victorii, 12 rezultate de egalitate și 20 de înfrângeri (golaveraj 342-109). În această perioadă. PSG a obținut de două ori titlul în Franța, o dată Cupa Franței, o dată Cupa Ligii și de două ori Supercupa Franței. Pe plan internațional, PSG antrenată de Tuchel a jucat finala Ligii Campionilor, în ediția trecută. În actuala ediție a Ligue 1, PSG ocupă locul 3, cu 35 de puncte, după 17 etape și după Olympique Lyon și Lille, cu câte 36 de puncte.

Sportivii în ierarhiile presei

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka și fotbalistul polonez Robert Lewandowski au fost desemnați cei mai buni sportivi din 2020 în ancheta Asociației Internaționale a Presei Sportive (AIPS), în timp ce Bayern München, campioana Germaniei la fotbal, a fost aleasă cea mai bună echipă a anului, a anunțat marți această organizație. Robert Lewandowski, în vârstă de 32 de ani, a obținut 620 de voturi, ceea ce înseamnă un procent de 16,32%, fiind urmat de campionul mondial de Formula Unu, Lewis Hamilton, 546 de voturi (14,38%), și de tenismanul spaniol Rafael Nadal, 378 de voturi (9,95%). Naomi Osaka, 23 de ani, a câștigat în 2020 US Open, repetând perfomanța din 2018, când a învins-o în finală pe americanca Serena Williams, clasată acum a treia în ancheta AIPS. Osaka a adunat 526 de puncte (13,85%), fiind urmată pe podium de atleta venezueleană Yulimar Rojas, 331 de puncte (8,72%), și de Serena Williams, 327 de puncte (8,61%).

Consilieri vechi și noi

Spaniolul Rafael Nadal a fost reales în Consiliul jucătorilor Asociației Tenismenilor Profesioniști (ATP), care a anunțat într-un comunicat oficial componența sa pentru perioada 2021-2022, scrie presa internațională. Alături de Rafael Nadal, au fost realeși canadianul Felix Auger-Aliassime, elvețianul Roger Federer, australianul John Millman, sud-africanul Kevin Anderson, britanicul Andy Murray și brazilianul Bruno Soares. Francezul Gilles Simon va reveni în Consiliu, în timp ce spaniolul Pablo Andujar și neozeelandezul Marcus Daniell au obținut primul lor mandat. Consiliul jucătorilor ATP se va reuni în noua sa formulă anul viitor, ocazie cu care își va alege președintele și vicepreședintele.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.