MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Premieră în baschetul românesc
Campioana României la baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj, s-a calificat, în premieră, vineri seară, în grupele Basketball Champions League, după ce a învins campioana Elveției
, Fribourg Olympic, scor 77-64 (38-41), în finala turneului preliminar din Grecia. Principalii marcatori ai echipei clujene au fost Guzman 17 puncte, Richard 16, Stewart 13. U BT va juca în grupa G a competiției cu Darussafaka Istanbul, Happy Casa Brindisi și Hapoel Holon. În primul meci, va întâlni formația turcă la Cluj.
Rapidul s-a asfixiat cu Gaz
Rezultate înregistrate în etapa a IX-a a Ligii I de fotbal: FC Voluntari – FC Mioveni 4-0 (0-0). Costin ('63, '90), Nemec ('81), I.Gheorghe ('83); Rapid – Gaz Metan Mediaș 1-2 (1-1)! Albu ('9)/ Yuri ('7), Morar ('76); Chindia Târgoviște – Farul Constanța 2-0 (1-0). Popa ('40, '84); FCU Craiova – FCSB 0-1 (0-0). Keșerü ('61-penalty); Academica – FC Argeș 0-1 (0-0). Turda ('85): Sepsi OSK - UTA 0-0; Dinamo – FC Botoșani 1-2 (0-2). Torje ('85 – penalty) / Ongenda ('13), Kage ('18 – penalty) . Astăzi, de la ora 21:00, se joacă partida CFR Cluj – CSU Craiova.
A început Trofeul Țiriac Năstase
Nu mai puțin de cinci jucători români sunt prezenți pe tabloul principal de simplu al turneului ATP Challenger 80 de la București, Trofeul Țiriac-Năstase. Direct calificat pe tabloul principal de simplu, Marius Copil joacă în primul tur împotriva unuia dintre favoriți, Vit Kopriva, din Cehia, în vreme ce Filip Jianu, va întâlni un adversar venit din calificări. Ceilalți trei români prezenți pe tablou vin cu wild-card. Nicholas Ionel se va întâni cu Ștefan Paloși, iar Nicolae Frunză îl va întâlni pe slovacul Filip Horansky. În calificări continuă cursa Vlad Dancu, în timp ce Sebastian Gima și Mihai Coman au fost eliminați din primul tur. Favoritul principal al turneului este italianul Stefano Travaglia, în vreme ce favoritul nr. 2 este Radu Albot, din Republica Moldova.
Record național pentru Glință
Înotătorul român Robert Glință a stabilit un nou record național în proba de 50 de metri spate (bazin de 25 de metri), la Napoli, în meciul al șaptelea al circuitului profesionist ISL (International Swimming League), a anunțat CS Dinamo pe pagina sa de Facebook. Glință, care a înotat pentru echipa Iron a fost cronometrat cu timpul de 23, 03 s în prima rundă a probei de 50 m spate, a fost al doilea în runda a doua (23, 93s) dar a câștigat finala, cu 24, 02 s în fața americanului Coleman Stewart, 24,22 s.
O bârlădeancă a luat titlul la gimnastică
Amalia Puflea (CSȘ Bârlad) a câștigat titlul la individual compus, sâmbătă, la Campionatele Naționale de gimnastică artistică, desfășurate în Sala Polivalentă „Ioan Kunst-Ghermănescu” din București, cu un punctaj total de 55,450. Cele mai cunoscute gimnaste române, printre care Larisa Iordache și Silviana Sfiringu, au fost retrase din motive medicale. La masculin, titlul național la individual compus a revenit lui Andreas Tobă (CSM Lugoj)
Moartea tragică a unui ciclist
Fostul ciclist danez Chris Anker Sørensen a murit într-un accident rutier, la doar 37 de ani, sâmbătă, în Belgia. Anker se afla pe bicicletă când a fost răsturnat de o mașină. El se afla în Belgia pentru a comenta Campionatele Mondiale de ciclism care încep duminică. Campion al Danemarcei în 2015, el a participat de mai multe ori la Marile Tururi, câștigând o etapă în Giro d'Italia în 2010. Doi ani mai târziu, Anker a primit distincția de cel mai combativ rutier dn Turul Franței. El mai are victorii în Criteriul „Dauphiné Libéré”, precum și în Tururile Germaniei, Sloveniei și Poloniei.