MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Sorți în Cupa României
Casa Fotbalului găzduiește luni, procedura prin care vor fi stabilite duelurile din faza șaisprezecimilor de finală ale Cupei României, ediția 2020-2021, informează FRF. În această rundă vor intra în competiție și cluburile din Liga 1. Echipele care au fost prezente în optimile sezonului precedent, în număr de 12 (CSU Craiova, Astra, FC Botoșani, FCSB, FC Hermannstadt, Sepsi, Academica, FC Voluntari, Poli Iași, Dinamo, Petrolul și U Cluj) intră în grupa A, iar celelalte din L1 plus cele calificate din eșaloanele inferioare, intră în urna B. Se stabilesc inițial cele 12 adversare pentru echipele din urna A, iar cele opt echipe rămase în urna B vor fi cuplate între ele. Meciurile se vor disputa în jurul zilei de 28 noiembrie într-o singură manșă
Fundaș tunisian la CFR
Clubul CFR 1907 Cluj anunță că Syam Ben Youssef a semnat un contract cu gruparea ardeleană și s-a alăturat deja lotului pregătit de Dan Petrescu. Fundașul central a evoluat în ultimele sezoane în Turcia la Kasimpasa și Denizlispor. Jucătorul francez de origine tunisiană, în vârstă de 31 de ani, a mai evoluat la Bastia, Esperance Tunis, Leyton Orient, Astra Giurgiu și Caen. La Astra Giurgiu, el a evoluat în perioada 2012-2015, câștigând Cupa României, în 2014. La echipa națională a Tunisiei, Ben Youssef a adunat 48 de selecții și a marcat de două ori
Maradona și-a revenit
Medicul Leopoldo Luque a declarat că fostul fotbalist Diego Maradona a fost operat cu succes pe creier, pentru îndepărtarea unui hematom subdura, „Operația a durat o oră și 20 de minute și hematomul a putut fi îndepărtat. Diego este treaz, este foarte bine. Are un dren mic, pe care urmează să îl scoatem mâine. A suportat foarte bine operația și este foarte bine”, a declarat medicul care a condus echipa ce a efectuat intervenția. Medicii au descoperit hematomul subdural în urma unei investigații CT, care a fost efectuată marți. Hematomul ar fi fost produs „de un traumatism” și ar putea fi rezultatul unei lovituri pe care fostul fotbalist a suferit-o în ultima vreme.
Wellens a câștigat la sprint
Ciclistul belgian Tim Wellens (Lotto-Soudal) a câștigat ieri la sprint, etapa a XIV-a a Turului Spaniei, desfășurată pe distanța de 204,7 km, între localitățile Lugo și Ourense, etapă la capătul căreia slovenul Primoz Roglic (Jumbo Visma) și-a menținut locul fruntaș în clasamentul general. Wellens a fost cronometrat la fel ca și următorii doi sosiți, canadianul Michael Woods (Education First și cehul Zdenek Stybar (Deceunick-Quick Step). În ierarhia generală, lider se menține Roglic, urmat de ecuadorianul Richard Carapaz (INEOS, Â39) și de britanicul Hugh Carty (Education First, Â47). Astăzii va avea loc etapa a XV-a, între localitățile Mos și Puebla de Sanabria (230,8 km).
Manipulare cu teste la Lazio?
Clubul Lazio riscă de la o amendă la excluderea din Serie A, fiind bănuit că a manipulat rezultatele testelor pentru noul coronavirus în cazul unor jucători, informează presa italiană. Atacantul Ciro Immobile, mijlocașul Lucas Leiva și portarul Thomas Strakosha au fost testați pozitiv cu noul coronavirus la controlul comandat de UEFA înaintea meciului cu FC Bruges, scor 1-1, disputat în urmă cu o săptămână, în etapa a II-a a Grupei F a Ligii Campionilor.Cei trei nu au avut, astfel, drept de joc în Belgia, însă la testul efectuat, vineri, pentru meciul de duminică, din Serie A, cu Torino, Immobile, Leiva și Strakosha au ieșit toți cu rezultat negativ.Ei au fost pe banca de rezerve la Torino. Immobile a intrat pe teren în minutul 56 și a marcat, iar Leiva a fost trimis în joc, în minutul 46. Apoi Immobile, Leiva și Strakosha au fost din nou testați pozitiv, tot la un control comandat de UEFA, înaintea partidei de aseară cu Zenit.
Dunărea nu iese din țară
Echipa de handbal feminin Dunărea Brăila a anunțat, ieri, că va disputa pe teren propriu ambele manșe cu Viborg HK, din turul al treilea al EHF European League, în 21-22 noiembrie. Dunărea Brăila s-a calificat în turul al treilea după ce a eliminat formația Tertnes Bergen, de asemenea cu ambele manșe jucate pe teren propriu. Adversara din turul 3, echipa daneză Viborg HK, a acceptat și ea să joace la Brăila ambele manșe, programate în 21 și 22 noiembrie, pentru calificarea în faza grupelor. Tot în turul al treilea va evolua și Gloria Buzău, în deplasare cu Nantes, în 15 noiembrie, respectiv pe teren propriu, o săptămână mai târziu. România mai este reprezentată în faza grupelor de Minaur Baia Mare, calificată direct.