Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Tinerii, cu cuțitele pe masă

Ziarul de Vrancea
16 nov 2020 847 vizualizări

Echipa U21 a României întâlnește astăzi, de la ora 20:30, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, în ultimul meci al grupei a VIII-a a preliminariilor Euro 2001.

Echipa Danemarcei a obținut calificarea în turneul final, iar tricolorii mici ai lui Adrian Mutu trebuie să câștige acest meci pentru a se califica la turneul final din Ungaria și Slovenia. . „Ca jucător, nu am avut emoții înaintea acestor meciuri cu miză, dar întotdeauna am fost foarte concentrat, întotdeauna mi-am analizat adversarul direct, eram focalizat pe evoluțiile mele. Eu cred că mâine este important ca băieții să arate atitudine, pentru că știu ce au de făcut pe teren, din punct de vedere tactic, le-am explicat foarte clar, au fost foarte atenți și au lucrat foarte bine în această săptămână”, a spus Adrian Mutu. Meciul va fi condus de arbitrul Ghiorghi Vadacikoria din Georgia

De ce e musai să câștigăm la Belfast

România trebuie să învingă Irlanda de Nord pentru a spera la urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. După rezultatele înregistrate, duminică, în Liga Națiunilor, devine și mai intensă cursa tricolorilor pentru un loc mai bun în clasamentul FIFA, cel în baza căruia se vor stabili urnele tragerii la sorți a preliminariilor CM 2022, care va avea loc la 7 decembrie. România are nevoie de o victorie la Belfast cu Irlanda de Nord și, în același timp, să aștepte pași greșiți din partea Slovaciei (joacă în Cehia) și Rusiei (joacă în Serbia, și un egal ar putea să fie avantajos).Rusia trage la promovarea în Divizia A, iar Slovacia, la evitarea retogradării. Toate cele trei partide se dispută miercuri. Calificările europene pentru CM vor începe în martie.

Norvegia dă și cu handbalul de pământ

EHF a anunțat, ieri, că ediția 2020 a Campionatului European de handbal feminin, competiție la care este calificată și România, nu va avea loc în Norvegia, coorganizatoare desemnată alături de Danemarca. Premierul norvegian Erna Solberg a declarat, vineri, pentru NTB, că există „multe semne” că va fi dificil ca țara sa să găzduiască Campionatul European de handbal feminin, în decembrie, din cauza pandemiei de coronavirus. Autoritățile norvegiene se tem în principal de posibilitatea ca în țara lor să vină numeroase persoane infectate cu noul coronavirus din statele participante, mai mult decât de situația locală.Naționala României avea programate meciurile pe pământ norvegian. O decizie EHF este așteptată, deocamdată nu se știe exact unde și dacă se dispută competiție.

Rezultate normale la Turneul Campionilor

Tenismenul spaniol Rafael Nadal, locul 2 ATP, l-a învins, duminică, pe rusul Andrei Rublev, locul 8 ATP, cu scorul de 6-3, 6-4, în prima etapă a Grupei Londra 2020 a Turneului Campionilor. Nadal s-a impus după un meci care a durat o oră și 17 minute. În primul meci al grupei, Dominic Thiem, locul 3 ATP, l-a învins, tot duminică, pe grecul Stefanos Tsitispas, locul 6 ATP, cu scorul de 7-6, 4-6, 6-3. Ieri, în primul meci al grupei Tokyo 1970, liderul mondial Novak Djokovic l-a învins cu 6-2, 6-2 pe argentinianul Diego Schwartzman

Mascherano s-a retras

Fundașul argentinian Javier Mascherano și-a anunțat duminică, retragerea din activitatea sportivă la vârsta de 36 de ani. Mascherano a început să joace fotbal la River Plate, în țara lui natală, apoi a trecut la Corinthans, în Brazilia, și ulterior la West Ham United. Cele mai bune momente ale carierei le-a avut la Liverpool (139 de meciuri și două goluri) și FC Barcelona (334 de meciuri și un gol). După ce a părăsit gurparea catalană, în 2018, el a mai jucat la Hebei China Fortune și ultima dată la Estudiantes La Plata. Cu 147 selecții (trei goluri), el este jucătorul cu cele mai multe meciuri din istoria naționalei argentiniene.

A murit Ray Clemence

Clemence a evoluat pentru Liverpool între 1967 și 1981, perioadă în care a jucat 470 de meciuri, a câștigat de trei ori Liga Campionilor, de cinci ori titlul național, câte o dată Cupa Angliei și Cupa Ligii și de două ori Cupa UEFA. Din 1981 a trecut la Tottenham, echipă pentru care a disputat 330 de partide și a câștigat Cupa Angliei, în 1982. Clemence, care s-a retras din activitate după o accidentare suferită în 1987, s-a luptat pentru postul de titular al echipei naționale cu Peter Shilton.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.