Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Ana Popescu, lider mondial

Ziarul de Vrancea
13 ian 2020 954 vizualizări

Ana Maria Popescu a revenit în fruntea clasamentului mondial al probei de spadă, după locul doi obţinut în finala Cupei Mondiale de la Havana, informează CSA Steaua.

Campioana română a adunat 176.000 de puncte şi a depăşit-o pe chinezoaica Lin Sheng (161.000 puncte). Campioana olimpică Ana Maria Popescu a cucerit, sâmbătă, medalia de argint la spadă, feminin, individual în cadrul Cupei Mondiale de la Havana (Cuba).  Competiţia a reunit cele mai bune sportive din acest moment. Sportiva roş-albastră a învins-o în optimi pe ucrainianca Olena Kriviţka, scor 15-10, în sferturi a trecut de Sun Yiwen (China) iar în semifinale de sportiva din Franţa, Marie-Florence Candassamy. În finală, Ana Maria a fost învinsă de poloneza Aleksandra Zamachowska.

Barça a depășit Real la venituri

FC Barcelona cele mai mari venituri, aproape 841 de milioane de euro, în sezonul 2018/2019, cele mai mari din lume, potrivit Deloitte's Football Money League. Barcelona a depăşit rivala Real Madrid, care a coborât pe locul II, cu 777 de milioane de euro. Ascensiunea catalanilor a fost explicată printr-o mai mică bazare pe veniturile din drepturile de televizare şi o orientare mai bună către încasări din alte surse. Pe locul 3 se află Manchester United, cu 730 de milioane de euro, dar gruparea este în pericol să piardă locul I între cluburile engleze, fiind ameninţată de Manchester City şi Liverpool, care au înregsitrat sezonul trecut 627 de milioane de euro, respectiv 621 de milioane de euro, ocupând locurile 6, respectiv 7. United este pe o pantă descendentă, iar neparticiparea în Liga Campionilor cântăreşte mult.

Probleme cu aerul la Melbourne

Maria Şarapova a abandonat meciul demostrativ disputat, ieri, la Melborune, cu germana Laura Siegemund, în cadrul Kooyong Classic. Rusoaica a început să tuşească şi a decis să părsească terenul la scorul de 7-6, 5-5, pentru adversara ei.  Cu toate aceastea, bulgarul Grigor Dimitrov şi croatul Borna Coric au intrat pe teren pentru partida lor.Australian Open a început la Melbourne sub ameninţarea calităţi scăzute a aerului. Ieri, antrenamentele au fost suspendate, iar calificările, programate la ora locală 11.00, au fost amânate o oră din acest motiv. Jucătoarea slovenă Dalila Jakupovici a fost nevoită să abandoneze meciul din primul tur al calificărilor, din cauza problemelor de respiraţie avute.Ea s-a retras de pe teren la scorul de 6-4, 5-6 în partida cu elveţianca Stefanie Voegele, după o oră şi 52 de minute de joc.

Înfrângere dramatică la polo

Naţionala de polo a României a fost învinsă ieri la Budapesta, de reprezentativa Olandei, cu scorul de 8-9 (2-2, 2-3, 4-1, 0-3) în primul meci din grupa B a Campionatului European. Pentru România au marcat Gheorghe 3 goluri, Prioteasa 2, Radu 1, Georgescu 1, Fulea. În cealaltă partidă a grupei B se întâlnesc Serbia a învins Rusia cu 13-9. Celelalte două meciuri ale tricolorilor în grupa B vor avea loc joi, cu Serbia (ora 14.00), şi sâmbătă, cu Rusia (12.30). Serbia este campioana europenă şi olimpică en-titre și este direct calificată la JO.

 

”Voluntarii” se întăresc”

FC Voluntari a anunţat, marţi, transferul jucătorilor Eric de Oliveira şi Vlad Morar. Eric a semnat un contract pe un an şi jumătate, iar Morar, pe şase luni.  Mijlocaşul brazilian în vârstă de 34 de ani a mai evoluat în cariera sa la Metropolitano, Gaz Metan Mediaş, Karpatî Lvov, Pandurii Târgu Jiu, Al-Ahli, Matsumoto Yamaga, Najram SC, Al Markhiya Sports şi Viitorul Constanţa.  Eric de Oliveira Pereira are 64 de goluri marcate în prima ligă din România fiind astfel pe prima poziţie în clasamentul golgeeterilor străini all-time din România, la egalitate cu Wesley. Mijlocaşul brazilian este câştigător al Cupei şi Supercupei României cu Viitorul Constanţa. Vlad Morar este un atacant în vârstă de 26 de ani care a mai evoluat în cariera sa la Universitatea Cluj, Petrolul Ploieşti, Beitar Jerusalem, Rapid Bucureşti, ASA Tîrgu Mureş, FC Viitorul Constanţa şi Panetolikos.

Cruyff antrenează Ecuador

Jordi Cruyff, fiul legendarlui fotbalist olandez Johan Cruyff, a fost numti la conducerea tehnică a reprezentativei Ecuadorului. Cruyff are ca obiectiv califcarea naţionalei sud-americane la Cupa Mondială din Qatar, din 2022. El îl înlocuieşte pe columbianul Hernan Dario Gomez, demis după ce naționala Ecuadorului a fost eliminată în faza grupelor Copei America, vara trecută. În vârstă de 45 de ani, Cruyff a mai antrenat echipele Maccabi Tel Aviv şi Chongqing Dangdai Lifan. Noul tehnician va debuta la 26 martie, în deplasare, cu Argentina, în preliminariile CM-2022.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.