Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: 12 milioane pentru Man

Ziarul de Vrancea
27 ian 2021 833 vizualizări

Parma s-a înțeles cu FCSB pentru transferul lui Dennis Man în schimbul sumei de 12 milioane de euro plus trei milioane bonusuri, informează football-italia.net, care citează Sky Sport și Sportitalia.

Man va pleca în Italia în următoarele zile pentru a face vizita medicală și pentru a semna contractul, a adăugat sursa citată. În vârstă de 22 de ani, Man a jucat în acest sezon 20 de meciuri și a marcat 17 goluri. El are 18 jocuri în Liga I și 14 goluri marcate. Dennis Man a strâns șase selecții la echipa națională, pentur care a înscris un gol. Man a fost transferat în septembrie 2016 de FCSB de la UTA.

Victorie dramatică a danezilor

Campioana mondială en-titre la handbal masculin, Danemarca, s-a calificat greu, după patru reprize de prelungiri și aruncări de la 7 metri, în semifinalele actualei ediții a competiției, după ce a eliminat, în sferturile de finală, chiar gazda turneului final, Egipt. Danezii s-au impus cu scorul de 39-38, după ce au condus și la pauză, cu 16-13, însă la finalul timpului regulamentar de joc, tabela arăta egalitatea, 28-28, astfel că au urmat două reprize de prelungiri. Egiptenii au egalat din 7 metri la finalul acestora, 34-34, și au urmat încă două reprize de prelungiri, încheiate tot cu egal, 35-35. În total, 80 de minute efective de joc și au urmat aruncări de la 7 metri, care le-au surâs nordicilor. Portarul danez Niklas Landin a fost cel mai bun jucător al partidei.

Balada chiriașului grăbit

Echipa de fotbal Chindia Târgoviște a anunțat, pe pagina sa de Facebook că va juca la Ploiești următoarele două meciuri de pe teren propriu în Liga I. Chindia nu a jucat la Târgoviște niciun meci de la promovarea sa în Liga I în vara anului 2019, deoarece stadionul său este în renovare. În acest sezon, Chindia și-a jucat meciurile de acasă la Ploiești (3), Giurgiu (4) și Buftea (2).

Camora și Deac, încă trei ani la CFR

Mario Camora și Ciprian Deac vor continua la CFR Cluj, gruparea campioană a României anunțând pe site-ul oficial prelungirea contractelor celor doi jucători până în 2024. Portughezul Camora este legitimat la CFR încă din 2011, iar Deac din 2017, după ce a mai evoluat pentru ceferiști în două rânduri: 2006-2010 și 2012-2015. Deac și Camora au fost piese de bază pentru CFR la câștigarea ultimelor trei titluri consecutive de campioană a României: 2017-18, 2018-19 și 2019-20.

Viitorul – Apoel în Youth League

Campioana României U19, FC Viitorul, va întâlni echipa cipriotă Apoel Nicosia în primul tur al UEFA Youth League, conform tragerii la sorți care a avut loc miercuri, la Nyon. FC Viitorul va juca în primul tur în deplasare, la 2 martie. Echipa FC Viitorul și-a câștigat dreptul de a reprezenta România după ce s-a impus cu 6-5 în finala Ligii Elitelor U19 în fața formației Dinamo București.

Alegeri reprogramate

FC Barcelona a anunțat că alegerile pentru postul de președinte al clubului, amânate din cauza pandemiei de coronavirus, vor avea loc în data de 7 martie. Membrii grupării au posibilitatea să voteze prin corespondență, dar și la șase secții de votare: Camp Nou-Barcelona, Girona, Tarragona, Lleida, Andorra. Alegerile erau programate inițial la 24 ianuarie. Candidații pentru postul de președinte sunt Joan Laporta, Victor Font și Toni Freixa.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.